Am vazut filmul asta aseara. De vazut.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=CvUxdQ4q-Lg[/youtube]

… au fost primele cuvinte care mi-au venit in minte dupa ce-am vazut ceea ce va recomand sa vedeti si voi acum.
Iata link-ul: http://www.antena3.ro/ramuri/vdtv_02_09_2006.ram
Este vorba despre o emisiune VDTV de pe Antena 3 pe care am vazut-o asta-noapte in reluare inainte sa adorm. In fisierul asta emisiunea incepe pe la minutul 9:30…ca sa nu va plictisiti cu stirile.

Daca “The pursuit of happiness” poate fi privit doar ca un film, desi se spune ca subiectul filmului este inspirat dintr-un fapt real, ei bine, aceasta “poveste” pe care o vedeti aici este reala, palpabila si este o adevarata lectie de viata.
Cata putere are aceasta femeie sa zambeasca! Cata incredere razbate din ea! Cata fericire i se citeste pe chip! Cu cata usurinta poate sa vorbeasca despre aceasta crunta boala ce la un moment dat parea ca o va dobori. 3 luni! Atat ii dadusera doctorii de trait! Si iat-o, dupa acele 3 luni, in carne si oase, venind in fata tuturor zambind si povestind cat de usor este sa vrei sa traiesti, sa vrei sa castigi, sa vrei sa reusesti. In definitiv, in asta consta totul, nu? SA VREI. Si SA CREZI CA POTI.

Si cand te gandesti cati oameni isi duc viata in orbire, in negura totala… “Frica ucide!”. Parca asa spune la un moment dat, nu? Si de cate lucruri marunte se impiedica unii “de frica”! Uitati-va la femeia asta cata incredere in SINE dovedeste: “Eu sunt otel de sabii de samurai!”, “Eu sunt cea puternica” si mai ales “Si cand nu puteam sa merg ma taram”. Cata atitudine! Sa vrei sa traiesti!
Intrebare: cand femeia asta ne demonstreaza ca poti sa treci peste ORICE, ce incercare de pe pamantul asta nu poate fi trecuta? Care? Cand doctorii iti spun ca mai ai 3 luni de trait si tu te incapatanezi sa traiesti pentru ca nu ti-ai dus pana la capat visul… ce altceva poate sa te impiedice sa-ti duci la capat visul? Ce altceva? Job-ul? Seful? Iubitul? Amantul? Tramvaiul ce-ti inchide usile in nas? Fleacuri…

Doar frica! Frica sa gandesti ca meriti mai mult, frica sa tintesti sus, frica sa crezi in tine. IN TINE! Nu in altii! Care altii? Toti cei din jurul tau sunt niste instrumente ce te ajuta sa-ti duci visul la capat. Suna urat, nu? Dar si tu esti un instrument pentru visul celor din jurul tau. Acum suna mai bine? Fiecare dintre noi suntem niste instrumente pentru cei din jurul nostru si la randul lor, cei din jurul nostru sunt niste instrumente pentru noi. Uitati-va la Anca: baietii ei sunt cei mai buni pentru ca o ajuta si o sustin, doctorii sunt extraordinari, preotul …de-aia s-a internat, ca sa-l cunoasca pe preot :-). Pana si Tom Boxer ala sau cum il cheama …pe acel Tom Boxer IL IUBESTE!
Il iubeste?!?!? Da! De ce? Pentru ca ura, alaturi de frica, alaturi de tristete, alaturi de frustrare, alaturi de gelozie, alaturi de “plansul de mila” nu sunt sentimente cu care sa poti construi…ci doar demola! Nu poti sa construiesti decat cu dragoste, cu bucurie, cu curaj, cu incredere, cu credinta . Ce rost are sa privesti cu ura cand poti sa privesti cu iubire? (Vezi acel “multumesc ‘cocosului'” din post-ul meu trecut.) Il iubeste?!?!? Da. Pentru ca a invatat, pentru ca stie ca nu-ti faci nici un bine sa-i judeci pe cei din jurul tau! Pentru ca nu cu asta trebuie sa-ti fie mintea ocupata . Sa-l judeci pe ala ca nu te-a ajutat, pe ala ca te-a inselat, pe ala ca nu te respecta sau pe ala ca ti-a taiat calea. Mintea trebuie sa-ti fie ocupata cu un singur scop: visul tau. In rest, nimeni si nimic nu mai conteaza. Putin egoist, nu? Dar sa urasti nu e egoist?

“The pursuit of happiness”. Sa crezi in ceea ce vrei sa faci si nimic nu-ti va sta in cale. Sa crezi! In primul rand in tine. Si apropo de povestea din emisiune cu femeia ce s-a vindecat doar prin credita. In primul rand trebuie sa crezi in tine. Dupa aia, nu mai conteaza in ceea ce crezi… ca e Dumnezeu, ca e Buda, ca e Allah…chiar nu mai conteaza. Si apropo de Dumnezeu… la intrebarea “Care crezi ca e cauza bolii tale” raspunsul a fost simplu: “Eu m-am uzat un an de zile pentru ca am vrut sa ajung aproape de public” (adica…sa-si implineasca visul). Atat! Nu am auzit nici “ca asa a vrut Dumnezeu” nici “eu am gresit”. Caci, in definitiv, nimeni nu a gresit. Ea SI-A URMAT VISUL …si-atat.
Ar mai fi multe de spus…si o sa mai spun. Dar, in definitiv cam asta e filozofia: iubire si credinta.
Traiesti ca sa-ti implinesti un vis, il iubesti si crezi in el caci este visul tau iar visul tau te ajuta sa traiesti. Cercul s-a inchis. Si nu e vicios ci doar…perfect!

Superb. Inca o data, multumesc Anca Parghel.
Plecaciuni.

Am revazut aseara intr-un moment de plictiseala acest film care la prima vizionare nu m-a “rascolit” intr-un mod iremediabil. N-as putea spune nici acum, la a doua vizionare lucrul acesta. Si totusi, aseara am adormit cu niste intrebari ce mi-au cutreierat visele si mi-au ramas intiparite pana in zori. Poate ca prima data nu eram in starea necesara sa produca ce-a produs acum, poate nu aveam fondul necesar sau poate ca atunci nu mi-am dat dreptul sa gandesc atat de departe, sa analizez conflictul, sa caut substanta … Poate a fost vorba de reprimare… de negare …

Impresionanta poveste. Impresionanta drama traita de Luis, omul care parea ca detine controlul asupra vietii si a sentimentelor lui. Totul era asezat pana ce … apare ispita… intr-o femeie ce il uimeste prin pasiunea, erotismul si jocurile ei periculoase de-a dragostea. O femeie ce ajunge chiar ea sa se trezeasca intre doua lumi, intr-o lume din care vine si care incearca cu putere sa o pastreze acolo si o lume ce-i ofera exact ceea ce-si doreste: pasiune, nebunie, sex si in plus … iubire.

De mentionat ca rolurile nu sunt neaparat femeie-ispita, barbat-ispitit. Desi filmul asta pare sa sugereze, pare sa urmeze un pattern bine stabilit: Adam, Eva si sarpele. Se poate la fel de bine sa fie invers. Si la fel de bine pe parcursul vietii poti sa treci prin ambele roluri, sa fii atat ispita, cat si ispitit. La fel de bine cum poti fi si in rolul mefistofelic al lui Billy ce ispiteste, controleaza, stapaneste si … moare…

Sa revenim la Luis. Cati ar fi oare in stare sa-si accepte jumatatea asa cum este, cati pot sa accepte atata pasiune, erotism, nebunie si dragoste? Cati ar putea sa renunte la stabilitatea pe care o aveau, la linistea aceea plictisitoare si sa intre in nebunia jocului de pocker si al trisorilor ce traiesc pentru ziua de azi si pentru adrenalina de moment?

Si daca acest lucru se intampla, daca el este tarat intr-o lume noua, o va accepta? Va putea sa iubeasca? Va merge pana la capat? Va putea sa demonstreze ca o iubeste si ca are nevoie de ea?

Dar ea? Va putea sa accepte o iubire ce i se inchina la picioare? Ea, venita dintr-o lume in care are parte de nebunie, erotism, adrenalina dar si multa minciuna si interese meschine, va putea sa accepte in locul minciunii – iubirea? Sau pentru asta trebuie ca el sa ajunga in pragul nebuniei in care, in sfarsit, intelege ca o iubeste exact pentru ceea ce este si nu pentru rolul pe care venise sa-l joace: “Whore! Liar! Thief! Don’t you see? Don’t you see that I cannot breath without you? I cannot live without you? Don’t you see that? Don’t you see how much I love you?”.

Si cati oameni ar putea sa faca asta? Cati ar putea sa mearga pana la capat? Cati ar fi dispusi sa piarda tot, sa se lase calcati in picioare, loviti, umiliti pentru ca celalalt sa inteleaga adevarul? Cati ar putea sa lase deoparte orgoliul, onoarea sau averea pentru o iubire? Putini. Cati vor putea sa accepte ca sunt inselati, tradati, mintiti, adusi intr-o stare de nebunie totala si totusi … sa iubeasca, sa traiasca si sa se hraneasca dintr-o astfel de iubire. Cati ar fi in stare sa soarba cafea cu soricioaica pentru a demonstra iubirea …sau pentru a muri? Si chiar este nevoie de asta?

Finalul … este unul hollywodian, spre fericirea spectatorilor obisnuiti ca Bruce Willis sa nu moara. El otravit, ea condamnata la moarte si totusi … izbutesc sa traiasca, dragostea invinge. Binele triumfa. Dar care bine? Al lor … pentru ca finalul ii regaseste impreuna, trisand in acelasi joc de pocker care i-a unit.

Frumos … dar doar in film …

Din pacate probabil ca rar se intampla in viata, poate doar o data, sau poate niciodata … Rar reusesti sa accepti un om asa cum este sau sa primesti iubire in loc de minciuna.

Si totusi, viata este frumoasa tocmai prin ispitele pe care ti le scoate in cale si prin cele pe care le pui la cale. Fara ele, totul ar fi fad … si toti am fi niste Luisi intr-o stabilitate relativa, crezand ca absolutul, perfectul, inseamna casa, avere, siguranta zilei de maine si … atat.

Dar asta o spune un om caruia ii place jocul de pocker si adrenalina. Poate prea putin pentru el … si poate prea mult pentru cei din jur.