Category: Povesti de dragoste

O poveste de dragoste sau “De ce o mai iubesc pe M” (3)

Am promis … si incerc sa ma tin de cuvant.

…….
Am plecat incet spre casa bulversat de ceea ce se intamplase … si totusi zambind … in sufletul meu se intampla ceva … simteam ca se va razgandi … intre noi era o atractie incontrolabila… intre noi avea sa se intample cea mai frumoasa, pasionala, nebuneasca iubire.

A doua zi dimineata ea a fost cea care a dat primul mail. Sa ma intrebe ce fac. Avusesem dreptate! Intr-un fel sau altul, intr-un moment sau altul, va veni la mine. Dar am hotarat sa o las pe ea sa faca urmatorul pas. Ne comportam amandoi ca inainte, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Asta cateva saptamani bune. Tot ceea ce faceam era sa-i aduc aminte din cand in cand ca sunt atras de ea, ca o doresc. Dar fara a mai forta in vreun fel nota.
Uneori ma suna seara tarziu… si-mi spunea doar ca voia sa vada ce mai fac. Simteam in glasul ei o tristete, uneori simteam si lacrimi. Stiam ca se certa cu el, desi nu mi-o spunea niciodata. Dar faptul ca ma suna pe mine cand ii era greu, insemna mult.
– Ce ciudat… Daca se certa cu el de ce statea cu el? Mi se pare ciudat si unfair sa te certi cu iubitul si sa-l suni pe altul sa-ti cauti alinarea.
– Ai inceput deja s-o judeci? Hahaha. Tu n-ai facut-o niciodata?
– Ba da. Nu, dar …
– Ma faci sa rad. Nu conteaza. O sa-ti raspund. Ti-am mai spus-o si o sa ti-o mai spun. Tu chiar crezi ca sufletul tine cont de vreo regula? De vreuna din regulile stupide care ne inconjoara si ne limiteaza existenta? Sufletul face ce e bine pentru el. Si daca bine pentru ea era sa ma sune pe mine, daca ea isi gasea linistea cand ma auzea pe mine, asta facea… O sa vezi … La un moment dat ea isi va gasi alinarea cu altul… dupa certurile cu mine. Chestiile astea se intampla! Si e normal sa se intample! Toti le facem dar cand auzim de altii ca au facut-o … sau si mai rau, cand ni se intampla noua, ni se pare cel mai cumplit lucru de pe pamant.
– Bine, dar daca se certa cu el de ce nu-l parasea? De ce nu venea la tine?
– Sunt doua lucruri de care o sa tot pomenim in povestea asta. Dependenta de celalalt si frica de necunoscut. Amandoua, paradoxal, pun piedica atat in dezvoltarea unei relatii armonioase cat si in desprinderea dintr-o relatie. Am fost invatati sa ne bazam pe celalalt in loc sa ne bazam pe noi insine. Si am fost invatati sa ne fie frica. Si atunci, nu e asa usor sa spui: Eu plec. Trebuie sa ai o motivatie suficient de puternica incat sa te bazezi pe ea. Adica, trebuie sa te legi, trebuie sa depinzi din nou. De altcineva. Nu poti pleca fara ca, ombilical, sa fii legat de altcineva. Frica de necunoscut e foarte mare. Frica…si dependenta …Dar o sa mai vorbim despre asta. Hai sa revenim.
– Ok.
– De ziua ei m-a intrebat daca vreau sa vad ce cadou a primit de la colegele ei. Binenteles ca voiam. M-a avertizat sa nu rad. Dupa multa munca de convingere s-a lasat induplecata … sa faca lucrul pe care oricum voia sa-l faca :-).
– Da, da. Cunosc genul. Si ce primise?
– Mi-a trimis o poza. Cu ea, cu cadoul in brate: prima mea carte. O carte ce nu avusese mare succes, habar n-aveam ca mai exista undeva de vanzare. Dar pe care prietenele ei se pare ca o gasisera intr-o librarie uitata de lume.
– Vaaaai. Ce dragut!
– Dap. Binenteles ca nu era intamplator cadoul… Iti dai seama ce revelatie am avut in ziua aceea? Ea li se destainuise lor, prietenelor ei, despre mine… Mi-am dat seama, inca o data, ca nu ma inselasem. Sufletul ei tresarea cand se gandea la mine…iar ea le impartasea asta prietenelor ei.. Ce putea fi mai frumos?
– Doamne, dar la voi a fost o intreaga telenovela pana sa … De cate semne aveai nevoie ca sa faci ceva? Te credeam mai tupeist. Trebuia s-o iei pe sus!
– Mda. Marile iubiri se castiga greu si se pierd usor, asa se zice, nu? De cate semne … nu stiu … promisesem ca o las pe ea sa vina, cand vrea ea. Si pana la urma a venit. In cel mai surprinzator, pasional si erotic mod cu putinta. Exact cum nu-mi imaginam ca o sa se intample …

…continuare … la "De ce o mai iubesc pe M"

Prima parte aici.

– Ok, hai, povesteste-mi!
– Bun. Lucram amandoi in aceeasi redactie. Eu eram..
– Hei, alooo, desteptarea! Tragi pe nas? Ce redactie? Tu canti! Nu lucrezi in redactii!
– Si daca-ti raspund la intrebarea asta cu: I’m everything I wanna be? :))))
– Da ma, bine, esti nebun.
– Vezi? Exact ce-ti spuneam! In orice relatie, inclusiv in a noastra, pornim cu stangul! In loc sa ne gandim cine suntem noi vis-a-vis de relatie, ne gandim cine si ce sunt ceilalti. Tu in relatie cu mine te-ai gandit ca eu sunt cantaret si pe deasupra m-ai judecat si m-ai facut nebun. Dar eu sunt ceea ce vreau eu sa fiu! Nu ceea ce vrei sau gandesti tu!
– Bine. Si atunci cine esti? Si cine sunt eu?
– Cine sunt vei vedea. Cine esti … tu hotarasti!
– Dar M exista?
– Da, exista. Da, o iubesc. Multumita? Dar vreau ca M sa intruchipeze tot ce am cunoscut eu la capitolul femei.
– Femeia perfecta!
– Daca vrei tu … Desi … perfecta este o judecata de valoare. Si atunci ar trebui sa spui “perfecta pentru tine”, adica pentru mine. Si uite asha ajungem la urmatoarea regula.
– Care ar fi?
– Fara judecati de valoare. Uite, hai sa ne promitem unul altuia ca avem grija ca in acest dialog sa nu facem judecati de valoare. Sa nu spunem: asta e bine, asta e rau! Cu siguranta vom face asta, dar de-asta eu am nevoie de tine si tu de mine. Pentru a ne atrage atentia de fiecare data cand o luam pe campii.
– Ok. Mai avem alte reguli?
– Da. Am uitat prima regula! Fara reguli! Vreau sa avem o discutie libera. Te deranjeaza?
– Ce inseamna libera?
– Adica as vrea sa putem vorbi deschis despre ORICE! Despre minciuna, despre tradare, despre sex, despre tabu-uri sexuale si nu numai, despre fantezii, despre credinta, despre ORICE.
– Ok
– Bun. Hai sa incepem. Eu cu M ne-am cunoscut la o partida de sex in grup.
– Whaaaaaaaaat?
– Hehe. Voiam doar sa vad cat de atenta esti! Si parca ramasese ca avem o discutie libera. Poti s-o duci? Sau ne oprim aici?
– Nu nu nu nu. Te rog, hai, incepe povestea.

– Ne-am intalnit intr-o zi de toamna in redactia in care lucram amandoi, eu ca jurnalist de vreo sapte ani, ea ca asistent corector de vreo jumatate de an. De fapt, o remarcasem din primele zile in care a aparut in redactie. Era o copila bruneta, cu un zambet copilaros si dragastos si cu niste ochi calzi si veseli. Nu puteai sa n-o remarci. Spre deosebire de cohorta de femei din redactie, femei mature in marea lor majoritate, ea era un copil ce inca se incalta in Conversi si purta blugi si bluzite colorate. De cate ori treceam pe langa biroul ei in drumul meu spre tigara nu ma puteam opri sa nu-i admir zambetul si dragalasenia. Apoi, intr-o zi, pe la pranz, m-am intalnit cu ea pe culoarele redactiei. Cara dupa ea o sacosa de mere verzi pe care abia le cumparase. Am salutat-o cu zambetul pe buze pentru ca nu ma puteam abtine sa nu zambesc de cate ori o vedeam. Mi-a raspuns la salut, s-a oprit o clipa din drumul ei si m-a intrebat daca nu vreau un mar de la ea. Gestul ei m-a facut sa izbucnesc in ras! Era ca o fetita care ii da un mar prietenului ei de la gradinita. Un gest atat de natural, atat de uman si totusi atat de rar intalnit la “oamenii mari”. M-am indragostit pe loc. Am luat marul si i-am multumit. Am plecat apoi spre treaba mea zambind, gandindu-ma la inocenta gestului ei.
Incet incet am inceput sa vorbim pe mail desi eram la cativa metri distanta. De cate ori treceam pe langa biroul ei ii faceam cu ochiul iar ea imi raspundea zambind. Apoi am inceput sa ne vedem in micile pauze. Preferam sa renunt la fumat pentru a sta de vorba cu ea. Nici nu stiam cum, ce sa-i spun, dar de fiecare data nu ma puteam abtine sa nu-i fac complimente. In scurt timp am aflat ca avea pe cineva. Nici nu ma indoiam ca avea. Dar intr-o seara, spre uimirea mea a acceptat sa iasa cu mine la un suc pentru a pune lucrurile la punct. Mi-a spus ca el stie ca este in oras cu fetele si si-a inchis telefonul. Am iesit la Cafeneaua Actorilor amandoi, eu am mancat o pizza, ea o salata bulgareasca. Imi tot repeta ca trebuie sa fim cuminti pentru ca ea a iesit cu mine doar ca sa reglam lucrurile si sa-mi explice ca are prieten. Nu ma puteam abtine insa sa nu-i fac complimente. Era o placere chiar, cand o vedeam cat de copila este si cum se rusina si ii placea sa le auda. La plecare ne-am urcat in masina si am sarutat-o. Mi-a raspuns atat de pasional la sarut! Dar a tinut sa precizeze ca este primul si ultimul. Apoi am oprit in Cismigiu si ne-am plimbat pe aleile parcului. Ne-am sarutat din nou. La fel de pasional. Ne strangeam in brate ca doi adolescenti … apoi … brusc … s-a desprins din bratele mele si a luat-o la fuga spunandu-mi ca nu vrea sa ma mai vada, ca mai bine de acum incolo ne ocolim. M-am tinut mult dupa ea, pana am vazut-o urcata in taxi. Mi-a mai trimis apoi un mesaj in care imi spunea acelasi lucru: Te rog, lasa-ma in pace, am facut o greseala!
Am plecat incet spre casa bulversat de ceea ce se intamplase … si totusi zambind … in sufletul meu se intampla ceva … simteam ca se va razgandi … intre noi era o atractie incontrolabila… intre noi avea sa se intample cea mai frumoasa, pasionala si nebuneasca iubire.

O poveste de dragoste sau "De ce o mai iubesc pe M"

Este doar o incercare … poate o sa continue …

Introducere

– Astazi am vazut-o pe M. Si ne-am salutat. :-)
– Aham. Si? N-ai intrebat-o ce mai face? ;-)
– Eeeee, stai, incet, deocamdata abia ne-am salutat. Da’ de ce n-o intrebi tu?
– Cu mine nu vorbeste. Se incapataneaza sa ma ocoleasca.
– Hmmmm. Ma, tu o mai iubesti!
– :-) … Still. Yet. :-)
– Uf. Si de ce nu faci nimic? Du-te, spune-i.
– Eh, i-am spus o data. Am incercat. E randul ei… De fapt … a incercat si ea, dar neconvingator. Dupa care … m-a ocolit din nou.
– Pot sa fac eu ceva? Ma duc eu si ii spun.
– Hahahaha. Din secunda in care vei deschide gura, te va uri. Nu te pune cu furia ei!
– Ok. Si de ce m-ar uri?
– Pentru ca, in opinia ei, eu nu pot avea “doar prietene” … cu siguranta am facut si altceva cu tine… ;-). Deci … te va uri … si pe mine si mai tare! Pentru ca ma iubeste. Si ma uraste. Pentru tot ceea ce sunt. Pentru tot ceea ce am fost. Ea uraste pana si femeile pe care le-am iubit inaintea ei.
– Hai maaaaaa. Nu cred asta!
– Ba da…Poate o sa-ti povestesc intr-o zi. Ea ma uraste acum de exemplu si pentru faptul ca spun ca sunt fericit. . Parca si-ar dori sa ma vada trist in fiecare zi. Pe ea…de cate ori o vad, e trista… sau poate isi ia fata asta cand sunt eu in preajma ei. Dar eu nu vreau s-o vad asha, nu-mi place. As vrea sa o stiu fericita. Cu sau fara mine, cu sau fara ea, avem dreptul sa fim amandoi fericiti.
– Dar tu chiar esti fericit acum?
– Da. Desi asta nu inseamna ca atunci cand o vad nu ma apuca amintirile si parerile de rau. Asta nu inseamna ca nu-mi tresalta inima de cate ori o vad. Asta nu inseamna ca nu-mi vine uneori sa urlu prin peretele care ne desparte 8 ore pe zi: TE IUBESC, M. Astea sunt chestii pe care nu ai cum sa le stergi cu buretele, nici daca ai vrea. Dar nici nu inseamna ca trebuie sa stau sa oftez zi de zi, clipa de clipa. Nu inseamna ca nu ma pot indragosti, nu inseamna ca nu pot iubi, nu inseamna ca nu pot sa ma simt iubit, nu inseamna ca nu pot zambi, nu inseamna ca nu pot fi fericit.
– Stai putin! Deci o iubesti pe ea, dar poti iubi si pe alta?
– Probabil… Nu am incercat inca … Oricum, ar zice ca sunt ipocrit… Dar ca sa-ti raspund : vezi tu, sufletul nostru este o mica particica din infinit. Si o parte din infinit – tot infinit se cheama… si o parte din sufletul nostru este o mica particica din infinit si tot asa! Sunt iubiri mari, iubiri mici, iubiri trecatoare … In sufletul nostru toate sunt cate un mic infinit dintr-un alt infinit. Toate fac parte din sufletul nostru. Nu se sterg, fac parte din experienta noastra, din existenta noastra.
– Si crezi ca ea te mai iubeste? De fapt, ce spun eu aici … cred ca si ea inca te mai iubeste!
– Cu siguranta! Daca m-a iubit vreodata, da. Poti sa urasti, poti sa judeci pe cineva. Dar o faci cu mintea. Si da, ura, planurile de razbunare pe care le faci in cap, imaginea pe care ti-o creezi … toate rezultate ale gandurilor tale … lasa urme si in suflet … si sufletul reactioneaza. Te simti rau. Dar nu urasti cu sufletul. Urasti cu mintea. Sufletul nu uraste, sufletul doare. Cu sufletul doar iubesti. Si atunci, singura care ramane, pura, este iubirea.
– Ok, am inteles. Si ce-ai sa faci acum cu M?
– O s-o iubesc in continuare. E singurul lucru pe care pot sa-l fac, nu? Si o sa strig cat pot de tare ceea ce sunt. Asta fac si acum,nu? Si poate, o data, intr-o zi, sper, va inceta sa ma urasca pentru ceea ce sunt. Va inceta sa se urasca pentru ceea ce este. Si va ramane doar iubirea.

– Frumos spus. Dar cum adica vei striga ceea ce esti? Cum adica? Nu esti cam egoist? Ea nu conteaza?
– :-) Si ea imi spunea ca sunt egoist, ca e cel mai usor sa spun: asta sunt, luati-ma asha sau nu ma luati deloc. Marturisesc ca nu am stat niciodata sa analizez aceasta afirmatie, care nici macar nu-mi apartine! Dar uite, stau acum. Da, sunt egoist! Dar cred ca sunt mai putin egoist spunand “Asta sunt” decat sa incerc sa o schimb pe ea. Da, are dreptate! Sunt egoist. Eu contez cel mai mult. Si asha si trebuie sa fie. Indiferent de ce am fost invatati, prin neobosirea cu care isi cauta de-a lungul intregii vieti implinirea sa, nu a altcuiva, intotdeauna, SUFLETUL SE IUBESTE MAI INTAI PE SINE! Atunci cand intinzi mana si ajuti pe cineva, cum te simti?
– Bine!
– Observi? TU te SIMTI bine ca ai ajutat pe altul! Tu asta simti, nu simti ce simte celalalt! Poti eventual sa crezi ceea ce simte celalalt, dar este relativ!
– Revenind … Ea nu conteaza?
– Ba da, conteaza. In primul rand pentru ea! Eu nu pot decat sa presupun ceea ce este in sufletul ei, nu pot decat sa presupun cum se vede ea dimineata in oglinda, cum se vede ea vis-a-vis de mine. Si nu pot decat sa presupun ca ceea ce vede ea, sau vrea sa vada, sau nu vrea este ceea ce este si in sufletul ei. Ce stiu sigur este cum ma vad eu fata de ea, cum ma simt eu fata de ea. Te poate uimi sa privesti din exterior si sa vezi intr-o relatie ca fiecare il considera pe celalalt altfel decat se considera celalalt pe el, ca amandoi se gandesc: “Ce asteapta celalalt de la mine in aceasta relatie” in loc sa se gandeasca: “Ce astept eu de la aceasta relatie”. Ne grabim sa ii analizam pe ceilalti dupa experienta noastra si sa le dam roluri in relatie. Fara sa ii lasam pe ei sa-si aleaga rolul. Poate eu ma insel, poate ea nu este asa cum cred eu. Dar ea cu siguranta nu se insala: ea este asa cum crede ea! Acolo, in adancul sufletului, nu la suprafata, nu la nivel declarativ, nu in relatie cu mine, cu altii sau cu ce spun altii. Am mai spus-o: numai sufletul este absolut. Restul este relativ.
– Bun. Deci esti egoist. Preferi sa spui “Asta sunt”.
– Da. In viata, intr-o relatie, poti sa faci concesii, sa faci compromisuri. Dar la un moment dat sufletul va reactiona. Se va simti neimplinit. De-asta nu merg multe relatii. Pentru ca oamenii fac compromisuri.
Noi ar trebui sa invatam sa-i acceptam pe cei din jurul nostru pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ceea ce vrem noi sa fie. Orice om din viata cu care interactionezi, voit sau nu, intamplator sau nu, din momentul in care ajungi in contact cu el devine parte din experienta ta, din (re)descoperirea ta. Si trebuie sa-i multumesti pentru ca exista, pentru ca te ajuta prin actiunile sale sa-ti descoperi sinele. Nu sa-l urasti, nu sa incerci sa-l schimbi. Sa-l iubesti. Pentru ca exista.
– Si tu de cate ori ai facut asta?
– De prea putine ori!
– Dar zici ca o relatie nu poate sa mearga facand compromisuri…
– Categoric! Pentru ca le faci, totul merge bine o vreme, dupa care incepi sa ai frustrari. Dupa frustrari apar indoielile. Apoi certurile. Apoi neincrederea. Si s-a dus totul pe apa sambetei. Nu poti sa traiesti din compromisuri! Pentru ca te vei simti intotdeauna neimplinit. Nu poti sa traiesti spunand “Nu vreau asta”. Pentru ca exact aia vei avea. Inevitabil! Spune intotdeauna “Eu sunt asa!“. Iar oamenii care te vor accepta asa cum esti vor ramane in jurul tau. Ceilalti se vor departa.
– Si atunci ? M ?
– Pai … exact de-aia am spus ca este randul ei. Daca va fi sa fie, va fi. Daca sufletul ei va rezona cu al meu, daca se va simti fericita, implinita langa mine va veni. Nu pot, nu vreau sa mai intervin brutal in viata ei. Am facut-o. Si a iesit rau (una peste alta, tot o experienta din care am invatat amandoi ceva!). Nu pot sa-i cer eu sa se schimbe. Eu stiu cum sunt si stiu ce vreau. Iar atunci cand imi spun: “M se va intoarce la mine” sufletul meu se bucura.
Stiu si cum este ea, dar ceea ce stiu eu este relativ. Important este cum se vede ea. Iar daca dorintele, visele, conceptiile noastre despre viata vor fi similare, vom fi intr-o zi din nou impreuna. Nu trebuie sa facem noi nimic. Viata ne va purta pasii unul catre celalalt. Cu forta nu reusesti nimic. Doar cu iubire.

– Ok. Deci vom avea o poveste de dragoste.
– Si nu numai. Daca vom continua, o sa avem o discutie d
espre viata, suflet, pasiune, realitati, reguli, tabu-uri, relativitate, adevar, minciuna, tradare, ce e bine si ce e rau, oameni, atractie. Dar toate, tot ce exista si va exista graviteaza in jurul sufletului. E frumos sa spui, sa auzi asta … dar e si mai frumos sa o intelegi.
– De ce sa nu continuam?
– Ramane de vazut …

EnterClick.ro - Generator trafic web

Facebook