Blogu’ lui Laurentiu (ASHA)

Gabitza mi-a pus o intrebare legata de relatii, de momentele in care dorintele partenerilor nu mai corespund. Este o intrebare de care m-am lovit si eu … si probabil ma voi mai lovi.
Am trait si eu impresia de ingradire, de lipsa de libertate. Adica ceva de genul: ok, sunt cu ea, e ok, avem momente frumoase dar totusi AVEM PROBLEME. DORINTELE EI NU MAI CORESPUND CU DORINTELE MELE. Si da … la un moment dat te gandesti: “mi-ar fi mai bine LIBER”. Adica “I WANT TO BREAK FREE”.
Bine, si aici intervin o gramada de probleme: poate un copil, poate ceva averi de impartit, poate “ce o sa zica prietenii, familia daca ma despart de el/ea” si … poate cea mai nasoala si mai ingraditoare dintre ele: OBISNUINTA. Si atunci trebuie sa alegi.

O sa incerc sa raspund dar mentionez de la inceput ca este un raspuns pur teoretic si generalizat asta pentru ca fiecare are viata lui si asa ar trebui sa ramana. Si pentru ca teoria este mult mai usoara decat realitatea …

So … it’s a matter of choice… Ceea ce uitam noi destul de des este ca am fost lasati pe pamantul asta cu acest drept!
Asta e cel mai mare dar al nostru. Dreptul de a alege. Pare foarte utopic. Sau asa am fost invatati sa credem. Ca este utopic sa spui: fac ce vreau eu! Si totusi, cand alegi ceva “ca asa zic oamenii ca e bine” este o alegere. Puteai la fel de bine sa alegi insa “ce vreau eu, indiferent de ce vor crede cei din jur si cum ma vor judeca ei”.
Din asta rezulta libertatea. Liber nu inseamna: “Gata, ii dau papucii si sunt liber!!! “. Liber inseamna dreptul tau de a alege, de a decide.

Ai multe optiuni de a alege. Totul este legat de alegere. Iar atunci cand alegi, tu alegi experienta ta. Indiferent ca-ti dai seama sau nu, alegerea iti apartine, tu iti decizi singur viata. De cele mai multe ori o facem insa fara a constientiza asta …
Hai sa vedem cam ce optiuni ai.
Poti sa alegi sa faci ceea ce ai facut si alta data, bazandu-te pe experienta ta anterioara. Daca odata ai ocolit o groapa, a doua oara o vei face la fel. Din instinct. Dar este o alegere! Poti in acelasi timp sa nu o ocolesti, ci sa o sari !!!

Poti sa alegi pe baza a ce spun altii. Daca cei din jur iti spun nu face aia pentru ca nu e bine, poti sa o faci, sau nu! Iar cand spun cei din jur, acestia pot fi: prieteni, familie, societate, tabu-uri, legi scrise sau nescrise. Nu esti insa obligat sa respecti asta! Daca vezi “Fumatul dauneaza grav sanatatii” poti sa alegi sa nu mai fumezi, la fel cum poti sa alegi sa fumezi in continuare.

Poti sa alegi sa faci ceea ce gandesti. Sa stai sa analizezi: e bine? sau rau? Dar nu uita! Totul este relativ! Depinde din ce punct de vedere privesti. Bine sau rau pentru cine??? Pentru tine, pentru ceilalti? Depinde de observator … apropo de Einstein si de relativitate…

Si mai exista o optiune. Sa alegi dupa cum simti. Singurul adevar absolut este cel din sufletul tau, este ceea ce simti TU. Sufletul este cel care poate sa-ti dea raspunsul corect. Bine si rau sunt judecati de valoare si sunt relative. Fericit sau trist sunt sentimente. Atentie! Nu confunda fericit/trist cu bine/rau. Fericit/trist sunt la nivelul sufletului pe cand bine/rau sunt la nivelul mintii. De multe ori le confundam.

Indiferent ce alegi, ca alegi dupa cum zic altii, dupa experienta ta anterioara, dupa tabu-uri … sau dupa cum simti … tot alegere se cheama. Nu o sa ma apuc sa dau sfaturi si sa spun eu ce sa aleaga fiecare. Totul este insa sa constientizezi ca ai multe optiuni si ca ai dreptul de a alege.
Si in orice faci in viata, orice, nu numai in cazul de fata TU decizi la ce te raportezi (la legi, la altii, la minte sau la suflet) si ce hotarasti. Decizia TA este cea care iti modeleaza viata, cea care te creaza pe TINE si experienta TA viitoare.

Asta este fericirea si libertatea de a alege. Si atunci, da, libertate inseamna fericire si fericire inseamna libertate.

P.S.
Am incercat si eu sa impun celor din jurul meu lucruri pe care ei le refuzau … de ce le refuzau acuma … nu e cazul sa mai judec …
Am invatat ca incercand sa-i schimb intervin in actul lor de creatie, in ceea ce vor ei sa fie, din motivele lor (si inclusiv faptul ca as putea sa judec un motiv ca fiind bun sau rau este o judecata relativa). Am invatat ca pot cel mult sa incerc sa le arat cine sunt si ce vreau dar nu pot interveni brutal in existenta lor (asta nu inseamna ca n-am facut-o! )
Pot insa interveni in existenta mea, pot sa simt daca eu sunt fericit sau nu si sa iau decizii in concordanta cu sentimentele mele.

Popularity: 11% [?]

Multumesc mult pentru comentariile voastre.
Inclusiv ibiebei. Mare parte din comentariile ei sunt adevarate, chiar daca putin rautacioase … Normal ca uneori sunt trist, normal ca amintirile te fac sa oftezi uneori … sa nu poti dormi, sa nu ai liniste in suflet.
Important este sa te impaci tu cu tine, sa te accepti tu pe tine … si sa incerci sa pastrezi ce a fost frumos din viata. Ajuta foarte mult la psihic. Am trecut prin perioade proaste. Si am constatat ca numai eu pot sa ma ajut sa trec peste, ca indiferent de incurajarile prietenilor daca tu cu tine nu esti ok, nu poti zambi sau zambesti fals … Asta incerc sa fac … nu sunt un ipocrit care sa afirme ca viata mea este perfecta si ca sunt un tip de milioane. Dimpotriva! Sunt o persoana dificila. Ca orice taur.

Si da, sunt o persoana cu doua fete. Sunt ticalos, miserupist, tradator, egoist, insensibil, imatur … si mai pot fi adaugate muuuulte “calitati”.
Dar tot eu, ticalosul, insensibilul, inca mai aud pasarelele cantand, inca imi place mirosul de fan proaspat cosit, inca imi place sa numar stelele de pe cer intins pe pamant. Caracteristica de taur…atingerea pamantului…
Da, eu, perversul, inca imi doresc sa dansez in mijlocul camerei cu “the one” pe “Rod Stewart – Wonderful World”(nu Louis Armstrong…varianta aia nu ma da pe spate). Sa aud versul “I heard MY babies crying” si sa mi se faca pielea gaina.
Da, eu, imaturul, abia astept sa am bebei si sa ma joc cu fi-miu in mijlocul sufrageriei si sa ma cert cu el pe trenuletul electric.
Da, eu, cel impenetrabil, rece, distant, eu ma emotionez de cate ori vad “As good as it gets” si “Serendipity”.
Asta sunt. Si una si alta. Si alb si negru. Si cald si rece. Cunosc atatea persoane cu doua fetze … Eu ma impac cu amandoua. Unii insa nu …

Asta este tot. Nu e vorba nici de imagine, nici de ce trebuie sa vada sau ce nu trebuie sa vada oamenii. Constat ca imi place sa scriu si ca ma ajuta. Sa-mi pun ordine in ganduri, sa ma descarc, sa incerc sa imi gasesc un echilibru. Scriind, trebuie sa pui lucrurile intr-o anumita ordine. Si atunci gandurile nu mai alearga haotic prin cap intr-o miscare browniana de nu mai stii de unde-ai pornit si la ce ai ajuns. De-aia scriu. Iar faptul ca pot fi citit si ca pot sa fiu si comentat este, intr-adevar alegerea mea. La fel cum am ales sa cant pe scena si nu in baie. Iar parerile celorlalti, bune sau rele, ma ajuta … sau nu …

Nu am dat si nu o sa dau vreodata detalii “picante” despre viata mea. Nu o sa ma “expun” niciodata. Pe mine, sau pe altii. Iar simpla insiruire a unor prenume nu cred ca se poate chema “expunerea vietii personale”. Puteam sa pun doar niste initiale, dar se pierdea din valoare. Din valoarea pe care acele persoane o au in sufletul meu. Pentru altii nu reprezinta decat o insiruire de nume comune.

Cam atat … tocmai m-am intors de la Becker si mi-e somn … urmeaza un nou weekend plin.
Maine poate scriu despre senzatiile de motorist.

Popularity: 10% [?]

O sa raspund aici unui comentariu pe care l-am primit zilele trecute de la Ibieba. Asadar. Draga Ibieba, am stat mult sa ma gandesc cat de “personal” sa fie raspunsul meu. Dar pentru ca ai afirmat de la inceput ca citesti si judeci din perspectiva spectatorului, o sa incerc sa iti raspund la fel.
Hai sa o luam cu inceputul.
“Zici ca ai reusit si ca ai implinit tot ce era de implinit pana acum in viata ta. Dar peste cati ai trecut ca sa reusesti toate astea? Cate compromisuri au fost necesare ca sa iti atingi visul, cate orgolii au trb lasate la o parte, cate sentimente ai calcat in picioare ca sa traiesti tu clipa, momentul, de cate ori ai inchis ochii si te-ai facut ca nu vezi ce se intampla in jurul tau doar din pur egoism?”
In primul rand ca nu am spus niciodata ca am implinit tot ce era de implinit. Am spus doar ca am avut tot ce mi-am dorit eu sa am … departe de tot ce puteam avea. Remarca ta referitoare la sentimente ma determina sa cred ca tu te-ai gandit numai la iubirile din viata mea. Numai ca post-ul la care faci tu referire era impartit foarte clar intre: muzica, iubiri si realizari personale. Eu am spus asta: Am reusit sa-mi fac un drum in viata. Eu! Eu singur. Am crescut, am invatat, am acumulat. Si am avut intotdeauna lucrurile pe care mi le-am dorit. Iar cand am scris asta m-am gandit la bicicleta pe care am avut-o cand eram mic, la primul meu calculator, la primul meu microfon, la faptul ca mi-am implinit un vis – acela de a canta, la casa mea etc.. Si crede-ma, pentru toate astea nu am trecut peste nimeni, nu am calcat nici un sentiment in picioare, nu am omorat pe nimeni, nu am jefuit pe nimeni, n-am dat cu masina peste nimeni pe trecerea de pietoni. Compromisuri da, am facut, cum face oricine. In limitele normalului insa, in limitele in care sa pot sta cu fruntea sus.
Referitor la “artistul de cover”. Ai idee cate din piesele pe care le cantam noi au fost compuse de artistii care le-au cantat prima oara? Crezi ca asta le scade din valoare? Nu. Sunt si vor fi niste mari piese din istoria muzicii. Si pe scena cantand piesele alea eu traiesc, simt, ma bucur, vibrez. Intr-un cuvant sunt fericit. Da, imi doresc sa compun, imi doresc sa am puterea, forta de a scrie. Dar asta nu inseamna ca atunci cand cant “The Best” sunt trist si fac vreun compromis si daca as canta piesele mele as fi fericit. Nu. Sunt fericit sa pot canta “The Best”. Si as fi foarte fericit sa pot canta si piesele mele. Departe insa ideea de “frustrare”. Nu am cum sa fiu frustrat ca pot sa cant piesele alea.
Revenind la iubiri – de altfel tema principala a comentariului tau. Intotdeauna am vazut ce se intampla in jurul meu. Uneori da, nu mi-a pasat sau am preferat sa ranesc. Alteori am reactionat ranind pentru ca am fost ranit … sau pur si simplu calcat pe coada. Si am regretat dupa. Da, am facut oameni sa sufere. Da, am fost egoist. In egala masura in care am suferit, am plans, am urat, am iubit. Nu imi caut o scuza din asta, nu exista scuza pentru asta … alta decat egoismul. Si nu, nu mi-e frica sa vorbesc despre tristete, dezamagire, tradare, frustrari. Daca citeai mai mult din ce am scris poate gaseai si lucruri de genul asta:
Ea zambeste…zambetul acela perfid sub care se ascunde durerea…ce ticalosi suntem amandoi …o recunoaste numai unul insa … n-o s-o mai las sa-mi vada fatza asta… de ce zambetul nu se gaseste la alimentara?
Si mai sunt si altele…
Spui ca este gretos modul de a multumi femeilor din viata mea. De ce? Pentru ca le-am iubit? Pentru ca au reprezentat ceva pentru mine? Pentru ca la un moment dat sufletul meu tresarea cand ma gandeam la ele? Pentru ca, indiferent de cum s-a terminat, indiferent de faptul ca poate am suferit dupa ele, indiferent ca poate unele rani sunt inca deschise si asteapta trecerea timpului pentru a se cicatriza … femeile acelea ocupa si vor ocupa un coltisor din memoria nevolatila a sufletului meu? Gretos … imi pare rau, nu sunt de acord cu tine.
Postul pe care l-ai citit tu l-am scris de ziua mea. Si se incheia asa: “Gata cu plansul de mila. N-am timp de asta. E interesant¸ asha, un pic romantic sa faci pe neintelesul, pe tristul, pe frustratul. Dar parca mai interesant e sa poti striga in gura mare:
I’m so fuckin’good! And I am!”
Era pus si simplu o evaluare (scrisa intr-un moment pe care mi-l doream altfel, sincer) a clipelor fericite din viata mea. Era un strigat in cautarea fericirii. Dezamagire, tradare, frustrari … una peste alta, asta trebuie sa ramana: amintirea clipelor frumoase, amintirea a ce ai avut si ce te-a bucurat. Este dreptul meu, egoist cum spui tu, de a uita clipele urate si de a ma bucura de amintirile frumoase!
Viata este prea scurta ca sa nu-mi cer acest drept, dreptul meu la fericire.

Popularity: 11% [?]