O sa fiu scurt si la obiect. Deja s-au scris si o sa se mai scrie multe despre concertul de aseara, asa ca nu e cazul sa ma mai apuc si eu sa povestesc despre incompetenta organizatorilor, despre cum si-au batut joc de oameni, despre cozile interminabile si despre tot ceea ce se tot intampla la un concert in Romania. N-are rost …
Concluziile mele dupa concertul de aseara sunt:
1. Delia este o mare voce. Parerea mea, cea mai buna voce de aseara. Pacat de caderea sunetului … tipic romanesc as spune. Si nu, nu are Delia nici o vina in treaba asta. Ceea ce am remarcat in recitalul ei e ca a fugit de coveruri ca dracu’ de tamaie.
2. A recuperat Lemar treaba cu coverurile. Apropo, si la el s-au auzit tot felul de pacanituri si intreruperi jenante. Deja la Lemar cozile de la bere devenisera neclintite, nu se mai inainta deloc. Drept urmare, gustul amar de treaba romaneasca facuta pe genunchi a inceput sa se simta clar. Incepusem sa nu mai am asteptari pozitive…
3. Robbie Williams este cel mai mare entertainer la ora actuala, daca ma intrebati pe mine. Nu si o mare voce, desi ieri a fost in forma. Robbie s-a jucat cu noi cum a vrut el. Si m-a facut si pe mine sa plang. Vreo 6 minute jumate, asa, cam cat a durat Bohemian Rhapsody. Sunt un mare fan Queen, stiam ca si Robbie este, dar nu ma asteptam sa cante Bohemian. Mai bine decat el insa au cantat Bo Rhap cei 60.000 de oameni din piata. Pentru mine, a fost coplesitor. Si in momentul acela m-am gandit ca Romania merita un concert Queen cu Adam Lambert.
4. Alo, haterii de trupe de coveruri, e de porc sa canti coveruri, nu? Numa’ lautarii canta coveruri, asa se barfeste pe la colturi. S-a impamantenit treaba asta in Ro, ca daca esti artist nu canti coveruri. Aseara tocmai ati aflat ca nu e chiar asa. Incepand cu Sex on Fire-ul lui Lemar, si terminand cu We will rock you, Bo Rhap, Royals si multe altele din setlistul lui Robbie de aseara. Eu n-am stat sa le numar, dar zice Serban, colegul de la bass ca a numarat el: 12 coveruri a cantat Robbie aseara. Adica aproximativ un set de club de-al nostru. Poate se aude asta si prin televiziuni, si prin radiouri. Nu e o rusine sa canti coveruri, nu e o rusine sa canti o capodopoera ca Bohemian Rhapsody. Ca oricat de artist ai fi, n-o sa compui tu niciodata asa o bijuterie. Ever.
Si ca o concluzie finala… De-a lungul anilor am avut sansa sa mai vad: Bon Jovi la Viena (si la Bucuresti), Queen cu Adam Lambert la Praga, Eagles la Londra, Kings of Leon la Manchester, Robbie Williams la Amsterdam. Nicaieri nu m-am lovit de asa o proasta organizare cum mi-a fost dat sa vad in Romania, si nu, nu e prima oara.
Singurul concert pe care l-as mai vedea vreodata in tara, daca vor ajunge vreodata – este Queen cu Adam Lambert. Si sper din tot sufletul sa nu il faca Marcel Avram.
Cam atat am avut de zis. Diseara va asteptam la concertul nostru de la Hard Rock Cafe unde o sa cantam niste … coveruri. Ma gandesc sa incepem cu Let me entertain you. Ca sa fie treaba treaba.
Aveti mai jos Bohemian Rhapsody cantata de Robbie aseara (cam fals si cu o gherla cat Casa Poporului la final – e adevarat, este o piesa foarte grea si a cantat-o in tonalitatea originala, foarte greu de interpretat) si apoi varianta cantata in formula actuala Queen cu Adam Lambert, singurul care il poate inlocui pe Freddie cu succes. Tot un live, dar cantat pe bune.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=qUEZbkMAniU[/youtube]
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=HNiVFuU6Tsc[/youtube]
Recent Comments