Category: Vacanta

Un vis …

Neatzaaa. Rocca mi-a zis ca a visat ca e la mare… Read more

Rocca prima oara la mare

In weekend am fost la mare. Ca de obicei, am ales Bulgaria. In primul rand pentru ca am gasit un hotel in care sa ne lase cu Rocca, in al doilea rand pentru ca ai voie pe plaja cu caini, in al treilea rand ca prefer litoralul bulgaresc celui romanesc.
Nu am fost Acasa2, la Balchik, acolo este programat sa ajungem la inceputul lui septembrie. Drept pentru care am ales Golden Sands. Hotelul in care am stat – Bonita – un hotel de 3 stele, ofera strictul necesar. Este curat, primitor, Read more

Am fost la mamaia

Nu, nu la Mamaia – Constanta ci la mamaia – valcea, la mamaia mea. La bunica. Din pacate a fost o vizita scurta si nu am apucat sa fac prea multe. Dar am reusit sa-mi satisfac cateva placeri incomparabile cu nimic pe lumea asta.
Am reusit sa pipai cu talpile pamantul. Asa cum obisnuiam in copilarie, primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns la tara a fost sa ma descalt, sa raman in talpile goale si sa Read more

Amsterdam. Orasul libertatilor controlate

Tre sa scriu repede caci altfel uit. Si vreau sa fiu si suficient de concis ca sa nu il impart pe episoade si sa uit de episodul doi.
Asadar vacanta noastra de iarna am facut-o la Amsterdam. Dupa o escala de 8 ore in Viena – in care am apucat sa dam o fuga pana in centru, sa mancam si sa facem o tura de shopping (nu de alta, dar de la aeroport pana in centru se face cu trenul – un fel de sageata – aproximativ un sfert de ora) – am ajuns intr-un final si in Amsterdam. Probabil cel mai mare aeroport european, Schiphol, este legat de centrul orasului de un tren care face un pic mai mult ca la Viena. 18 minute! Ati auzit domnilor politicieni? 15 minute la Viena, 18 minute la Amsterdam. La Bucuresti cate ore stai in masina (ca alta varianta nu ai) de la Otopeni pana in centru? 2 ore? Daca ai noroc!
Trenul Schiphol – Central Station Amsterdam semana cu trenurile noastre. Adica destul de murdar, cu grafitti-uri pe geamuri. O nota aparte dadeau banchetele imbracate intr-un vinilin verde si masutele de la geam care erau cu … buline. Nu puteam sa ma duc cu gandul decat la … iarba! :).
Hotelul ales in prealabil pe internet, un hotel de 4 stele s-a dovedit o alegere buna caci era in buricul centrului… de fapt al centrului vechi. Nu prea sunt eu fitzos in materie de hoteluri dar… Amplasarea ok si felul in care aratau hostelurile (cel putin pe dinafara) plus sentimentul de nesiguranta pe care il aveam de cate ori am incercat iarba m-au convins ca alegerea in cazul de fata a fost una excelenta.

Mancarea.
N-am mancat lucruri fitzoase. N-am baut chestii smechere dar in principiu se mananca bine. Si la preturi rezonabile.

Orasul.
Orasul este frumos. Prima impresie a fost clar una placuta. Arhitectura cladirilor vechi superba. La un moment dat insa te plictisesti. Aceleasi linii, aceleasi geamuri. Daca mai esti si fumat, risti sa te pierzi.
Toata lumea vorbeste engleza. Orasul este clar dezvoltat pe aceasta imagine a orasului libertatii absolute, ceea ce il face o atractie turistica, drept pentru care toti stiu engleza. De la un muncitor navetist din tren ce ne-a spus unde sa coboram, chelneri, ospatari, vanzatori, biciclisti, gagici – toti sunt primitori, ospitalieri si stiu engleza! Pana si taxatorul de bilete din tramvai! Care…uimire, soc! A luat spaga! :))) Am urcat in tramvai, trebuia sa mergem 2 statii. Biletele costau cam 2,60 (doua bilete). Mi-a luat 2 euro si cu un “It’s ok” spus cu un zambet strengareste nu mi-a mai dat biletele. So… nu numai in Romania se intampla. In schimb…in tren ne-am intalnit cu o pustoaica australianca ce venea si ea prima oara in Olanda si care ne-a povestit amuzata ca ea a gresit biletul cand si-a cumparat de la automat si si-a luat bilet de caine! :))) Va dati seama cam cum sarea controlorul pe ea daca era in Romania? Ei bine, in Amsterdam controlorul s-a amuzat si i-a spus: nu-i nimic, pastreaza-l si povesteste-le prietenilor prima ta patanie din Amsterdam. Cam asta e diferenta…
Muzee. N-am vazut decat Van Gogh. Dragutz dar nu extraordinar. In plan cand am plecat din tara era sa mai vad inca unul sau doua, inclusiv Wax Museun. Dar ajuns acolo… m-am razgandit. De ce? Pai… hai sa trecem la impresii. Ca pana acum am vorbit generalitati.
So. Adevarul despre Amsterdam? Nu m-a dat pe spate. Poate din cauza ca asteptarile mele erau mult mai mari. Probabil ca daca ma duceam cu gandurile cu care am fost in Viena, de exemplu, era ok. Dar eu m-am dus cu alte ganduri! Ganduri alimentate si de altii.

“Ce taaaaaare! Te duci la Amsterdam! Cooool!”
Da, cam asha am plecat si eu. Spuneam tuturor foarte incantat: plec la Amsterdam. Abia astept!
Si ce e de fapt asha tare? In Amsterdam … sau ceea ce li se serveste turistilor pe post de Amsterdam – anume centrul vechi – totul este frumos impachetat. Si foarte frumos prezentat. Pe orice site intri sa citesti despre Amsterdam te astepti sa gasesti un oras nebun, un oras animat in care orice este permis. In principal sexul si iarba. In fapt, o mega afacere turistica tocmai prin ineditul ofertei.

Sa incepem cu sexul. “Neaparat sa te duci in Red Light District!”. Celebrul Red Light District.
Oaaaau. Suna ashea… pompos. Si “district” ma asteptam sa fie un cartier. Care cartier nene? O strada principala, de-a stanga si de-a dreapta unui canal. Si cu 3-4 strazi adiacente, stramte. Cu aceleasi cladiri ca in tot orasul dar cu geamuri mari la strada. Si cu … fetele in geam. “Sa vezi femei frumoase acolo!” Frumoase??? Unde? Care? Erau toate bunaciunile in concediu? Ca eu nu am vazut UNA frumoasa! Nici macar UNA! Vitrinele in care stau si care poarta si rol de casa pentru ele probabil sunt niste camarute de 2,5×2,5 metri cu gresie, faianta, si un pat. Probabil ca undeva exista si o baie… si cam atat. Barbatul tipic ce bantuia pe astfel de strazi: strain, imbracat la costum (probabil venit cu afaceri in oras) si care probabil cauta sa-si reprime frustrarea ca nu poate avea o femeie normala. Ma rog, judec aiurea acum …ceea ce ma feresc de obicei sa fac… dar n-am fost niciodata la o femeie pe bani si nu m-as duce. Am si eu principiile mele… foarte putine dar greu de schimbat. Asa. Red Light District. Nu va inchipuiti vreo animatie nemaipomenita, un furnicar de oameni si o nebunie pe strazi (eu cam asha imi imaginam). Nici pe departe. Este la fel de linistit ca restul Amsterdamului. Toata lumea se plimba ca intr-un parc, sau mai degraba ca la o expozitie plicticoasa si se uita la “marfa” din vitrina. Cate unul prinde curaj si bate in geam, negociaza si daca se intelege… intra. Singura diferenta dintre “RLD” si restul orasului este ca pe strada asta patruleaza la interval de 2 minute politia. Calare, pe bicicleta, pe motor si in masina. “Libertate …controlata”. Asta nu impiedica dealerii de droguri interzise, in majoritate negri sa te intrebe discret in timp ce trec pe langa tine: “Do you want some coca?”. Deci Red Light District sucks. E de vazut, dar fara sa va faceti prea mari iluzii inainte. De altfel, mi s-a parut atat de artificial si impachetat frumos incat, desi initial am vrut sa intru intr-un club de gen “live sex” – sunt cateva prezentate pe net cu mare tam-tam, dupa ce luat pulsul strazii am preferat sa nu intru ca sa nu sufar o si mai mare dezamagire. Oi fi pierdut ceva??

Iarba.
“Daca intri in cofeeshop sa ceri ceva slab si sa specifici ca esti incepator ca altfel te pui in cap. sau de preferat sa-ti iei iarba si sa-ti faci singur jointul”. In primul rand … cum adica “daca intri intr-un cofeeshop?”. Normal ca intru, ca doar de-aia m-am dus!!! :)). Si am ascultat primul sfat. Ca la roll-uit nu ma pricep. Big mistake. Am intrat, am cerut cel mai slab joint de pe pamant si … din 3 fumuri nu mai stiam unde-i hotelul! A doua seara la fel, a treia la fel si tot asha. Din pacate abia in ultima zi am gasit intr-un magazin de souveniruri un “Smoker’s guide”. Foarte interesant dar deja inutilizabil caci intr-o ora decolam spre tara. Ai in el toate tipurile de iarba si ce reactii produc. Pe cand asha… m-am lasat la mana vanzatorilor care-mi dadeau ce voiau ei… marfa deja facuta.
Iarba iti amplifica senzatiile si iti incetineste mintea. Totul pare derulat cu incetinitorul. Oricum trairile pe care le-am avut erau cel putin ciudate. Ba ma lua somnul, ba aveam chef de distractie, ba toate gagicile de pe strada erau foarte bune, ba toata lumea se uita ciudat la mine. Cea mai nasoala era insa panica. Panica sa nu pierd ceva din buzunare, panica ca nu gasesc hotelul. Dar…am gasit si doua beneficii majore. Primul este faptul ca ai o senzatie continua de “chill” … de aceea probabil ca toata lumea in Amsterdam este foaaaarte calma si linistita. Aici nota 10! Al doilea argument in favoarea marijuanei se leaga de primul. In sensul in care daca reusesti sa treci (cu greu de altfel) de faza chill si sa te “trezesti”…ei bine, sexul “afumat” este genial! V-am spus ca amplifica senzatiile, nu? E, inchipuiti-va cam ce inseamna asta atunci cand faci sex. Pfuuuu! Artificii nene! Noaptea de revelion! Everestul! Oooh, my
goooood! (Aici nota 12 :) )

Aspect
Cladirile cu iz vechi, cu geamuri mari, dau un farmec aparte Amsterdam-ului. De fapt, centrului vechi pe care olandezii s-au straduit sa-l pastreze cat mai original. In drumul spre aeroport am vazut din tren si orasul nou cu blocuri inalte, ce confirma faptul ca olandezii, spre deosebire de romani, se pricep in a conserva si folosi centrul vechi ca pe o atractie turistica, fara a planta printre cladirile vechi mastodonti de otel si beton. Chiar si cladirile noi (de exemplu hotelul in care am stat) se incadreaza in arhitectura din jur. Suntem o natie de hoti prosti…

Shopping
Fiind indubitabil un oras ce traieste din turism (si traieste al dracu de bine), Amsterdam-ul este intesat de magazine, majoritatea grupate in zone de shopping. Avantajul de a merge in ianuarie este ca prinzi perioada de sold-out. Si cum in oras gasesti cate 4-5 reprezentante ale fiecarui brand celebru … cam ai ce cumpara. De altfel am plecat cu o geanta si m-am intors cu doua. Burdusite bine cu tzoale pe care in Romania as fi dat de 2-3 ori mai mult.

Viata la tara.
Am avut inspiratia ca intr-una din zile sa inchiriez o masina si sa plec intr-o mica excursie de 120 de km la reprezentanta Ultimate Ears din Olanda, unde mi-am comandat o pereche de casti mulate. Daca vedeti niste chestii albe in urechea mea cu un desen ciudat pe ele, alea sunt. Si-s foarte mandru de ele. Ei bine, aceasta excursie a echivalat cat tot Amsterdamul, si toata iarba trasa adanc in piept! Cand am ajuns in micul orasel, sat, catun sau ce-o fi fost am descoperit … Nu, este imposibil de descris in cuvinte. Abia astept sa intru in posesia pozelor si sa postez cateva. Nu are nici un rost sa ma apuc sa scriu mai mult… ar fi un efort complet inutil.

Concluzii.
Cum zicea o prietena “daca nici Amsterdam-ul nu te-a dat pe spate pe tine… esti foarte greu de satisfacut”. Probabil. Frumos, dar nu de dat pe spate. Permisiv…dar controlat. Autentic dar prea “formolizat”. E de vazut. Si m-as intoarce. Cred ca ar fi recomandabil primavara, ca sa poti sa te dai cu bicicleta si sa nu-ti rupi picioarele ca mine. Si cred ca e de mers in gasca pusa pe distractii, daca ai chef de fumat.

Back from Amsterdam. Raspunsuri

Da, am facut-o si p-asta. Am fost la Amsterdam. M-am intors. Cu dureri de cap si probleme de memorie. De la ce oare? :))
Daca-mi aduc bine aminte, am citit o parte din comentariile primite la ultimul meu post chiar din Amsterdam. Si am vrut sa va si raspund. Ashea, sfidator. Sa va spun: sic, sunt la Amsterdam…si mi-e foarte bine :P. Dar… cred ca am uitat. De fapt nu-mi aduc aminte de ce n-am scris. Nu-mi aduc aminte cam de nimic. Cand am aterizat? Cand am ajuns la hotel? Cand am facut cumparaturi? Cati bani am cheltuit? Habar n-aaaaaaaaam. :))

Si nu, nu-s nici suparat, nici trist. Se pare ca nu s-a inteles prea bine mesajul meu anterior. Hehe. Am fost prea subtil? :P Bine, bine, recunosc. Nu am scris prea frumos. Dar m-am distrat. Am fost ironic. Si putini s-au prins cu cine! Cateodata imi permit si picanterii de genul asta. N-am voie?
Am trei “anonimi” care mi-au comentat articolul. (Ah, ce-mi place mie asta cu anonimitatea. N-as putea sa vorbesc cu google astia sa nu mai lase omul sa se semneze “Anonim”? Sa il oblige sa puna acolo o semnatura, ceva. Gen “Vasile”. Sau “Marcela”. Sau…”Wonder woman”. Ceva)
So…
Multumesc pentru urarile de nou an. Multumesc si pt cuvintele frumoase de genul “ai darul de a zice lucrurilor urate – nume frumoase”. Ei bine, uneori ma mai joc si invers. Si ma joc cu cuvinte “urate”. De fapt chiar imi place de multe ori sa ma joc cu expresii “urate”. Dar va asigur ca, uneori, cacatul in sine sau doar cuvantul care-l denumeste poate fi ceva inaltator. Depinde de unde-l privesti. Vezi teoria relativitatii. ;)
“un alt an crizat…pacat”. Nu am lasat intamplator sa imi “scape” cuvantul “criza”. Hai maaa, voi chiar credeti ce ne zic astia la TeVe? N-ati vazut si voi Zeitgeist? Poate nu. Il gasiti aici.

Acum, nu e cazul sa credeti tot ceea ce spun astia dar… Va trimit la o alta insemnare de-a mea. Asta cu “Inchideti televizoarele”. Na! Ca citez din mine :)).

“Nu pot sa nu ma duc cu gandul insa si la teoria conspiratiei. Am citit prea mult despre asta ca sa nu ma gandesc si la asta… War against terror, ha? Ura, razboi, arme… cea mai mare afacere din istoria omenirii. Bombardati cu ura … dam nastere doar la ura.”

Deci… acum un an eram bombardati cu “ura, razboi, razboi, ura”. Acum cu ce suntem bombardati? “criza, foame, recesiune, criza…criza…criza”. Nu vi se pare dubios de familiar? Culegi ceea ce semeni, right? Da, doar ca unii seamana criza… si tot ei culeg “roadele”. Nu vreau sa-mi inchipui cam ce averi se fac si se vor face in “criza” asta. Si nu de bani e vorba. Nu banii sunt averea. Banii sunt niste hartii fara valoare. Avere inseamna proprietati, aur… Chestii pe care unii o sa le cumpere ieftin perioada asta. Deci. Nici o criza. Nu murim de foame. Eu unul mi-am promis sa profit si eu de “criza” asta. Nu numai altii. Aveti ceva de vanzare? Hai, ieftin, ca e criza!
Unde eram? V-am spus io ca am probleme cu memoria. :)). La primul comment. Cu criza am spus, ce mai era de spus? A, da. “Fiecare din noi e un instrument pentru ceilalti pentru a-si indeplini visul.” Contrar altor opinii, ce considera absolut blamabila aceasta afirmatie si aceasta conceptie de viata, eu o consider teribil de corecta(si aici cuvantul teribil nu e folosit ca fiind neaparat un lucru rau, dimpotriva). Numai ca unii sunt constienti de asta, altii nu. Unii sunt constienti ca si ei la randul lor sunt niste instrumente, altii au impresia ca numai ei au dreptul sa ii foloseasca pe altii drept instrumente… Deci, maestre,in principiu, ai dreptate. Apropo. Aceasta apelativ – “maestre” – este un apelativ dintr-un alt comment, la un alt articol de-al meu. Nu stiu daca esti acelasi “anonim” dar cu aceasta ocazie o sa raspund si acestui text:

Dar invatamintele de genul “haideti sa ne iubim in loc sa ne scoatem ochii”, “make love not war”, etc. sunt valabile pana ajungi cu masina intersectie si refuza un dobitoc sa-ti dea prioritate. Nu-i asa ca-ti vine sa-l ucizi? Dai geamul jos (de la buton?), iti versi toata ura intr-o injuratura bine ticluita, dupa care mergi mai departe.
Si tot asa…
Cred ca esti tu intr-o perioada mai sensibila, sau pozezi.
Sa auzim numai de bine! :-)

O sa raspund acum pe scurt: Nu. Nu dau geamul jos. Pentru ca n-am geam. Mi-am luat motor! De acum un an ;). Are si ceva butoane si o maneta de care tragi si iti vine aerul conditionat bizonic direct in fata. Si da, uneori mai pozez. Pe motor. :)))
O sa incerc sa revin mai in detaliu asupra acestui aspect si asupra teoriei pe care imi bazez actiunile si gandurile.
Revenim la comentariile de la “De cacat”.

Cat despre optimismul mesajului “de cacat”, eu cred stimate domnule Laurentiu ca sunteti doar putin cam plictisit si revoltat pe stilul de viata!

Stimate domn/domnisoara (na, ca pot si eu), daca socotesti ca viata este o comoara ce se lasa descoperita pas cu pas, in fiecare zi, in fiecare minut si daca pentru descoperirea ei iti pui in lupta toate resursele si tot timpul (relativ) pe care-l ai pentru a descoperi fiecare colier, fiecare nestemata din ea … pana la ultima moneda …atunci da, recunosc, sunt putin cam plictisit si revoltat. Ar fi normal sa fiu asha. Si ar fi normal sa fiu asha mereu. Mai am atatea coliere si monede de descoperit…
Nu stiu daca sunt atat de interesant de citit. Ba chiar sunt absolut sigur ca vei gasi in biblioteca niste autori adevarati. Despre repertoriu, da, ai dreptate. Si eu vreau sa cant altceva decat Give me hope Johanna. :) Astept ziua aia in care pe piesa asta de doi lei jumate sa nu mai danseze nimeni in Becker Brau si toata lumea sa ceara in cor Love of my life! Se poate? :)
Cam asta e. Despre Amsterdam o sa va povestesc alta data. Nush de ce dar am impresia ca iar am fost ironic…
Later edit
Ha haaaaaa. Ce tare e ultimul comentariu! :)) Aia cu esteticu’ e geniala:)

Jurnal de vacanta. ASHA la Balchik

Joi 24 aprilie ne-am luat la revedere de la publicul nostru de la Becker Brau pentru urmatoarele doua weekend-uri, cel cu Pastele si cel de 1 Mai.
Ziua de vineri a fost rezervata pregatirilor de plecare. Spre seara, duba venita de la Balchik special pentru scule a ajuns in Bucuresti, condusa chiar de patronul terasei Hemingway, Peter. Am indesat tot ce-am putut in ea case-urile cu lumini, schela, monitoare, tobe, chitari. Am lasat in urma doar sonorizarea de fata ce venea de la Sibiu abia a doua zi. Am terminat de incarcat pe la 2 noaptea si am purces cu totii spre Balchik. Duba in fata, la vreo jumatate de ora cat am luat ce-am uitat de acasa (cadoul meu :-))) ) masina mea si undeva mai in urma masina lui Stefan. Miscare proasta de altfel sa plecam separati caci, daca undeva pe la mijlocul distantei eu am prins si depasit duba din urma, Stefan nu ne-a mai prins caci a ratat iesirea din Ruse spre Varna si a pornit pe un ocol de vreo 200 de km spre … Sofia. N-a ajuns pana la Sofia dar a vazut cam jumatate de Bulgarie noaptea. 3 ore si 45 de minute am facut pana in Balchik. Eu. Stefan nu mai spun … :-) Doua opriri, una la vama, una de pipi. Drum bun, liber, nu tu politie, nu tu raketi, nu nimic. Am ajuns asadar la Balchik spre dimineata. Peter ne-a invitat la restaurant si ne-a preparat niste sandwich-uri apoi program de somn.
Prima surpriza, nu foarte placuta, a fost cazarea. Am fost cazati vis-a-vis de Marina City, la un hotel – Morskaia Zvezda parca…Un fel de “Vraja marii” :-)) Camerele curatele, daca n-am fi constatat ca avem colocatare niste mici vietuitoare care pofteau la ciocolata noastra. O intreaga colonie de furnici. Nu s-au zgarcit la banii trupei dar s-a zgarcit la cazare… ciudat…dar, de inteles sa zicem. Nota 6 la capitolul asta. Anyway, se putea trai, dar luni am preferat sa ma mut totusi “Acasa 2”, adica vis-a-vis, la Marina City, pe banii mei of course. Fitze… ;-)
A doua surpriza neplacuta a fost la trezire, sambata, cand s-a montat scena, ce a ramas in sarcina gazdelor sa o pregateasca. Scena ok, insa acoperisul era doar… acoperis, fara a fi si laterale scenei protejate in vreun fel. In fine, au adus ceva cu veleitati de prelata care s-a dovedit insuficienta pana la urma dar ne-am descurcat. Daca si vremea ar fi tinut vreun pic cu noi…
Viata de noapte in Balchik… VIATA DE NOAPTE IN BALCHIK??!?! :-O. No way! Balchik, statiune de pensionari. Cei mai pensionari, colegii mei de trupa. Cel mai putin pensionar, binenteles eu. :-) Sambata noapte, prima vizita intr-un club din Albena. Eu cu fata, Preslav, baiatul patronului cu fata lui si o gasca de prieteni bulgari deveniti intr-o secunda si prietenii nostri. Meniul serii: whisky si red-bull. Stins la final cu bere. Rezultatul: trotil. La intoarcere, plimbare romantica pe plaja avand ca scop precis alungarea partiala a aburilor. De alcool, normal. Pe care…vorba lu’ Malaiele … i-am baut…hac..pardon, scuzati.
Ziua de duminica. Montat, probe de sunet si seara cantare. In ciuda ploii in rafale de se balanganea scena, deschidem cantarea cu “Have u ever seen the rain”. Am tot vazut-o pe ploaie si zilele urmatoare… fir-ar… Ajutor principal pe scena pentru lupta impotriva frigului si intemperiilor: vodca de productie bulgareasca denumita ad-hoc: metronom. Cica fara ea nu putem sa tinem tempo-ul constant. Public: “localnici” de nationalitate bulgara si britanica in principal. Pentru ca la Balchik se cumpara case la greu, principalii investitori fiind cei britanici, urmati cred de nemti si de …romani.
Luni pe zi am facut o vizita la Varna. La mall si in centru, un centru pietonal, un fel de Lipscani. Preturile cam ca la noi. Rezultatul: 3 perechi de blugi si poze cu niste pescarusi obraznici si cersetori.

Concluzie personala dupa vizita de la Varna: bulgaroaicele sunt nashpa. Foarte nashpa. Dar nashpa rau!!! Luni seara: concert. Cu ploaie, normal. La 12 i-am cantat lui Mihai “Multi ani traiasca”.
De marti s-a mai inseninat. In sfarsit vedeam si noi un pic de soare. Nu foarte mult, ca cica sa nu ne invatam… Deja intrasem in rutina. Trezire, alergat, papa, plimbat, ploaie, somn, cantare, ploaie, papa, bautura. Dupa 12, a venit randul meu sa mi se spuna La multi ani. Am primit si o parte din cadouri dar, dupa proteste vehemente, petrecerea am amanat-o pentru miercuri seara caci am zis ca mai vreau sa ma bucur inca o noapte de prefixul “2”. Ma cam apucasera tristetile…
Va urma…

The Road to Balchik

Cateva sfaturi referitoare la drum pentru cei 40-50 de oameni ce ne vor insoti la Balchik la hotelul Marina City dar si pentru ceilalti care vor sa mearga sa faca Pastele sau 1 Mai la bulgari.
Balchik-ul este la aproximativ 60 de km sud de Vama Veche, deci pret de 50 de minute cu masina din Vama pana acolo. Sfatul meu insa este sa nu o luati prin tara ci prin Bulgaria, pe ruta Giurgiu – Ruse – Varna – Balchik. Este un drum pe care l-am facut saptamana trecuta cred a 5-a oara si niciodata nu am avut nici un fel de incidente. Drumul este bunicel, cu cateva portiuni mai proaste atat pe bucata romaneasca cat si pe cea bulgareasca. La ultima intoarcere de la bulgari, saptamana trecuta, am facut experimentul de a ma intoarce prin tara ca sa pot sa am termen de comparatie.
Asadar: varianta bulgareasca este mai scurta cu vreo 30 de km. Varianta romaneasca are in schimb autostrada mai lunga cu 100 de km – deci pe portiunea respectiva castigi ceva timp. Timp pe care il pierzi insa pana treci de Constanta si in plus drumurile romanesti sunt mult mai aglomerate: camioane, carute, biciclisti, nebuni…
Recomandarea mea este: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Varna. Exista o scurtatura pentru a ocoli Varna – se iese de pe autostrada spre aeroportul din Varna si apoi se tine drumul spre Dobric – Balchik. Sunt indicatoare suficiente dar ar fi bine sa aveti si un GPS cu voi.
Ar mai fi o varianta, s-ar putea chiar mai buna, prin Calarasi – Silistra dar n-am incercat-o inca.
Si ca avanpremiera la ce veti gasi la Balchik, iata cateva poze:








Foto: Ruxandra Dinca

See you in Balchik.

In cautarea fericirii … la Balchik (2)

Balchik-ul este un mic orasel cu case asezate terasat pe spinarea unui mic munte, cu drumuri ce urca si coboara serpuind spre malul malul marii si inapoi pe coasta in sus. Din loc in loc, intre casele mici si batranesti isi fac loc ceva vile moderne si cateva hoteluri noi. Hotelul Marina unde am fost cazati este construit pe locul unui vechi strand comunist, la 20 de metri de mare, chiar in fata portului de yacht-uri ce are aceiasi proprietari ca si hotelul.
Diferenta dintre turismul romanesc si cel bulgaresc este simpla: in timp ce noi ne bateam cu pumnii in piept cu celebrul “nu ne vindem tara”, bulgarii si-au vandut cam tot. In timp ce ai nostri isi falimentau hotelurile ca sa le cumpere la pret de nimic tot ei si apoi sa scoata bani fara sa investeasca nimic, nici macar in saltelele de 20 de ani ce duhnesc de cand intri in camera de hotel si in farfuriile cu ONT Carpati pe ele, bulgarii au vandut tot nemtilor… Acuma nu stiu ce sa ascult mai intai … spiritul meu nationalist … sau senzatia pe care am trait-o cand am intrat in camera de hotel? Pardon, apartamentul cu un living cu bucatarie si doua dormitoare, dotat cu … ce vrei tu … 3 televizoare, frigider, aer conditionat si un mic seif (?!?!) – apartament ce a costat 60 de euro pe noapte, cam aceiasi bani pe care i-as fi platit doar eu pentru o camera vai de ea in Mamaia sau Vama Veche.
Ce sa mai spun cand am coborat la piscina hotelului construita pe o terasa in asa fel incat iti dadea senzatia ca se varsa in mare si in care am facut prima baie pana pe la 8-9 seara? Dupa baie am luat-o la picior pe faleza in cautare de un loc in care se mananca bine.
De mancat … ai cateva optiuni, cateva terase chiar pe malul marii, construite pe stabilopozii micului port.

Majoritatea meselor insa le-am luat chiar la terasa din dreptul hotelului nostru, nu din comoditate ci pentru ca se manca foarte bine iar chelnerul nostru pe care ni l-am facut repede prieten, George (sau Georgica, cum il strigam noi) era un tip super simpatic, mereu zambitor, mereu pus pe glume si tot timpul atent. Pe mine m-a poreclit Sancho pentru ca in prima seara i-am cantat piesa aceea cu care se incheiau desenele animate la 7 jumate la bulgari pe vremea lui Ceasca (mai tineti minte? era ceva de genul asem sancho … leganosht detza (noapte buna copii) :-))…bine, asta pentru cei care au prins vremurile acelea.. ).
Georgica al nostru era studios. Ne intreba de fiecare data cum se zice in romaneste: “salata de rosii”, “ciorba”, “10 leva”. De altfel, pe tot litoralul bulgaresc, de la Ecaterina, o dragutza si simpatica receptionera de la Marina, pana la vanzatoarele de tricouri si casierele de la alimentara, toata lumea vorbeste cu tine intr-o combinatie de englezo-germano-romano-bulgara… ma si gandeam … sa te duci la tiganii ce vand piersici la Mamaia sa ii intrebi cat e kilul in engleza … :-))).
Dupa 12-1 noaptea micul oras intra intr-o stare de somnolenta… iar plimbaretii se raresc pe faleza presarata cu terase cochete odata cu trecerea minutelor dupa miezul noptii. Spre ora 1:30 rar mai intalnesti cate un om prin Balchik. Nici nu-mi doream altceva decat sa ma odihnesc, departe de zgomot, discoteci, cluburi sau manele ce rasuna din masini fitzoase sau Dacii rablagite.
Zilele urmatoare le-am dedicat in marea lor majoritate plimbarilor pe mare cu barca lui Cristi Becker, o mica ambarcatiune de 4 locuri cu un motor de 90 de cai. Ieseam din port, mergeam de-a lungul coastei, un kilometru in larg, aruncam micutza ancora ce ne indica adancimea apei (cam 15-20 de metri) si apoi lancezeam la soare. Cand oboseam, faceam o baie! Pe barca senzatiile sunt diferite. Balanganitul peste valuri ce in prima zi m-a facut sa dau la … meduze … ca boboci nu sunt pe apa :-)) … iar in ultima zi s-a transformat intr-un leganat usor ce m-a adormit, da am adormit, deasupra soarele, jos marea… Sariturile, scaldatul, datul la peste(of course ca n-am prins nimic), totul este un pic altfel. Iti da o senzatie de libertate si de liniste, combinata cu anxietatea ca nu ai pamant sub picioare, ca esti in voia marii ce se poate starni oricand un pic mai tare, suficient insa sa rastoarne scoica in care ne leganam.

… va urma …

In cautarea fericirii … la Balchik (1)

Am asteptat toata vara sfarsitul lui august pentru a parasi cei 4 pereti in care stau, duhoarea, zapuseala, traficul ingrozitor, zgomotul basculantelor si prafuiala Bucurestilor. Concertele de la Becker Brau si serviciul m-au tinut toata vara prizonier al acestui oras in care am ajuns sa nu ma mai regasesc. Am avut in toata aceasta vara doar doua evadari scurte la mare – pe un litoral in care se inghesuie din pacate toata Romania, cu catel, cu purcel, cu lant de aur la gat si mertzane decapotabile. Drept pentru care, acum cateva luni m-am hotarat ca anul asta sa incerc altceva. E drept, atunci cand am ales Balchik motivele nu tineau numai de mine. Mi-am pastrat insa destinatia din incapatanarea mea de a pastra o amintire frumoasa si de a-mi gasi linistea, indiferent si departe de abilitatile si incapatanarea unora de a mi-o strica. Nu stiam despre Balchik decat ca este un loc linistit, cu munte de-o parte si mare de cealalta parte, locul in care Regina Maria si-a ales resedinta de vara si locul in care i-a fost inmormantata inima, la dorinta ei expresa.
Am plecat asadar spre Balchik joi dimineata evitand insa litoralul nostru si Vama Veche scapand astfel o aglomeratie fara sens. Am strabatut tot Bucurestiul plin de gropile lui Videanu si am iesit spre Giurgiu. Drumul pana la Giurgiu il mai facusem cu cateva saptamani inainte (prilej de alte amintiri) si este ok cu exceptia unei mici portiuni – dupa Jilava. Am ajuns repede in vama si am trecut-o rapid si fara probleme doar cu buletinul si cu deja celebra taxa de pod. Primul contact cu pamantul bulgaresc a fost un soc. Blocuri ca dupa razboi si o sosea la fel – ce traversa Russe de la un capat la altul si care nu functiona decat jumatate, mergandu-se astfel decat pe un singur sens. Am nimerit cu greu indicatorul catre Varna caci era pus doar pe sensul opus, noi aflandu-ne teoretic pe contrasens. Noroc cu GPS-ul si cu avertizarile lui Cristi Becker care facuse deja drumul asta de cateva ori.

Odata iesiti spre Varna insa am dat peste o sosea ca in palma facuta “nemteste” asa cum observase si colegul Mihai claparul acum cateva luni. Drumul pana la Varna este impecabil, doar autostrada (vreo 70 de km) este din loc in loc peticita dar nu la fel de romaneste ca la noi -doar ca se vede si se simte un asfalt mai rugos.
Primul contact cu cetatenii bulgari despre care am auzit (inclusiv dupa intoarcerea mea de la Balchik) ca sunt foarte scarbosi a avut loc la o benzinarie unde am intrebat daca stie cineva engleza, am fost directionati catre un vanzator care foarte amabil ne-a schimbat ceva euro in leva la un curs acceptabil si apoi ne-a servit cu cafele si ceva dulce. Pana aici totul ok … nimeni nu s-a uitat urat, n-au aparut din boscheti nici banditi si nici politisti pusi pe praduiala asa cum toata lumea ne avertizase.
Am traversat in fuga Varna, un fel de Constanta a noastra, un fel de capitala a litoralului bulgaresc, un oras destul de cochet si aglomerat din cate am apucat noi sa vedem, cu semafoare cronometrate si plin de indicatoare catre statiunile lor, inclusiv catre Balchik. Asa ca n-am apucat sa ne ratacim. Aveam oricum si GPS-ul. Un alt soc insa! Toata lumea in Bulgaria circula conform legilor. In localitati 50, in afara fara depasiri nebunesti. Si mirarea cea mai mare, in Varna, aglomeratie mare insa toata lumea isi respecta banda. Singurii care s-au trezit ca sunt pe banda de facut la stanga la o intersectie pe o strada cu 3 benzi cu semafoare separate pentru fiecare banda … eram noi … romanii… adica eu! Nu intelegeam de ce pana mea e coada aia pentru inainte cand pe banda de la stanga sunt doar 3 masini! Drept pentru care la urmatorul semafor m-am cumintit, respectandu-mi banda.
In fine, am iesit din Varna cu directia Balchik unde am ajuns dupa cateva zeci de minute. Ne-am ratacit un pic pe stradutele intortocheate ce urcau si coborau micul munte pe care se afla Balchik-ul pentru ca GPS-ul meu nu stia de hotelurile bulgaresti. Am oprit la un moment dat sa intrebam niste gabori de Marina City, hotelul nostru, acestia ne-au aratat foarte acri ca trebuie sa intoarcem si un batran ce vorbea binisor romaneste (totusi, Balchik-ul este fost teritoriu romanesc ce tinea de Cadrilater) ne-a indrumat spre hotel.

… va urma …

EnterClick.ro - Generator trafic web

Facebook