Category: Carti

La o vorba cu Dan Fintescu. Ce este o trupa de coveruri

M-a scos amicul Dan Fintescu la o vorba despre ce este o trupa de coveruri. Si mi-a pus niste intrebari. Nu numai mie, ci si colegilor Marius Popa de la Popas si Alex Vasilache de la Jukebox. Si a iesit un articol destul de lung. Ar fi iesit si mai lung, mult prea lung, daca se apuca sa scrie tot ce i-am raspuns fiecare in parte. Asa ca o sa folosesc spatiul asta pentru a publica raspunsurile mele complete, cu acordul lui Dan. Oricum voiam de mult sa scriu despre subiect.

1. Cum a inceput treaba cu cantatul coverurilor in cluburi la noi in patrie?
Pai treaba a inceput odata cu deschiderea primului club specializat pe asa ceva: Jukebox, undeva pe langa Hanul lui Manuc. Un american a avut ideea asta, Dan Mason. Asta nu inseamna ca nu se cantau coveruri si inainte, dar nu existau trupe care sa cante exclusiv coveruri sau nu aveau atat de multa vizibilitate si nu erau cluburi in care sa se cante exclusiv coveruri. Gandeste-te ca erau trupe care plecau afara pe vremea comunismului, unele cantau in blocul comunist, altii mai norocosi scapau dincolo. Dupa Revolutie, la fel, trupe mari au incercat afara. Olanda, Germania. Vorbim de Holograf, de Sfinx Experience, Proconsul si de multi altii. Nu mai vorbim de cantatul pe vapoare. Ce crezi ca se canta? Coveruri. Cel putin eu asa stiu.

2. Care a fost prima trupa de coveruri din Romania?

Jukebox. Care cantau in clubul Jukebox. Apoi s-a deschis Music Club unde cantau Trupa 13 si la ceva timp dupa deschidere, ASHA.

3. De ce le plac oamenilor trupele de coveruri?

Pentru ca au ocazia sa auda live piesele cu care au crescut, mari hituri pe care le-au fredonat in copilarie si adolescenta. Vorbesc de generatia mea, care a crescut cu Queen, Bon Jovi, Beatles, Elvis, Deep Purple, Pink Floyd. Pentru ca o seara de coveruri inseamna trairi diferite fata de o seara cu o trupa de compozitie. Repertoriul este mult mai versatil, feelingul e altul. Chestie de alegere. Poti sa te duci sa asculti intr-o seara “Carla’s Dreams” sau “Directia 5” si ai parte de Carla’s Dreams si Directia 5. Si a doua zi poti sa te duci sa asculti de la Clapton pana la The Weeknd. Trupa de coveruri te poate duce mai usor dintr-o stare in alta, pentru ca iti prezinta un tablou mai divers. Asta nu inseamna ca nu-mi plac trupele de compozitie, asta nu inseamna ca nu ma duc la concerte cu trupe romanesti. Ultima oara am fost la Byron si Rockabella. Bestiali!

4. De ce cantati coveruri si nu compozitii proprii? De ce compozitiile voastre proprii n-au ajuns niciodata sa aiba indeajuns de mult succes incat sa nu mai trebuiasca sa cantati coveruri?

Noi am inceput cantand compozitii proprii. Am avut si un album, acum 12 ani, la Media Pro Music. Se chema “ASHA…incepe” (il gasiti pe youtube aici) cu un prim single – “A..na” (aici). Numai ca pe vremea aia ne bateam cu Andre, Genius, Hi-Q. Daca nu ma insel, erau pe val si manelele pe atunci. Iar noi cantam pop-rock, pentru ca asta ne placea.
Imi aduc aminte ca am stabilit ca la lansarea albumului nostru sa cantam tot albumul in prima repriza si apoi o repriza de coveruri. Asa ne-am dorit. Si ne-a placut al dracului de tare.
Acel prim album l-am facut cu multe sacrificii, cu investitii mari (raportate la veniturile noastre). Timp, scule, bani si (mai ales) ajutorul prietenilor. Imi aduc aminte ca unul dintre colegii mei de trupa, cand a venit in trupa si mult timp dupa, avea frigiderul unde statea in chirie scos din priza. Pentru ca n-avea ce sa puna in el. De unde bani? Unul dintre prieteni ne-a cumparat prima pereche de monitoare active pe care repetam intr-o sala de repetitii intr-un subsol insalubru. Pe vremea aceea eram singurul angajat din trupa, corporatist.

Albumul l-am facut la clapar in studioul personal. Care studio insemna scule, adica bani. Videoclipul la “A..na” a costat 6000 de dolari. Bani pe care ni i-a dat / imprumutat partial acelasi prieten, Cezar Ivanof. Cand a venit contractul de la Media Pro am reusit sa ne achitam de o parte din datorie si n-am mai ramas cu nimic. Am avut asteptari mari de la casa de discuri. Care insa, in afara de faptul ca a obtinut un parteneriat media cu postul “Atomic” n-a facut mai nimic. Albumul nostru l-am vazut pe raft in Cora vreo 6 luni pana s-au organizat oamenii sa ne faca o lansare. A fost prima noastra greseala, ne-am bazat prea mult pe o casa de discuri. Nu stiam ce e aia sa ai un PR angajat, o echipa de management, sa se ocupe cineva de tine. Ne-am lasat pe mana lor. Oricum nu prea ne permiteam altceva.
Dupa lansare, am primit un telefon de la trupa rezidenta pe atunci in cel de-al doilea club de coveruri din Bucuresti – Music Club (trupa No.13). Aveau nevoie de inlocuitori pentru ca incepusera sa apara cererile pentru petreceri corporate. La momentul respectiv, sa canti coveruri era mega-cool. Music Club-ul era plin de corporatisti cu venituri peste medie, multi din agentii de publicitate, din companii de consultanta, medici, avocati etc. Era un trend. Ei bine, a trebuit sa invatam vreo 30 de piese in 10 zile. N-a fost usor. Trebuia sa sustinem un program de 3 ore, de coveruri, ca asta era specificul clubului. Mai bagam si cate-o piesa proprie.
Si au inceput sa apara banii. Din concertele din club si destul de rapid si de la corporate-uri. Cu ajutorul lor ne-am cumparat instrumente personale mai bune, echipamente de scena, sunet, lumini. Vorbim de mii de dolari pe vremea aceea. Investeam si reinvesteam aproape tot ce castigam.
Apoi a intervenit, cred eu, o plafonare pe partea de compozitie. Experienta cu Media Pro nu ne-a ajutat. Al doilea clip ni l-am produs (tot) singuri, tot extras de pe primul album, pe banii nostri. Nu s-au mai preocupat sa fie difuzat. Albumul deja se intorsese retur din magazine, pentru ca nimeni nu stia cine este ASHA cu un singur clip. Le-am cumparat noi tot stocul de albume la pret de productie si l-am vandut la dublu, la concertele noastre din Music Club. Le-am comandat un nou tiraj, numai ca … ne-au refuzat. Sa vina artistul la tine sa-ti spuna iti cumpar in avans urmatorul tiraj, numai fa-l si tu sa nu-l faci… nici acum nu stiu de ce. Pe vremea aia ni s-a sugerat ca de fapt Media Pro Music era doar o companie de imagine a trustului Pro si ca aveau ca obiectiv numar de trupe semnate, nu volum de vanzari. Nu stiu nici acum daca e asa, dar alta explicatie n-am.
Si daca am vazut ca n-au niciun interes sa ne ajute iar pe partea de coveruri mergea bine, din ce in ce mai bine, ne-am plafonat. Am incetat sa mai compunem, nu mai aveam tragere de inima. De ce sa facem un al doilea album? Eu si cu inca un coleg ne-am dorit mult sa continuam compozitiile in paralel, ne-am lovit insa de reticenta celorlalti. Am gresit. Eu asa cred.
Asta nu inseamna ca mi-a displacut vreo clipa ce fac. A canta muzica pe care ai ascultat-o si ai fredonat-o toata copilaria ta, mie mi se pare genial. De-aia m-am apucat de cantat. Cantam in casa Queen pana exasperam vecinii (Vlady Cnejevici poate confirma :))) ). De ce n-as face-o pe scena sau de ce m-as simti prost facand asta? In plus de asta, multi solisti de afara canta piese compuse de altii. Uita-te la Tina Turner, uita-te la Rod Stewart. Pentru ca una e interpret, alta e compozitor, alta e producator. Si la noi, multe din produsele de pe radio sunt compuse de oameni care stau in studio, nu de cei pe care-i vedem la televizor.
Si inca ceva, am mai spus-o. Malcom Gladwell in cartea lui Outliers emite teoria celor 10.000 de ore care spune ca poti excela intr-un domeniu doar cand ai o experienta de minimum 10.000 de ore in acel domeniu. Si calculeaza el ca Beatles-ii au cantat coveruri undeva in jur de 10.000 de ore inainte sa scoate piesele pe care le stim cu totii. Cantau seara de seara (nu doar in weekend) in cluburile din Hamburg, 5-6 ore pe seara.
Sa facem socoteala la ASHA: 12 ani x 52 de saptamani x 2 concerte / saptamana x 2 ore = aprox 2500 de ore. Mai aduna 2500 de ore de repetitii, sa zicem. Inca nu excelez, ba deloc. Dar uite ca am lansat si piesa proprie, “Dor de mor“. N-am facut-o sa intre pe radio, n-am facut-o sa ajung in mainstream, am facut-o pentru imi doresc sa compun. Si o sa continui.
Dar, pana una alta, e bine sa canti coveruri ca sa ai pretentia ca faci performanta? Eu zic ca da. Ma uitam la scandalul iscat anul trecut cred cu concertul Zu care s-a vrut live si a iesit un fiasco. Daca te uiti la inregistrarea aia, o sa vezi ca singurii care canta pe scena aia pe bune sunt cei care au mii de ore de cantat in spate: Delia (pe care o stiu de cand avea cred vreo 12-13 ani si o punea mama ei sa repete in fiecare zi in tabara de muzica de la Targoviste unde eram cu colegii de trupa de la Palatul Copiilor. Eram in clasa a 12a atunci. Si cantam compozitii proprii. Nu ma intreba cat de prost :)) ), Cotabita, Bittman, Leo Iorga. (nu stiu daca am fost foarte exact cu numele si cati chiar au fost pe scena aia dar ai inteles ideea). Inregistrarea se gaseste pe youtube. Toti au mii de ore de cantat. Intreaba-l pe Bittman cate coveruri a cantat in perioada Costinesti sau ce a cantat in Olanda si cat.

5. Care e cel mai misto lucru la cantat coveruri? Dar cel mai nasol?

Faptul ca poti sa canti piese ca It’s my life, The Best, We are the champions, Another Brick in the Wall. Piese cu care am crescut, piese care sunt in ADN-ul meu. Nasol e cand incepi sa faci compromisuri. Si mai facem si compromisuri. Pentru public, pentru nimic altceva. Dar suntem singurii? Uita-te la documentarul When we were beautiful cu si despre Bon Jovi. Ai sa vezi cate compromisuri fac si trupele astea, icon-uri. Spune la un moment dat ca a ajuns sa nu mai suporte sa cante unele dintre piesele lui, ca si-ar dori sa poata canta si alte piese, pe care el le crede mai bune sau mai pe sufletul lui. Dar le canta pe cele pe care publicul le cere. Caci Maria Sa, publicul, decide.

6. Acum 10 ani, coverurile erau ceva foarte cool. In cluburile unde se cantau coveruri mergeau oameni educati, cu venituri peste medie. Intre timp nu mai e asa. Ce s-a intamplat?

Nu stiu daca nu mai e asa. La noi atmosfera este misto si acum. Sigur, avem seri mai bune si seri mai proaste. Ceea ce este clar este ca tinerii de acum 10 ani, corporatistii care veneau atunci in club s-au casatorit, au facut copii, au trecut de 35. Au alte prioritati, nu mai ies asa des in cluburi. Tinerii de acum, din ce in ce mai putini au crescut cu muzica cu care am crescut noi. Ei au crescut cu DJ, nu mai inteleg notiunea de trupa. Nu inteleg de ce s-a terminat piesa, nu inteleg ca trebuie sa aplaude dupa o piesa. Pentru ca la DJ muzica merge continuu, nu se opreste. Deci daca se opreste, s-a stricat ceva, nu?
In plus, coverurile au avut o supraexpunere. La un moment dat se canta in orice vitrina din Centrul Vechi. Imi amintesc si acum cand am pasit prima oara in Music Club acum 10-11 ani. Cu scena aia, cu lumini. Mi se parea ca este un altar al muzicii rock acolo. Si asa era. Sau cum arata scena de la Becker Brau… Pai la Becker Brau s-au bagat vreo 100.000 de euro in sonorizare si lumini… Apoi a inceput sa se cante in geamuri, in vitrine, printre mese. Normal ca fenomenul nu a mai fost privit ca unul cool. Eu unul am refuzat sa cant in astfel de locuri. Refuzand cantari, pierzand cantari dar nefacand compromisuri. Cred ca numarul de cantari din cluburi este un sfert din ce aveam acum 5-6 ani, pentru ca pur si simplu am refuzat sa cant pe si sub mese. Altii n-au facut-o, din pacate.

7. De ce exista aversiunea asta a unor artisti (Chirila, Loredana, Florin Grozea) fata de artistii care canta intr-o trupa de coveruri?

Nu stiu. Pot sa speculez doar. Trupele de coveruri n-au cantat mai deloc la Zilele Orasului, Zilele comunei, campanii electorale, concerte cu mici. Ei bine, toate aceste evenimente in care toate trupele din mainstream aveau o paine de mancat, s-au cam dus. Ce primar isi mai permite sa arunce cu bani pe Serbarile gogosarilor sau ale castravetilor? Il leaga astia a doua zi. Si atunci, trupele de mainstream au inceput sa piarda bani. Si au inceput sa se rezume la evenimente corporate si nunti. Unii nu prea canta la nunti. Sau deloc. Chirila de exemplu. Le raman corporate-urile. Si aici, normal, se concureaza cu noi. Noi am avut de exemplu o crestere pe segmentul de corporate fix in perioada de criza. Pt ca au inceput companiile sa taie din bugete. Si atunci, decat sa dea 6-10-12 mii pe Vama, Loredana, Holograf, corporatistul a preferat sa dea 3000-3500 pe ASHA, Jukebox, Popas. De aici, cred eu, aversiunea. Diversiunea insa a fost cand au afirmat ca noi furam drepturi de autor. Total neadevarat. Fiecare club, locatie de evenimente plateste catre UCMR ADA o taxa in functie de capacitate. Per eveniment. Si tot cluburile ar trebui sa dea playlisturi cu muzica cantata la fiecare eveniment in parte. UCMR ADA incaseaza banii, dar uita sa intrebe si ce piese s-au cantat. Si atunci, banii ajung la … cine “trebuie”. Deci, diversiune. Dar cand ai posibilitatea sa o spui la TV, sa te auda o tara intreaga, de ce n-ai face-o? O miscare inteligenta chiar. Asa e in business :).
Pana aici ti-am raspuns la Chirila si Loredana. Si or mai fi si altii. Eu ii inteleg. Pe Florin Grozea il creditez doar cu inocenta. Pe el piata l-a trecut deja prin sita, nu mai canta. Repet. Inocenta, nu rea vointa. Nu inseamna ca nu face lucruri bune in ceea ce face acum, dar na, mai are si el scapari, ca e om.

8. Exista intr-adevar prea multe trupe de coveruri in Romania? Daca da, de ce?

NU. Eu consider ca e loc sub soare pentru toata lumea. Si concurenta e productiva iar sita functioneaza si aici. Da, dupa primele sezoane de Vocea Romaniei au aparut o puzderie de trupe de coveruri. Pe toata lumea ii chema pe facebook “Gogu Costel (Vocea Romaniei)” si toti isi faceau cate o trupa de coveruri. Dar cati au rezistat real vorbind? A canta coveruri nu e usor. Sa canti 3 ore pe seara nu e usor. A avea instrumentisti de calitate in trupa care sa cante versatil, pentru ca-ti trebuie versatilitate sa canti coveruri, care sa nu bea, sa iti vina la repetitii, sa nu intarzie la cantare … si pe care sa poti sa-i platesti nu e cel mai usor lucru din univers. Mai adauga sunetist, tehnicieni, soferi… Dupa asta, a avea inteligenta necesara sa nu-ti cumperi masina de 20.000 in leasing ci sa-ti cumperi scule din banii castigati, a-ti rupe de la gura ca sa-ti cumperi un microfon de 500-1000 de euro in loc sa te duci in vacanta la Roma cu banii din primul concert… eheee, nu e pentru toata lumea.
Apropo, stii cati artisti de mainstream am intalnit la evenimente care vin fara microfonul lor personal sa cante? Multi. Microfonul personal este, dupa mine, o chestie de igiena personala, pentru ca pui gura pe el. Stii cati au microfonul lor personal? Putini. La trupele de coveruri care au rezistat pe piata rar vezi asta. Stii cat a costat riderul cu care eu merg pe orice scena? Microfon, preamp de microfon, in-ear monitor. Vreo 6000 de euro. Doar ce folosesc eu personal, nu vorbim de mixer, sonorizare, lumini. Intreaba un chitarist cat a investit in chitari, procesor, amplificator, cabinet, in-ear monitor. Si o sa ajungi la o suma si mai mare.

9. Au scazut in ultimii ani standardele artistilor de coveruri din Romania?

Ba deloc. Sau depinde. La calitatea echipamentelor si la felul in care se canta, eu cred ca au crescut. La ce se canta ca si playlist, e posibil. Am ramas masca in momentul in care am auzit trupe de coveruri cantand muzica populara. In club! Nu vorbesc de nunta. Dar, revenim la “When we were beautiful” si la Bon Jovi. Daca Maria Sa publicul cere… Si mai depinde si de club si de managementul clubului. De exemplu, noi suntem printre trupele de coveruri care canta la Hard Rock Cafe. Nu-s multe. Stii care este una din cerintele celor de la Hard Rock? Citez, dintr-un mail: “fara piese romanesti, rusesti sau de diverse etnii”.

Si ar mai fi multe de spus despre fenomenul asta. Dar ca o concluzie, da, traiesc din coveruri. Nu, nu sunt “easy money”, pentru ca e mult de munca si de investit, multe nopti pierdute, multe sacrificii. Si nici nu ma “dau” cu bemveu, n-am nici vila cu piscina. Dar astea-s trecatoare. Cu si fara alea, pana la urma ramane satisfactia aia de pe scena, cu Maria Sa in fata ta, cantand cu tine “Have you ever seen the rain”. Pe care da, o canta si Rod Stewart, desi e piesa Creedence Clearwater Revival, mai precis a lui John Fogerty. Si lui sir Roderick i-o spune Justin Bieber “lautarule”?

Kindle – mica minune

Sa va fac o marturisire. Cartea lui Allen Carr cu ajutorul careia m-am lasat de fumat am citit-o in varianta electronica. A fost prima carte pe care am citit-o pe noua mea jucarie – Kindle.
Kindle este o inventie fabuloasa. Este o biblioteca electronica la purtator. Ceea ce este absolut fenomenal este ecranul lui Kindle care simuleaza o foaie de carte normala folosind o tehnologie numita E Ink. Nu e un ecran luminat, cum sunt cele de la un laptop, iphone, etc. Avantajul este ca poti sa citesti fara sa-ti oboseasca ochii (si e pe incercate, am citit nopti la rand fara sa Read more

O luna….

Mi-am zis ca scriu despre asta la o luna distanta desi puteam sa scriu si a doua zi caci eram la fel de sigur de ceea ce voi spune. Dar stiam ca voi fi mai credibil asa. Povestea mea este simpla si scurta.
Da, m-am lasat de fumat. Acum o luna. Brusc. De la 80-100 de tigari pe zi (da, stiu erau multe, foarte multe, incredibil de multe). Da, recunosc, am fost prost, foarte prost, incredibil de prost. Vreo 10 ani.
Acum o luna, de ziua mamei mele (asha s-a nimerit, nu am ales data, dar asa o sa pot sa o tin minte usor), pe 24 ianuarie am spus STOP. Read more

Ce citim in weekend?

Ca sa nu zica lumea ca fac reclama doar la Colectia Adevarul (nici n-aveam intentie, nu-s prieten cu Patriciu), astazi mi-am cumparat de la taraba de ziare “Elevul Dima dintr-a saptea”. Imi provoca un zambet de cate ori auzeam la teve reclama la cartea asta citita prin generala… Asta pe post de lectura usoara de weekend. Alaturi de ea, mi-am luat si “Nunta in cer” (Mircea Eliade – tot de la Jurnalul, Biblioteca pentru toti) si poeziile lui Eminescu (din colectia Cartea de acasa).
Maine, in drum spre probele de sunet de la Crown Plaza incerc sa ajung si la Bookfest. Daca tot s-a inchis Becker, sa-mi ocup timpul cu ceva, nu?

Cartile Adevarul

Am tot asteptat… Am reclamat si pe twitter, am primit raspuns de la Adevarul pe twitter dar m-am prins dupa cateva zile ca primisem raspuns, ca na, daca nu ma pricep inca la twitter…
Nu stiu daca la twitter se trage, dar am primit cartile. Primele 21 de volume care troneaza acum pe etajera mea din sufragerie asteptand sa fie citite. De mine si de urmasii urmasilor mei…:) Asha suna reclama, nu?

Bruckner? si un sondaj …

Bruckner … Bruckner …
Heheeeee… Dac-ai stii ce a generat comentariul tau, draga anonimule, referitor la Pascal Bruckner. Am primit diverse reactii pe mail, pe mess …
Unii mi-au spus ca gresesti si ca n-are legatura cu Bruckner. Altii m-au sfatuit in nici un caz sa nu merg in directia aia. Unii s-au apucat sa-l (re)citeasca.
Da, am citit Luni de fiere acum cativa ani si mi-a placut. Tin minte si acum… am primit-o de la o fata cu ochii ingrozitor … de verzi…cu breton frantuzit si mare fan “Amelie”… ce-am mai oftat dupa ea … :D.
Am citit si Iubirea fata de aproapele. Mai pe gustul meu parca …
Realist. Si modern.
Citeam recent o declaratie de-a lui Bruckner cum ca “Iubirea fata de aproapele” este “cartea revansei femeilor asupra barbatilor”. Poate tocmai de-aia mi-a placut. Pentru ca spune un mare adevar, acela ca nu numai femeile ci si barbatii sunt in aceeasi masura … ceea ce lumea numeste “curve”. S-a impamantenit treaba asta, ca barbatul are voie sa umble cu slitul desfacut si sa nu fie nici o problema pe cand, o femeie daca umbla cu fusta ridicata se cheama curva. De fapt … va las pe voi sa comentati treaba asta… Asta ca tot am ajuns cu povestea despre M la … o discutie “morala”. Va zic la sfarsit ce si cum…
Dar, ca sa raspund la intrebare, nu, nu am de gand ca povestea sa continue (daca va continua, ca am ceva dubii) in genul Bruckner. Primul motiv ar fi ca n-ar fi nimic original in asta. Al doilea este ca nu cred in ideea “e bine sa traim în conventia de a fi împreună cu jumatatea pana la capatul vietii, cu riscul de a ne distruge reciproc”. Si nu asta este ideea povestii despre M… desi…daca stau bine sa ma gandesc, am trait la un moment dat o experienta de genul asta… Al treilea motiv este legat de limbaj si de ceea ce spuneai tu, de maniera foarte explicita…care presimti ca o voi folosi si eu. De unde presimtirea asta? Doar pentru ca am spus ca “ne pipaiam in mijlocul strazii”? De ce? Tu, voi n-ati facut-o niciodata? Nu aveti fantezii de genul asta? Sa faceti, de exemplu, sex intr-un loc public? Oau! S-a oripilat cineva? De ce???
Sa ne intelegem, maniera explicita a lui Bruckner imi place. Imi plac lucrurile spuse pe fata. Nu-mi plac la el insa detaliile scarboase, duse la extrem (alea cu fecalele sunt de-a dreptul…). Deci daca prin maniera explicita te refereai la asta, ei bine nu… erotismul poate fi descris si altfel…de aceea o sa incerc sa stau departe de Bruckner si din punctul asta de vedere.
Cam asta cu Bruckner…In rest…iau de bun comentariul tau si-ti multumesc pt el. Si vezi ca ai dat idei cand ai spus chestia referitoare la un roman. M-a intrebat cineva daca as vrea sa public ceva…:D

Ma intorc acum la “chestiunea morala” din povestea despre M. Pentru ca va promisesem mai demult ca va voi chestiona cu privire la diverse “tabu-uri”, uite, hai sa vorbim despre acesta. Legat de moralitate, de fidelitate, de a insela sau de a fi inselat, de a avea o aventura…sau mai multe. Vreau sa aud, pardon, sa citesc parerea voastra. De preferat aici, pe blog, nu pe mail, mess sau prin viu grai.Va provoc la polemici!
Stiu, toata lumea spune: “Inselatul este cel mai ingrozitor lucru pe care poate un om sa mi-l faca”. Si totusi… TU ai inselat sau nu? Sunt curios cat curaj aveti… macar asa, sub acoperirea anonimatului…pentru ca altfel stiu…e greu sa recunosti asta. Chiar vorbeam intr-o seara, la club, dupa cantare, cu niste prieteni despre cat de “monogami” suntem facuti noi, oamenii. Si cat de “morali” suntem de fapt? In spatele mastii pe care ne-o afisam…
Ar mai fi o intrebare…legata de fantezii… ca tot vorbeam de ele. Si mai am si altele…dar acum sunt prea obosit ca sa gandesc…noapte buna.

EnterClick.ro - Generator trafic web

Facebook