Ce veti citi mai jos este raspunsul meu la comentariile de genul :”Si de ce ti-ar fi dor de o chestie stabila cand nu mai esti de mult obisnuit cu una, cand tu in fiecare seara poti fi cu o alta femeie? Oare ce barbat nu ar vrea sa fie in locul tau?” M-am tot gandit ce ar fi mai potrivit: un raspuns “clasic” cu explicatii si/sau scuze sau o poveste din care fiecare sa-si traga propriile concluzii. M-am hotarat la cea de a doua varianta pe care o tot construiesc de cateva saptamani. Acum e gata. Enjoy. Nu cred ca mai e nevoie sa va spun ca nu e cazul sa cautati personaje in spatele unor nume fictive … intr-o parabola.

Povestea celor 1000 de amante

Era trecut de 12 dupa amiaza cand tanarul nostru domn se trezi. Cu greu, ca in fiecare zi. “Astazi avem de sarbatorit” isi zise el in gand si zambi. Se impinse mai adanc cu fruntea in perna pentru a evita ca lumina sa-i penetreze violent pleoapele ce refuzau inca sa se deschida. Intinse doar mana catre dreapta pipaind asternuturile, cautand parca ceva. Gasi doar un cearsaf mototolit. “Unde e?” isi spuse ridicandu-se speriat si deschise ochii. Privirea cazu atintita pe perna de langa el ce mai avea inca o adancitura – singurul semn ca nu cu mult timp in urma cineva fusese acolo.
“Ah, da, asha este, a plecat” isi zise el prabusindu-se inapoi in asternuturi si luind perna vecina in brate. “Hmmm, macar pe ea puteai sa o lasi sa doarma langa tine” isi zise. “Cum o chema? Ana-Maria parca.” Bruneta, focoasa, cu buze groase, sani mari si cu un fund obraznic. Exact asa cum ii placeau lui femeile. Ea insa, Ana-Maria, era mai speciala. Era numarul 1000. Ce usor a fost! Cate una pe seara, cum i-au urat odata cativa prieteni. In mai putin de 3 ani ajunsese la numarul 1000. Ce-si putea oare dori mai mult? Cati oare au ajuns la performanta lui? 1000 de femei! Se intinse satisfacut. Nu-i iesea din minte numarul asta: 1000!
“Eeeh, buna Ana Maria. Ce umeda era cand … ! Mmmm. Calda si umeda. Sau?”. Pe fata lui aparura niste semne de intrebare. “Sau cumva e Mihaela, fata de ieri seara, blonda aceea pe care o agatase in bar?”. Nu, nu, cu siguranta nu. Era Ana-Maria.
“De fapt, pe Mihaela, daca stau bine si ma gandesc n-am agatat-o in bar! Am agatat-o pe net!” . Una dintre putinele agatate pe net! Pai, de ce si-ar pierde vremea pe net cum fac toti ceilalti cand el are barul de unde poate agata atat de usor spre invidia tuturor barbatilor… “Una pe seara, asa zice lumea”. Pe Mihaela o agatase pe net. Fata cu numarul 999. Sau era 998? “Of, am imbatranit” isi spuse si intinse mana cautand ceva sub pat. “Stai putin ca ne elucidam imediat”. Dupa cateva secunde gasi ce cauta. Un caiet studentesc cu coperti cartonate pe care scria cu litere de tipar:

“Rezistenta. Comportamentul structurilor la solicitari simultane si multiple. Cedarea structurala. Prabusirea.”

Ii daduse un titlu ingineresc tocmai pentru a evita curiosii. Caci acolo isi tinea el lista. Lista femeilor care ii trecusera prin pat. Incepuse sa le scrie pe la numarul 60 cand a costatat ca nu mai tine minte exact ce si cum cu fiecare in parte.

Deschise caietul cu un zambet nostalgic pe fata si incepu sa-l rasfoiasca:

Simona. Hmmm… Prima lui iubita. “Am alergat 4 luni dupa ea si am stat 2 ani jumate. Ce pierdere de vreme…”
Erika. Ah, da, unguroaica perversa si nesatula. Prima lui partida de sex in grup.
Blonda de la medicina. Tanara absolventa de medicina. Prea perversa. Nu mai avea nimic frumos…
Andreea liceu. Fosta lui colega cu un an mai mica decat el cu care se reintalnise dupa ani de zile. “Ce reintalnire!” isi zise el zambind si dand cateva pagini mai departe.
Oana birou. Cat s-au mai ferit de colegi si cat a mai avut el de patimit dupa… niciodata n-a putut Oana sa priceapa ca patul e pat, biroul e birou si orice s-ar intampla intr-un loc nu trebuie sa se rasfranga in celalalt.
Roxana. Fata cu cerceii mari. “Ah, da, e fata cu care am facut concurs care rezista mai mult la bautura. Am ajuns dimineatza la 6 in apartamentul meu.”
Diavoleasca Ramona. Pacatoasa Ramona. Patimasa Ramona. “Cand intram in ea …parca era posedata. Normal, il avea pe diavol in ea” zise razand.
Gabriela. O tristete ii cuprinse privirea. Gabriela. Ce ochi. Ce zambet. Ce frumos dormea… ca un copil. Si ce urat s-au despartit. Dup-aia s-a mai combinat si cu … Oooffff. Daca ar fi… nu mai conteaza.

Se ridica brusc din pat si se indrepta grabit spre baie.
“Trezeste-te omule” Ajunse in fatza oglinzii. “Hai, zambeste” isi spuse singur. “1000 de femei. Azi sarbatoresti. 1000. O … MI … E…. O … MI … E”. “Hai, zambeste”. Isi fortza o grimasa pe post de zambet. “Hai, ca poti, vezi? Zambeste. O…MI…E”.
“GA..BRI..E..LA”. Brusc…ochii i se umezesc. Flash-uri. Ei imbratisati. Ea razand vesela. Prima noapte impreuna. Apoi privirea ei. Furioasa. Alergand pe strada … el dupa ea… Ea din nou furioasa. O farfurie zburand spre el. Un pahar de whisky spart. Ea geloasa, el razbunator. Amandoi orgoliosi si incapatanati. Combinatia perfecta.
“Lasa, mai bine asha. Mai bine una pe noapte si macar dormi linistit. Una pe noapte. O..MI..E”.
“Nu puteai sa te abtii, nu? De cate ori te-a calcat pe coada a trebuit sa te razbuni. Si i le-ai aruncat in fata…ca sa te simti razbunat…”
“Lasa ca a facut bine la orgoliu. Te scotea din minti. Ajunsesei sa nu dormi linistit nici o noapte. In fiecare saptamana mai trageati o cearta din aia interminabila care se termina obligatoriu cu jigniri”
“Dar cu aia mica, cu pustoaica, cu copilul ala minunat care te iubea… Cu Simo-pici. Erai prima ei dragoste! Cu ea ce-ai avut? Era un copil! Nici cu ea n-ai avut liniste.”
“Ba da. Prea multa”
“Niciodata nu e bine. Si pentru cine ai lasat-o? Pentru niste ochi albastri…”
“Mda. Ce teapa. Si nici macar nu erau albastri. Marina si lentilele ei de contact superbe.”
“Cat a durat? 3 saptamani? A meritat, nu? Sa distrugi prima iubire a unui copil pentru una care te-a lasat pentru un crai de Vama Veche.”
“SI..MO..PICI.” Flash-uri. Inalta, frumoasa, zvelta. Ce mandrete de fata. Ce copil…
“O..MI…E”. “O..MI…E”.
” 650 de brunete. 264 de blonde. 120 de roscate. 207 maritate. 465 combinate. 153 Aline. 198 de Cristine. 212 Mihaele. “
“O..MI…E”. “O..MI…E”.
“La dracu! La dracu cu o mie ale tale.So what? La ce bun? Care din ele ti-a ramas in cap? Care din ele ti-a ramas in suflet? Care? Care Alina? Care Oana? Care Raluca? Care din ele? Care?”
“O..MI…E”. “O..MI…E”.
“158 -prea slabe! 95 – prea grase! 216 – prea proaste! 99 – prea combinate! 145 – prea curve. 165 – prea conservatoare. 184 – prea frigide. 204 – prea largi. 110 – prea trecute! 145 – prea nebune! Prea…. “

Privirea i se umplu
de manie. Cu ochii inrositi se privi din nou in oglinda. Respira sacadat ca un taur nervos. “Nu te mai supoooooort” urla el la imaginea din fata sa.
“O mie de ce?” urla el. Tamplele ii pulsau frenetic. Un tremur nervos ii cuprinse intreg trupul ce se scutura spasmodic. Pumnii i se inclestara.
“O mie de GAURI!” urla el si pumnul lovi imaginea monstrului din oglinda.
Apoi inca o data. “O mie de GAURI!” Si inca o data. “O mie de GAURI! Atat!”
Se prabusi pe gresia rece a baii plangand si uitandu-se cand la pumn, cand la ce ramasese in locul oglinzii…. O MIE de cioburi. Unele mai mari, altele mai mici. Unele ramasera infipte in pumn sfredelindu-i de durere carnea. Respiratia i se calma incet incet. Se ridica, isi spala mana de sange si si-o inveli intr-un prosop.
Cu lacrimi inca in ochi se intoarse in dormitor si se arunca in pat luand o perna in brate. “E doar un vis urat. I’m too old for this shit” isi spuse si adormi la loc.

… langa pat statea stingher un caiet cu coperti cartonate pe care scria cu litere de tipar:

“Rezistenta. Comportamentul structurilor la solicitari simultane si multiple. Cedarea structurala. Prabusirea.”

din ciclul “Raspundem ascultatorilor”

Dienuta
Incep cu tine pentru ca e cel mai vechi comment… nu-mi place sa raman dator si chiar ar fi pacat… . O colega imi spunea deunazi ca expresia ta cu “ochii foarte mari si blanzi” este siropoasa si de liceu. Si ce daca? Mie mi-a provocat un zambet. N-am inteles insa de ce nu-ti place povestea despre M. Gelozie :D? Sau? Caci daca am reusit sa identific corect seara de Becker… cred ca eu ar trebui sa fiu cel gelos, nu?

Taga
O alta prietena ce imi verifica des blogul zicea ca ce ai scris tu in raspunsul la “Aproape doua luni…” e scris parca sa ma vrajeasca pe mine. Cica daca ma cunosti cam asta e modalitatea prin care ma poti vraji… :-))). Ea ma cunoaste… m-o fi vrajit? :D. Dar mie mi-a placut comentariul tau. Cu o singura exceptie… vezi, la asta nu m-ai nimerit. :-P. Eu vreau copii. Si abia astept momentul ala, cred ca am spus asta de o mie de ori, in care sa ma cert cu fi-miu pe trenuletzul insirat in mijlocul sufrageriei. Chiar, ziceam ca-mi fac un tricou sa-l port la club si pe el sa scrie mare: VREAU BEBEI! CAUT MAMA PURTATOARE! Uite-asha, sa mi-i faca si sa ma lase sa-i cresc eu! (Cred ca o ia razna mama daca citeste asta! :-)))) ). In rest, da, sentimentele alea sunt inegalabile… Si da, sunt oameni care se complac in ceea ce au … uite, si mie imi tot suna in cap niste cuvinte: “Eu vreau liniste. Nu mai sunt cea care credeai tu ca sunt”. Si imi vine in cap si unul dintre primele mele post-uri, ala cu “Original Sin”…

Catallegra
Asta cu se invarte roata mi-a sunat un pic a repros. Adica un fel de: ai vazut, acuma mai e si randul tau, na, trage ponoasele! Noroc ca eu nu prea cred in chestia asta cu ponoasele si cu … vine si randul tau. Randul tau vine ca asha ti-l faci, sa vina! Si nici asta cu ciclicitatea nu sunt de acord… Nu cred ca asta e ideea, cand te plictisesti de ce ai sa incepi sa-ti doresti din nou ce-ai avut si nu mai ai. Cred ca omul trebuie sa vrea “mai bine”-le! Asta e evolutie. Eu vreau mai bine! Nu vreau ce-am avut (ma rog… dac-as putea sa fac un tuning la ce-am avut…ar fi o chestie :-))) ).

Marie
Ai dreptate, se trage (si) de la frig. Mi s-a cam luat… Inca ma incapatanez sa merg cu motorul si am oroare de ziua in care va trebui sa-l las in fatza blocului pentru ca afara ninge. Si va trebui sa merg cu masina pana in Pipera si inapoi pierzandu-mi 3 ore din viatza aiurea pe la stopuri. Dar, imi pare bine ca m-am dezmortit, ca m-ati dezmortit… si ca am revenit.
Noiembrie e pe sfarsite… so, Marie, proiectul poa’ sa se numeasca Sweet December? Cin’ sa fie, cin’ sa fie??? In seara in care am publicat “Aproape doua luni…” am primit un sms:

“Du-te in weekend in club, alege o fata dragutza, ia-o acasa, petreceti sarbatorile impreuna si dupa revelion fugi cu ea in creierii muntilor cateva zile.”

As putea sa fac o lista! Chiar! Imi spunea o prietena de-a mea, ziarista… sa renunt la “De ce o mai iubesc pe M” si sa incerc sa zugravesc in acelasi stil toate iubirile mele si sa le las sa se recunoasca singure in povestile mele. Dar as putea sa incep asta cu cele dupa care oftez acum… Si abia apoi …poate… cu cele trecute. As putea … as putea sa las deoparte cel putin deocamdata “De ce o mai iubesc pe M“. Si sa incep ceva nou… care sa se cheme “Sweet November”. Sau “December”?

Bruckner … Bruckner …
Heheeeee… Dac-ai stii ce a generat comentariul tau, draga anonimule, referitor la Pascal Bruckner. Am primit diverse reactii pe mail, pe mess …
Unii mi-au spus ca gresesti si ca n-are legatura cu Bruckner. Altii m-au sfatuit in nici un caz sa nu merg in directia aia. Unii s-au apucat sa-l (re)citeasca.
Da, am citit Luni de fiere acum cativa ani si mi-a placut. Tin minte si acum… am primit-o de la o fata cu ochii ingrozitor … de verzi…cu breton frantuzit si mare fan “Amelie”… ce-am mai oftat dupa ea … :D.
Am citit si Iubirea fata de aproapele. Mai pe gustul meu parca …
Realist. Si modern.
Citeam recent o declaratie de-a lui Bruckner cum ca “Iubirea fata de aproapele” este “cartea revansei femeilor asupra barbatilor”. Poate tocmai de-aia mi-a placut. Pentru ca spune un mare adevar, acela ca nu numai femeile ci si barbatii sunt in aceeasi masura … ceea ce lumea numeste “curve”. S-a impamantenit treaba asta, ca barbatul are voie sa umble cu slitul desfacut si sa nu fie nici o problema pe cand, o femeie daca umbla cu fusta ridicata se cheama curva. De fapt … va las pe voi sa comentati treaba asta… Asta ca tot am ajuns cu povestea despre M la … o discutie “morala”. Va zic la sfarsit ce si cum…
Dar, ca sa raspund la intrebare, nu, nu am de gand ca povestea sa continue (daca va continua, ca am ceva dubii) in genul Bruckner. Primul motiv ar fi ca n-ar fi nimic original in asta. Al doilea este ca nu cred in ideea “e bine sa traim în conventia de a fi împreună cu jumatatea pana la capatul vietii, cu riscul de a ne distruge reciproc”. Si nu asta este ideea povestii despre M… desi…daca stau bine sa ma gandesc, am trait la un moment dat o experienta de genul asta… Al treilea motiv este legat de limbaj si de ceea ce spuneai tu, de maniera foarte explicita…care presimti ca o voi folosi si eu. De unde presimtirea asta? Doar pentru ca am spus ca “ne pipaiam in mijlocul strazii”? De ce? Tu, voi n-ati facut-o niciodata? Nu aveti fantezii de genul asta? Sa faceti, de exemplu, sex intr-un loc public? Oau! S-a oripilat cineva? De ce???
Sa ne intelegem, maniera explicita a lui Bruckner imi place. Imi plac lucrurile spuse pe fata. Nu-mi plac la el insa detaliile scarboase, duse la extrem (alea cu fecalele sunt de-a dreptul…). Deci daca prin maniera explicita te refereai la asta, ei bine nu… erotismul poate fi descris si altfel…de aceea o sa incerc sa stau departe de Bruckner si din punctul asta de vedere.
Cam asta cu Bruckner…In rest…iau de bun comentariul tau si-ti multumesc pt el. Si vezi ca ai dat idei cand ai spus chestia referitoare la un roman. M-a intrebat cineva daca as vrea sa public ceva…:D

Ma intorc acum la “chestiunea morala” din povestea despre M. Pentru ca va promisesem mai demult ca va voi chestiona cu privire la diverse “tabu-uri”, uite, hai sa vorbim despre acesta. Legat de moralitate, de fidelitate, de a insela sau de a fi inselat, de a avea o aventura…sau mai multe. Vreau sa aud, pardon, sa citesc parerea voastra. De preferat aici, pe blog, nu pe mail, mess sau prin viu grai.Va provoc la polemici!
Stiu, toata lumea spune: “Inselatul este cel mai ingrozitor lucru pe care poate un om sa mi-l faca”. Si totusi… TU ai inselat sau nu? Sunt curios cat curaj aveti… macar asa, sub acoperirea anonimatului…pentru ca altfel stiu…e greu sa recunosti asta. Chiar vorbeam intr-o seara, la club, dupa cantare, cu niste prieteni despre cat de “monogami” suntem facuti noi, oamenii. Si cat de “morali” suntem de fapt? In spatele mastii pe care ne-o afisam…
Ar mai fi o intrebare…legata de fantezii… ca tot vorbeam de ele. Si mai am si altele…dar acum sunt prea obosit ca sa gandesc…noapte buna.

Gabitza mi-a pus o intrebare legata de relatii, de momentele in care dorintele partenerilor nu mai corespund. Este o intrebare de care m-am lovit si eu … si probabil ma voi mai lovi.
Am trait si eu impresia de ingradire, de lipsa de libertate. Adica ceva de genul: ok, sunt cu ea, e ok, avem momente frumoase dar totusi AVEM PROBLEME. DORINTELE EI NU MAI CORESPUND CU DORINTELE MELE. Si da … la un moment dat te gandesti: “mi-ar fi mai bine LIBER”. Adica “I WANT TO BREAK FREE”. :-D
Bine, si aici intervin o gramada de probleme: poate un copil, poate ceva averi de impartit, poate “ce o sa zica prietenii, familia daca ma despart de el/ea” si … poate cea mai nasoala si mai ingraditoare dintre ele: OBISNUINTA. Si atunci trebuie sa alegi.

O sa incerc sa raspund dar mentionez de la inceput ca este un raspuns pur teoretic si generalizat asta pentru ca fiecare are viata lui si asa ar trebui sa ramana. Si pentru ca teoria este mult mai usoara decat realitatea … :-)

So … it’s a matter of choice… Ceea ce uitam noi destul de des este ca am fost lasati pe pamantul asta cu acest drept!
Asta e cel mai mare dar al nostru. Dreptul de a alege. Pare foarte utopic. Sau asa am fost invatati sa credem. Ca este utopic sa spui: fac ce vreau eu! Si totusi, cand alegi ceva “ca asa zic oamenii ca e bine” este o alegere. Puteai la fel de bine sa alegi insa “ce vreau eu, indiferent de ce vor crede cei din jur si cum ma vor judeca ei”.
Din asta rezulta libertatea. Liber nu inseamna: “Gata, ii dau papucii si sunt liber!!! “. Liber inseamna dreptul tau de a alege, de a decide.

Ai multe optiuni de a alege. Totul este legat de alegere. Iar atunci cand alegi, tu alegi experienta ta. Indiferent ca-ti dai seama sau nu, alegerea iti apartine, tu iti decizi singur viata. De cele mai multe ori o facem insa fara a constientiza asta …
Hai sa vedem cam ce optiuni ai.
Poti sa alegi sa faci ceea ce ai facut si alta data, bazandu-te pe experienta ta anterioara. Daca odata ai ocolit o groapa, a doua oara o vei face la fel. Din instinct. Dar este o alegere! Poti in acelasi timp sa nu o ocolesti, ci sa o sari !!!

Poti sa alegi pe baza a ce spun altii. Daca cei din jur iti spun nu face aia pentru ca nu e bine, poti sa o faci, sau nu! Iar cand spun cei din jur, acestia pot fi: prieteni, familie, societate, tabu-uri, legi scrise sau nescrise. Nu esti insa obligat sa respecti asta! Daca vezi “Fumatul dauneaza grav sanatatii” poti sa alegi sa nu mai fumezi, la fel cum poti sa alegi sa fumezi in continuare.

Poti sa alegi sa faci ceea ce gandesti. Sa stai sa analizezi: e bine? sau rau? Dar nu uita! Totul este relativ! Depinde din ce punct de vedere privesti. Bine sau rau pentru cine??? Pentru tine, pentru ceilalti? Depinde de observator … apropo de Einstein si de relativitate…

Si mai exista o optiune. Sa alegi dupa cum simti. Singurul adevar absolut este cel din sufletul tau, este ceea ce simti TU. Sufletul este cel care poate sa-ti dea raspunsul corect. Bine si rau sunt judecati de valoare si sunt relative. Fericit sau trist sunt sentimente. Atentie! Nu confunda fericit/trist cu bine/rau. Fericit/trist sunt la nivelul sufletului pe cand bine/rau sunt la nivelul mintii. De multe ori le confundam.

Indiferent ce alegi, ca alegi dupa cum zic altii, dupa experienta ta anterioara, dupa tabu-uri … sau dupa cum simti … tot alegere se cheama. Nu o sa ma apuc sa dau sfaturi si sa spun eu ce sa aleaga fiecare. Totul este insa sa constientizezi ca ai multe optiuni si ca ai dreptul de a alege.
Si in orice faci in viata, orice, nu numai in cazul de fata TU decizi la ce te raportezi (la legi, la altii, la minte sau la suflet) si ce hotarasti. Decizia TA este cea care iti modeleaza viata, cea care te creaza pe TINE si experienta TA viitoare.

Asta este fericirea si libertatea de a alege. Si atunci, da, libertate inseamna fericire si fericire inseamna libertate.

P.S.
Am incercat si eu sa impun celor din jurul meu lucruri pe care ei le refuzau … de ce le refuzau acuma … nu e cazul sa mai judec …
Am invatat ca incercand sa-i schimb intervin in actul lor de creatie, in ceea ce vor ei sa fie, din motivele lor (si inclusiv faptul ca as putea sa judec un motiv ca fiind bun sau rau este o judecata relativa). Am invatat ca pot cel mult sa incerc sa le arat cine sunt si ce vreau dar nu pot interveni brutal in existenta lor (asta nu inseamna ca n-am facut-o! )
Pot insa interveni in existenta mea, pot sa simt daca eu sunt fericit sau nu si sa iau decizii in concordanta cu sentimentele mele.

Multumesc mult pentru comentariile voastre.
Inclusiv ibiebei. Mare parte din comentariile ei sunt adevarate, chiar daca putin rautacioase … Normal ca uneori sunt trist, normal ca amintirile te fac sa oftezi uneori … sa nu poti dormi, sa nu ai liniste in suflet.
Important este sa te impaci tu cu tine, sa te accepti tu pe tine … si sa incerci sa pastrezi ce a fost frumos din viata. Ajuta foarte mult la psihic. Am trecut prin perioade proaste. Si am constatat ca numai eu pot sa ma ajut sa trec peste, ca indiferent de incurajarile prietenilor daca tu cu tine nu esti ok, nu poti zambi sau zambesti fals … Asta incerc sa fac … nu sunt un ipocrit care sa afirme ca viata mea este perfecta si ca sunt un tip de milioane. Dimpotriva! Sunt o persoana dificila. Ca orice taur.

Si da, sunt o persoana cu doua fete. Sunt ticalos, miserupist, tradator, egoist, insensibil, imatur … si mai pot fi adaugate muuuulte “calitati”.
Dar tot eu, ticalosul, insensibilul, inca mai aud pasarelele cantand, inca imi place mirosul de fan proaspat cosit, inca imi place sa numar stelele de pe cer intins pe pamant. Caracteristica de taur…atingerea pamantului…
Da, eu, perversul, inca imi doresc sa dansez in mijlocul camerei cu “the one” pe “Rod Stewart – Wonderful World”(nu Louis Armstrong…varianta aia nu ma da pe spate). Sa aud versul “I heard MY babies crying” si sa mi se faca pielea gaina.
Da, eu, imaturul, abia astept sa am bebei si sa ma joc cu fi-miu in mijlocul sufrageriei si sa ma cert cu el pe trenuletul electric.
Da, eu, cel impenetrabil, rece, distant, eu ma emotionez de cate ori vad “As good as it gets” si “Serendipity”.
Asta sunt. Si una si alta. Si alb si negru. Si cald si rece. Cunosc atatea persoane cu doua fetze … Eu ma impac cu amandoua. Unii insa nu …

Asta este tot. Nu e vorba nici de imagine, nici de ce trebuie sa vada sau ce nu trebuie sa vada oamenii. Constat ca imi place sa scriu si ca ma ajuta. Sa-mi pun ordine in ganduri, sa ma descarc, sa incerc sa imi gasesc un echilibru. Scriind, trebuie sa pui lucrurile intr-o anumita ordine. Si atunci gandurile nu mai alearga haotic prin cap intr-o miscare browniana de nu mai stii de unde-ai pornit si la ce ai ajuns. De-aia scriu. Iar faptul ca pot fi citit si ca pot sa fiu si comentat este, intr-adevar alegerea mea. La fel cum am ales sa cant pe scena si nu in baie. Iar parerile celorlalti, bune sau rele, ma ajuta … sau nu …

Nu am dat si nu o sa dau vreodata detalii “picante” despre viata mea. Nu o sa ma “expun” niciodata. Pe mine, sau pe altii. Iar simpla insiruire a unor prenume nu cred ca se poate chema “expunerea vietii personale”. Puteam sa pun doar niste initiale, dar se pierdea din valoare. Din valoarea pe care acele persoane o au in sufletul meu. Pentru altii nu reprezinta decat o insiruire de nume comune.

Cam atat … tocmai m-am intors de la Becker si mi-e somn … urmeaza un nou weekend plin.
Maine poate scriu despre senzatiile de motorist.

O sa raspund aici unui comentariu pe care l-am primit zilele trecute de la Ibieba. Asadar. Draga Ibieba, am stat mult sa ma gandesc cat de “personal” sa fie raspunsul meu. Dar pentru ca ai afirmat de la inceput ca citesti si judeci din perspectiva spectatorului, o sa incerc sa iti raspund la fel.
Hai sa o luam cu inceputul.
“Zici ca ai reusit si ca ai implinit tot ce era de implinit pana acum in viata ta. Dar peste cati ai trecut ca sa reusesti toate astea? Cate compromisuri au fost necesare ca sa iti atingi visul, cate orgolii au trb lasate la o parte, cate sentimente ai calcat in picioare ca sa traiesti tu clipa, momentul, de cate ori ai inchis ochii si te-ai facut ca nu vezi ce se intampla in jurul tau doar din pur egoism?”
In primul rand ca nu am spus niciodata ca am implinit tot ce era de implinit. Am spus doar ca am avut tot ce mi-am dorit eu sa am … departe de tot ce puteam avea. Remarca ta referitoare la sentimente ma determina sa cred ca tu te-ai gandit numai la iubirile din viata mea. Numai ca post-ul la care faci tu referire era impartit foarte clar intre: muzica, iubiri si realizari personale. Eu am spus asta: Am reusit sa-mi fac un drum in viata. Eu! Eu singur. Am crescut, am invatat, am acumulat. Si am avut intotdeauna lucrurile pe care mi le-am dorit. Iar cand am scris asta m-am gandit la bicicleta pe care am avut-o cand eram mic, la primul meu calculator, la primul meu microfon, la faptul ca mi-am implinit un vis – acela de a canta, la casa mea etc.. Si crede-ma, pentru toate astea nu am trecut peste nimeni, nu am calcat nici un sentiment in picioare, nu am omorat pe nimeni, nu am jefuit pe nimeni, n-am dat cu masina peste nimeni pe trecerea de pietoni. Compromisuri da, am facut, cum face oricine. In limitele normalului insa, in limitele in care sa pot sta cu fruntea sus.
Referitor la “artistul de cover”. Ai idee cate din piesele pe care le cantam noi au fost compuse de artistii care le-au cantat prima oara? Crezi ca asta le scade din valoare? Nu. Sunt si vor fi niste mari piese din istoria muzicii. Si pe scena cantand piesele alea eu traiesc, simt, ma bucur, vibrez. Intr-un cuvant sunt fericit. Da, imi doresc sa compun, imi doresc sa am puterea, forta de a scrie. Dar asta nu inseamna ca atunci cand cant “The Best” sunt trist si fac vreun compromis si daca as canta piesele mele as fi fericit. Nu. Sunt fericit sa pot canta “The Best”. Si as fi foarte fericit sa pot canta si piesele mele. Departe insa ideea de “frustrare”. Nu am cum sa fiu frustrat ca pot sa cant piesele alea.
Revenind la iubiri – de altfel tema principala a comentariului tau. Intotdeauna am vazut ce se intampla in jurul meu. Uneori da, nu mi-a pasat sau am preferat sa ranesc. Alteori am reactionat ranind pentru ca am fost ranit … sau pur si simplu calcat pe coada. Si am regretat dupa. Da, am facut oameni sa sufere. Da, am fost egoist. In egala masura in care am suferit, am plans, am urat, am iubit. Nu imi caut o scuza din asta, nu exista scuza pentru asta … alta decat egoismul. Si nu, nu mi-e frica sa vorbesc despre tristete, dezamagire, tradare, frustrari. Daca citeai mai mult din ce am scris poate gaseai si lucruri de genul asta:
Ea zambeste…zambetul acela perfid sub care se ascunde durerea…ce ticalosi suntem amandoi …o recunoaste numai unul insa … n-o s-o mai las sa-mi vada fatza asta… de ce zambetul nu se gaseste la alimentara?
Si mai sunt si altele…
Spui ca este gretos modul de a multumi femeilor din viata mea. De ce? Pentru ca le-am iubit? Pentru ca au reprezentat ceva pentru mine? Pentru ca la un moment dat sufletul meu tresarea cand ma gandeam la ele? Pentru ca, indiferent de cum s-a terminat, indiferent de faptul ca poate am suferit dupa ele, indiferent ca poate unele rani sunt inca deschise si asteapta trecerea timpului pentru a se cicatriza … femeile acelea ocupa si vor ocupa un coltisor din memoria nevolatila a sufletului meu? Gretos … imi pare rau, nu sunt de acord cu tine.
Postul pe care l-ai citit tu l-am scris de ziua mea. Si se incheia asa: “Gata cu plansul de mila. N-am timp de asta. E interesant¸ asha, un pic romantic sa faci pe neintelesul, pe tristul, pe frustratul. Dar parca mai interesant e sa poti striga in gura mare:
I’m so fuckin’good! And I am!”
Era pus si simplu o evaluare (scrisa intr-un moment pe care mi-l doream altfel, sincer) a clipelor fericite din viata mea. Era un strigat in cautarea fericirii. Dezamagire, tradare, frustrari … una peste alta, asta trebuie sa ramana: amintirea clipelor frumoase, amintirea a ce ai avut si ce te-a bucurat. Este dreptul meu, egoist cum spui tu, de a uita clipele urate si de a ma bucura de amintirile frumoase!
Viata este prea scurta ca sa nu-mi cer acest drept, dreptul meu la fericire.