Category: Blog

It’s time for sleep

Duminica dimineata, ora 4.13 AM.
Gata si saptamana noastra de munca. Dar ce munca minunata!
Am terminat si ultima petrecere Laurentiu-Guran.ro & ASHA de saptamana asta.
Un pic de odihna nu strica, nu?
Puteti vorbi va rugam cu vecinii sa ne lase sa dormim si noi un pic mai mult? :D

Si ce daca?

Si ce daca ai cazut dupa primii tai doi pasi? Ti-i mai aduci aminte? Te-ai ridicat zambind, prima oara pe piciorusele tale firave de copil. Ai facut un pas, inca unul. Si cand credeai ca totul e perfect si fata ta de copil ti-a fost invadata de zambetul acela care spune “oau, vedeti, am reusit!” … piciorusele te-au tradat si … buf. Te-ai ridicat din nou, dupa alti 10 pasi ai cazut. Din nou. Si tot asa. Ai avut vreodata sentimentul ca trebuie sa te opresti din a incerca? Ti-a fost frica? Ce te-a facut sa te ridici cu ambitie de fiecare data si sa incerci din nou … si din nou …?

Pana ai ajuns sa fii tu, pe propriile-ti picioare. Dar stii cum ai reusit, nu? Cazand si ridicandu-te. De fiecare data. Asa, picioarele tale s-au intarit. Fiecare experienta negativa, fiecare cadere, fiecare busitura te-a ajutat sa devii OM. Nu-ti fie frica de esecuri. Nu le subestima si nu le devaloriza. Caci da, au valoarea lor, sunt parte din tine, parte din ceea ce esti acum, fiinta minunata din fata mea, din gandul meu. Luptatorul feroce antrenat sa primeasca fiecare provocare si sa o infrunte! Chiar daca, poate, la final se va solda cu un esec. Si ce daca? Maine o luam de la capat!

Si ce daca un prost te-a ranit? A fost prima oara? Poate n-o sa fie nici ultima. Asta nu inseamna ca n-o sa mai incerci, nu? Asta nu inseamna ca n-o sa te mai ridici. Nu?
Nu-ti ridica bariere, nu-ti pune conditii. Prostul de acum nu e prostul de atunci. Asta e o minune a naturii care se cheama diversitate. El nu e ca celalalt, azi nu e ca ieri, iar aici nu e ca acolo.

Si chiar, ce-ar fi sa il lasi sa incerce sa fie EL prostul de acum? Prostul TAU. Care te va face sa suferi din nou. Si ce daca? Asa contribuie el la evolutia ta ca om, si este si va ramane o parte din totul ce TE va fi construit.
Sau poate nu. Poate te-au construit deja alti prosti, cu greselile lor. Poate doar veti profita de ce au realizat ei. De fapt… de ce ai realizat TU, cu ajutorul LOR. Nu vei stii niciodata. Daca nu incerci.
Incearca. Iubeste.

O invitatie la vernisajul unei expozitii

Dragii mei,
va invit maine la ora 19 la vernisajul unei expozitii. Am fost invitat de un prieten drag ce se afla in colectivul de organizare, va invit si pe voi. Eu voi fi acolo imediat dupa probele de sunet de la Music Club. Iar apoi putem pleca impreuna sa ne distram la cantarea noastra din Music. Ce ziceti? Aveti mai jos detaliile expozitiei, exact asa cum le-am primit de la prietenul meu.

Vernisaj expozitie

New York, Paris si Toronto isi dau intalnire pentru prima oara la Bucuresti, regrupand o suta de opere ale pictorului Gevork Chubaryan, sculptorului Françoise Abraham si ale pictorului Costa Dvorezky.

Gevork Chubaryan, artist american de origine armeana, nascut in Rusia in 1985, locuieste din 1994 in New York, unde a absolvit in 2007 Scoala de Arte Vizuale. Provine dintr-o familie cu o mare traditie artistica, bunicul sau, Gukas Chubaryan fiind unanim recunoscut ca un adevarat patriarh al sculpturii armene moderne. In 2006, 2008 si 2009 a avut expozitii personale in Wisconsin, New York si Texas.

Francoise Abraham are, incepand cu 1997, expozitii personale in Europa, Asia si Statele Unite. Este cunoscuta si apreciata cel mai mult pentru tehnica sa personala, rasina colorata, pe care a introdus-o si dezvoltat-o prin lucrarile sale. Aceasta noua tehnica este unica pe piata de arta, amestecand in mod reusit un decor original cu o picatura de neobisnuit.

Nascut in Rusia in 1968, Costa Dvorezky traieste si creeaza in Canada. A absolvit Academia Stroganov din Moscova in 1993 si a articipat la numeroase expozitii in Europa si America de Nord. O mare parte din operele sale se gasesc actualmente in colectii particulare din Franta, Elvetia, Germania, Spania, Canada si Statele Unite.

Expozitia va fi deschisa publicului intre 4 si 12 octombrie 2013, vernisajul avand loc vineri 4 octombrie la orele 19.00, in prezenta celor trei artisti, la Biblioteca Nationala a Romaniei din Bucuresti, Bulevardul Unirii nr.22, intrarea din Bulevardul Mircea Voda. Intrarea este libera.

De ce il iubesc pe tata

M-am hotarat sa va scriu despre tata. Este o poveste cam lunga, asa ca daca nu aveti rabdare, pe scurt este asa: tata este omul pe care il iubesc si il respect cel mai mult pe acest pamant. Mama, te rog nu fi geloasa, stii ca asa e :))
Si daca vrei sa stii de la inceput tu, cititorule, nu e nimic scandalos in ce scrie mai jos. Dimpotriva, doar lucruri dragute. Deci daca te plictiseste, poti inchide pagina acum. Dar inainte de a o face, poti sa ii dai un share. Ca asa e frumos, sa mai share-uim si lucruri dragute, nu numai scandaluri. D-astea e satula lumea.
YouTube Preview Image
Povestea lunga.
Tata. Tata are 63 de ani. De cand il stiu este un om echilibrat si cu capul pe umeri. Il iubesc pentru ca de la el am invatat ce inseamna sa fii om, ce inseamna sa fii corect, ce inseamna sa fii demn. De la el am invatat ce inseamna familie. Ce inseamna sa iti iubesti sotia. Si copiii. Sa iti respecti sotia. Si copiii. Tata nu a intarziat o data acasa nefondat. Tata n-a plecat in delegatii inventate la vecina de dedesubt. Poate o fi trecut pe la ea… intr-o pauza de serviciu. Sau poate era o colega de serviciu. Habar n-am. Dar daca a facut-o, a facut-o mega regulamentar. Astfel incat copiii lui, nevasta lui, parintii lui, bunicii nostri … noi toti n-am stiut. Din cauza asta si din cauza lui tata, sau poate datorita lui nu m-am insurat. Nu inca. Pentru ca n-am putut sa ma insor cu gandul ca o sa raman toata viata langa ea, ca o sa-mi faca copii, ca o sa trebuiasca sa-mi pese de ei mai mult decat de mine. Ca o sa-i iubesc mai mult decat orice pe lume. Si imi doresc al dracului de tare copii. Macar doi. Dar sa fii sot si tata nu-i usor. Iar pentru asta draga tata, jos palaria.
Tata m-a sustinut intotdeauna in viata. Nu orbeste, ci cu sfaturi. Imi aduc aminte de momentul in care am ales sa fac Liceul de Informatica (Vianu) si cat m-a sustinut in treaba asta. Dar despre asta am mai povestit acum vreo 2 ani aici.
Ii multumesc lui tata pentru ca m-a sustinut in toate deciziile. Intotdeauna m-a ascultat si apoi m-a sfatuit de bine. Dar decizia finala mi-a apartinut. Cel mai tare e cu fetele. L-am intrebat o data daca ii place de o tipa. Si mi-a raspuns: “Nu ma intreba niciodata treaba asta. Pentru ca poate eu iti spun ca nu-mi place si tu te indragostesti, o iei de nevasta si dup-aia nu mai vorbesti cu mine toata viata ca eu ti-am zis stramb. Sau invers. Imi place, ea te insala si dup-aia dai vina pe mine”. Fair enough, right?
Ah, era sa uit! AUTODENUNT! Ma autodenunt pe mine si il denunt pe tata! Eu am furat, iar tata tainuieste asta!
In clasa a1a, a2a, ceva de genul – oricum inainte de a 5-a ca intr-a 5-a eram la revolutie – am planuit impreuna cu un prieten sa fim niste robin huzi. Ca sa ne razbunam pe femeile ce vindeau la alimentara si dadeau pe sub mana tiganilor (pe vremea aia asa se chemau) toate produsele cautate, ne-am apucat sa furam pachete de biscuiti de pe rafturi. A functionat treaba cateva zile. Ajunsesera cainii din fata blocului niste imbuibati :)). Pana au aflat parintii. Ei bine, cand a aflat tata, mi-am mancat mare papara iar apoi m-a pus sa dau o declaratie pe care a tinut-o ani de zile in sertarul de la noptiera – in care recunosteam ca am furat si eram de acord sa fiu dat pe mana militiei daca mai fac vreodata!. Deci, eu faptuitor, tata tainuitor. Dar mi-a prins bine. ;)
Dar cel mai mare lucru pe care i-l datorez tatalui meu este ca m-a invatat sa cred. Sa cred in mine, sa cred in puterea mea, in munca mea, in vointa mea, sa cred in credinta mea. Niciodata nu mi-a spus: nu cred ca poti face asta. Intotdeauna mi-a spus: fa-o! Demonstreaza-ti ca poti! In orice domeniu! Iar exemplul cel mai concret si cutremurator intr-un fel pe care-l pot da si care pana acum este momentul care mi-a dat cea mai mare experienta de viata este urmatorul.
Tata a avut un prim atac cerebral cu o saptamana inainte de a face eu 18 ani. Un atac depistat destul de tarziu, un vas de sange spart pe bulbul rahidian care ii provoca o stare de amorteala pe jumatate de corp dar pe care o singura doctorita, dupa multi altii care dadeau raspunsuri de gen “e ceva pe fond nervos”, l-a depistat. La cativa ani dupa atac, cand tata se refacuse deja, mergand la un control doctorita i-a marturisit: “Domnul Guran, sa stiti ca in fiecare dimineata cand veneam spre spital ma intrebam daca mai sunteti in viata.” Fusese intr-adevar un atac foarte grav, inoperabil, si cu sanse foarte mici de a fi tratat. De altfel dupa acest atac tata a fost mult slabit, avand zile in care se resimtea vizibil. Va spun un pic mai tarziu de ce “resimtea”.
La peste 10 ani dupa, cu cateva saptamani inainte de nunta surorii mele, tata a avut al doilea atac. De data asta pe creierul mic. Manifesta aceleasi simptome, a reluat tratamentul de data trecuta numai ca a gresit un medicament vaso-dilatator pe care l-a luat intr-o concentratie mult mai mare. A fost naspa. Foarte naspa. Am ajuns cu dosarul lui medical si cu ultimul RMN la un mare neurochirurg. M-a primit, s-a uitat pe dosar, mi-a aratat locul vechiului atac si locul nou, mult mai pronuntat. Mi-a spus sa stau linistit, ca nu e chiar atat de grav, ca intre timp s-au mai descoperit solutii de tratament, ca sunt sanse mari sa se recupereze. I-a prescris un medicament pe care m-a ajutat prietenul Mircea Hohoiu (multumesc draga Mircea) sa-l gasesc la Frankfurt. Inainte sa plec insa de la medic i-am pus urmatoarea intrebare: “Avem nunta surorii peste doua saptamani. Poate sa mearga la nunta?” Raspunsul doctorului a fost cat se poate de cutremurator: Daca vreti sa-l duceti de la nunta pe targa la spital sau mai rau la morga, luati-l cu voi. Are nevoie de repaus total, nici nu incape discutie”. Am ajuns acasa.
Am intrat la tata, imi amintesc si acum, nu se mai ridica din pat si era complet alb la fata. I-am spus cum sta treaba pe un ton megapozitiv iar la final i-am dat vestea proasta, ca nu poate merge la nunta Ancai. La care replica lui a venit neintarziat: “Nu, eu de astazi am inceput sa ma simt mult mai bine iar la nunta la Anca voi dansa”. Mama s-a panicat toata si a inceput sa se agite in stilul caracteristic … pana am luat-o frumusel de mana si am dat-o afara din camera. Si i-am spus: “daca asta vrea, asta o sa faca, lasa-l in pace”. Si asta a facut. In ziua nuntii s-a urcat pe bancheta din spate a Loganului meu (Intre timp l-am vandut unei prietene, o astept sa ma sune sa facem actele pe el ca sa nu mai platesc impozite si sa-mi vina amenzi acasa. Sau ma rog, poate sa ramana si asa daca ramanem ok, ca sa nu plateasca timbru de mediu vreo 2000 de euro … dar sa-i fac macar un act de comodat or something, sa poata iesi din tara la o adica). In fine, tata pe bancheta din spate, eu m-am uitat in oglinda retrovizoare si l-am intrebat: “Cum se simte tata?” si mi-a raspuns uitandu-se sigur pe el in oglinda, drept in ochii mei: “Bine, si este ultima oara pana maine dimineata cand ma intrebi asta”. A dansat toata noaptea. A fost cel mai frumos exemplu de cum sa vrei sa traiesti si sa te bucuri ca o faci.
Tata si-a revenit acum. Iar de cand s-a nascut Larisa, nepotica lui si a mea, cea pe care ne intrecem iubirea, il simt pe tata mai tanar cu 15 ani cel putin. Si nu-i mai vad momentele in care se resimte. Este voios si plin de viata. Si ma bucur tare pentru el.
A, am cu tata si firma. De fapt era a lui, dar am luat si eu jumatate ca sa pot desfasura activitatea muzicala legal. El a folosit-o pentru ca la 63 de ani si cu doua atacuri cerebrale face administratie la vreo 6 blocuri. Oare cu cine o semana fi-su? A, si cica si oamenii il iubesc pentru ca e gospodar, serios si cinstit. Nu-i asa domnul Vlady Cnejevici, ca tot v-ati intalnit cu tata zilele trecute?”
Si nu, tata nu e in campanie electorala. Nu are nevoie de aplauze, nu are nevoie nici de … prostii. Are nevoie sa fie lasat in pace, sa munceasca, sa se bucure de copii si de nepoti. Oare cine nu-si doreste asta?
Multumesc pentru rabdare. Si multumesc tata.

Brrrrrr

M-a trezit ploaia. Ora 8:40 AM. Cam matinal pentru un om care a avut cantare joi, vineri si sambata. Nu-i nimic, ma culc la loc. Ce, se joaca ploaia cu mine? Imi pun dopurile ca sa n-o mai aud tropaind pe balustrada proaspat montata de la balconul blocului proaspat reabilitat si ma bag inapoi la caldurica. Ma trezeste si pe mine cineva … joi pe la pranz? Ca joi seara ne vedem la Sankt Petersburg in Centrul Vechi. Sau vineri la Music Club.
Fie vremea cat de rea, tot mai cant un live … ASHA (n-am gasit alta rima, normal).
Hai, hai, nu mai fiti invidiosi, nu ma culc la loc. Ma asteapta o saptamana plina. S-o incepem cum se cuvine.
YouTube Preview Image

Linistea de duminica

Astazi am deschis televizorul. A 5-a oara probabil anul asta. Detest televizorul, am mai scris despre asta.
Dar cat de norocos sa fiu si sa deschid televizorul si sa dau peste Tudor Gheorghe pe Antena 3? Modest, cald, sincer. Un om atat de frumos.
Perfect pentru o duminica seara minunata. Ceea ce va doresc si voua.
Cu drag,
L
:)

Un somnambul in parc

Un parc. In el, un somnambul însoțit de un caine. Cu el, un kindle. Cu el cu somnambulul, nu cu câinele. Si o bere. Pe kindle – ‘Blink. The Power of Thinking without thinking. Malcolm Gladwell’.
Usor răcoare. Coafura rezista.
Noapte bună tuturor.

Friday Live Fever @ Music Club

Protejati-va urechile

Am postat zilele trecute pe facebook poza de mai jos de la ultima petrecere privata la care am cantat cu ASHA. Si am primit de la diverse persoane intrebarea ce e cu firele alea de imi atarna din ureche. De altfel aceeasi intrebare o primesc si cand sunt vazut pe la concerte.
Firele alea portocalii sunt de fapt un singur fir ce tine unite doua dopuri de urechi. Utilitatea dopurilor ar trebui sa va intereseze si pe voi. Si ca sa ma intelegeti despre ce vorbesc o sa va povestesc o istorioara.
Poza trupa ASHA Read more

Jurnalul Fericirii nu-l gasesti pe Facebook.

Stau si ma gandesc la noi cati dintre miliardarii nostri se implica in actul educational? Cum face nenea Bill Gates si jos palaria pentru ce face! Uitati-va la filmuletul de mai jos ce analiza face. Si cata dreptate are! Recunosc ca am ramas uimit si impresionat cata implicare si pasiune gasesti la un om care n-are grija zilei de maine. Nici el si nici familia lui muuulte generatii de acum incolo.

Cati milionari romani sunt interesati de ce se intampla cu educatia in aceasta tara? Cati au invatat ca trebuie sa mai si dai, nu doar sa iei? Cate fundatii Read more

Ultimul concert …

Clipul asta e document, e istorie!
Queen in ultimul mare concert din turneul “A kind of magic” din 86 – dupa celebrul Live at Wembley – a urmat acest Live at Knebworth – concert care n-a fost filmat oficial din cate stiu eu… de asta si valoarea filmarii.
E ultimul lor mare concert inainte de moartea lui Freddie – 5 ani mai tarziu. Sper sa nu-l stearga youtube-ul … ar fi pacat, e chiar genial sa vezi cum suna un concert filmat cu o camera de amatori … in ’86, atentie! Nu existau telefoane mobile, camere HD … etc… In schimb, Queen avea cele mai mari ecrane din vremea aceea pe care proiectau concertul… Magnific!
YouTube Preview Image

EnterClick.ro - Generator trafic web

Facebook