Diverse ganduri - 10/11 - Laurentiu-Guran.ro

Category: Diverse ganduri

In cautarea fericirii … la Balchik (2)

Balchik-ul este un mic orasel cu case asezate terasat pe spinarea unui mic munte, cu drumuri ce urca si coboara serpuind spre malul malul marii si inapoi pe coasta in sus. Din loc in loc, intre casele mici si batranesti isi fac loc ceva vile moderne si cateva hoteluri noi. Hotelul Marina unde am fost cazati este construit pe locul unui vechi strand comunist, la 20 de metri de mare, chiar in fata portului de yacht-uri ce are aceiasi proprietari ca si hotelul.
Diferenta dintre turismul romanesc si cel bulgaresc este simpla: in timp ce noi ne bateam cu pumnii in piept cu celebrul “nu ne vindem tara”, bulgarii si-au vandut cam tot. In timp ce ai nostri isi falimentau hotelurile ca sa le cumpere la pret de nimic tot ei si apoi sa scoata bani fara sa investeasca nimic, nici macar in saltelele de 20 de ani ce duhnesc de cand intri in camera de hotel si in farfuriile cu ONT Carpati pe ele, bulgarii au vandut tot nemtilor… Acuma nu stiu ce sa ascult mai intai … spiritul meu nationalist … sau senzatia pe care am trait-o cand am intrat in camera de hotel? Pardon, apartamentul cu un living cu bucatarie si doua dormitoare, dotat cu … ce vrei tu … 3 televizoare, frigider, aer conditionat si un mic seif (?!?!) – apartament ce a costat 60 de euro pe noapte, cam aceiasi bani pe care i-as fi platit doar eu pentru o camera vai de ea in Mamaia sau Vama Veche.
Ce sa mai spun cand am coborat la piscina hotelului construita pe o terasa in asa fel incat iti dadea senzatia ca se varsa in mare si in care am facut prima baie pana pe la 8-9 seara? Dupa baie am luat-o la picior pe faleza in cautare de un loc in care se mananca bine.
De mancat … ai cateva optiuni, cateva terase chiar pe malul marii, construite pe stabilopozii micului port.

Majoritatea meselor insa le-am luat chiar la terasa din dreptul hotelului nostru, nu din comoditate ci pentru ca se manca foarte bine iar chelnerul nostru pe care ni l-am facut repede prieten, George (sau Georgica, cum il strigam noi) era un tip super simpatic, mereu zambitor, mereu pus pe glume si tot timpul atent. Pe mine m-a poreclit Sancho pentru ca in prima seara i-am cantat piesa aceea cu care se incheiau desenele animate la 7 jumate la bulgari pe vremea lui Ceasca (mai tineti minte? era ceva de genul asem sancho … leganosht detza (noapte buna copii) :-))…bine, asta pentru cei care au prins vremurile acelea.. ).
Georgica al nostru era studios. Ne intreba de fiecare data cum se zice in romaneste: “salata de rosii”, “ciorba”, “10 leva”. De altfel, pe tot litoralul bulgaresc, de la Ecaterina, o dragutza si simpatica receptionera de la Marina, pana la vanzatoarele de tricouri si casierele de la alimentara, toata lumea vorbeste cu tine intr-o combinatie de englezo-germano-romano-bulgara… ma si gandeam … sa te duci la tiganii ce vand piersici la Mamaia sa ii intrebi cat e kilul in engleza … :-))).
Dupa 12-1 noaptea micul oras intra intr-o stare de somnolenta… iar plimbaretii se raresc pe faleza presarata cu terase cochete odata cu trecerea minutelor dupa miezul noptii. Spre ora 1:30 rar mai intalnesti cate un om prin Balchik. Nici nu-mi doream altceva decat sa ma odihnesc, departe de zgomot, discoteci, cluburi sau manele ce rasuna din masini fitzoase sau Dacii rablagite.
Zilele urmatoare le-am dedicat in marea lor majoritate plimbarilor pe mare cu barca lui Cristi Becker, o mica ambarcatiune de 4 locuri cu un motor de 90 de cai. Ieseam din port, mergeam de-a lungul coastei, un kilometru in larg, aruncam micutza ancora ce ne indica adancimea apei (cam 15-20 de metri) si apoi lancezeam la soare. Cand oboseam, faceam o baie! Pe barca senzatiile sunt diferite. Balanganitul peste valuri ce in prima zi m-a facut sa dau la … meduze … ca boboci nu sunt pe apa :-)) … iar in ultima zi s-a transformat intr-un leganat usor ce m-a adormit, da am adormit, deasupra soarele, jos marea… Sariturile, scaldatul, datul la peste(of course ca n-am prins nimic), totul este un pic altfel. Iti da o senzatie de libertate si de liniste, combinata cu anxietatea ca nu ai pamant sub picioare, ca esti in voia marii ce se poate starni oricand un pic mai tare, suficient insa sa rastoarne scoica in care ne leganam.

… va urma …

In cautarea fericirii … la Balchik (1)

Am asteptat toata vara sfarsitul lui august pentru a parasi cei 4 pereti in care stau, duhoarea, zapuseala, traficul ingrozitor, zgomotul basculantelor si prafuiala Bucurestilor. Concertele de la Becker Brau si serviciul m-au tinut toata vara prizonier al acestui oras in care am ajuns sa nu ma mai regasesc. Am avut in toata aceasta vara doar doua evadari scurte la mare – pe un litoral in care se inghesuie din pacate toata Romania, cu catel, cu purcel, cu lant de aur la gat si mertzane decapotabile. Drept pentru care, acum cateva luni m-am hotarat ca anul asta sa incerc altceva. E drept, atunci cand am ales Balchik motivele nu tineau numai de mine. Mi-am pastrat insa destinatia din incapatanarea mea de a pastra o amintire frumoasa si de a-mi gasi linistea, indiferent si departe de abilitatile si incapatanarea unora de a mi-o strica. Nu stiam despre Balchik decat ca este un loc linistit, cu munte de-o parte si mare de cealalta parte, locul in care Regina Maria si-a ales resedinta de vara si locul in care i-a fost inmormantata inima, la dorinta ei expresa.
Am plecat asadar spre Balchik joi dimineata evitand insa litoralul nostru si Vama Veche scapand astfel o aglomeratie fara sens. Am strabatut tot Bucurestiul plin de gropile lui Videanu si am iesit spre Giurgiu. Drumul pana la Giurgiu il mai facusem cu cateva saptamani inainte (prilej de alte amintiri) si este ok cu exceptia unei mici portiuni – dupa Jilava. Am ajuns repede in vama si am trecut-o rapid si fara probleme doar cu buletinul si cu deja celebra taxa de pod. Primul contact cu pamantul bulgaresc a fost un soc. Blocuri ca dupa razboi si o sosea la fel – ce traversa Russe de la un capat la altul si care nu functiona decat jumatate, mergandu-se astfel decat pe un singur sens. Am nimerit cu greu indicatorul catre Varna caci era pus doar pe sensul opus, noi aflandu-ne teoretic pe contrasens. Noroc cu GPS-ul si cu avertizarile lui Cristi Becker care facuse deja drumul asta de cateva ori.

Odata iesiti spre Varna insa am dat peste o sosea ca in palma facuta “nemteste” asa cum observase si colegul Mihai claparul acum cateva luni. Drumul pana la Varna este impecabil, doar autostrada (vreo 70 de km) este din loc in loc peticita dar nu la fel de romaneste ca la noi -doar ca se vede si se simte un asfalt mai rugos.
Primul contact cu cetatenii bulgari despre care am auzit (inclusiv dupa intoarcerea mea de la Balchik) ca sunt foarte scarbosi a avut loc la o benzinarie unde am intrebat daca stie cineva engleza, am fost directionati catre un vanzator care foarte amabil ne-a schimbat ceva euro in leva la un curs acceptabil si apoi ne-a servit cu cafele si ceva dulce. Pana aici totul ok … nimeni nu s-a uitat urat, n-au aparut din boscheti nici banditi si nici politisti pusi pe praduiala asa cum toata lumea ne avertizase.
Am traversat in fuga Varna, un fel de Constanta a noastra, un fel de capitala a litoralului bulgaresc, un oras destul de cochet si aglomerat din cate am apucat noi sa vedem, cu semafoare cronometrate si plin de indicatoare catre statiunile lor, inclusiv catre Balchik. Asa ca n-am apucat sa ne ratacim. Aveam oricum si GPS-ul. Un alt soc insa! Toata lumea in Bulgaria circula conform legilor. In localitati 50, in afara fara depasiri nebunesti. Si mirarea cea mai mare, in Varna, aglomeratie mare insa toata lumea isi respecta banda. Singurii care s-au trezit ca sunt pe banda de facut la stanga la o intersectie pe o strada cu 3 benzi cu semafoare separate pentru fiecare banda … eram noi … romanii… adica eu! Nu intelegeam de ce pana mea e coada aia pentru inainte cand pe banda de la stanga sunt doar 3 masini! Drept pentru care la urmatorul semafor m-am cumintit, respectandu-mi banda.
In fine, am iesit din Varna cu directia Balchik unde am ajuns dupa cateva zeci de minute. Ne-am ratacit un pic pe stradutele intortocheate ce urcau si coborau micul munte pe care se afla Balchik-ul pentru ca GPS-ul meu nu stia de hotelurile bulgaresti. Am oprit la un moment dat sa intrebam niste gabori de Marina City, hotelul nostru, acestia ne-au aratat foarte acri ca trebuie sa intoarcem si un batran ce vorbea binisor romaneste (totusi, Balchik-ul este fost teritoriu romanesc ce tinea de Cadrilater) ne-a indrumat spre hotel.

… va urma …

…continuare … la "De ce o mai iubesc pe M"

Prima parte aici.

– Ok, hai, povesteste-mi!
– Bun. Lucram amandoi in aceeasi redactie. Eu eram..
– Hei, alooo, desteptarea! Tragi pe nas? Ce redactie? Tu canti! Nu lucrezi in redactii!
– Si daca-ti raspund la intrebarea asta cu: I’m everything I wanna be? :))))
– Da ma, bine, esti nebun.
– Vezi? Exact ce-ti spuneam! In orice relatie, inclusiv in a noastra, pornim cu stangul! In loc sa ne gandim cine suntem noi vis-a-vis de relatie, ne gandim cine si ce sunt ceilalti. Tu in relatie cu mine te-ai gandit ca eu sunt cantaret si pe deasupra m-ai judecat si m-ai facut nebun. Dar eu sunt ceea ce vreau eu sa fiu! Nu ceea ce vrei sau gandesti tu!
– Bine. Si atunci cine esti? Si cine sunt eu?
– Cine sunt vei vedea. Cine esti … tu hotarasti!
– Dar M exista?
– Da, exista. Da, o iubesc. Multumita? Dar vreau ca M sa intruchipeze tot ce am cunoscut eu la capitolul femei.
– Femeia perfecta!
– Daca vrei tu … Desi … perfecta este o judecata de valoare. Si atunci ar trebui sa spui “perfecta pentru tine”, adica pentru mine. Si uite asha ajungem la urmatoarea regula.
– Care ar fi?
– Fara judecati de valoare. Uite, hai sa ne promitem unul altuia ca avem grija ca in acest dialog sa nu facem judecati de valoare. Sa nu spunem: asta e bine, asta e rau! Cu siguranta vom face asta, dar de-asta eu am nevoie de tine si tu de mine. Pentru a ne atrage atentia de fiecare data cand o luam pe campii.
– Ok. Mai avem alte reguli?
– Da. Am uitat prima regula! Fara reguli! Vreau sa avem o discutie libera. Te deranjeaza?
– Ce inseamna libera?
– Adica as vrea sa putem vorbi deschis despre ORICE! Despre minciuna, despre tradare, despre sex, despre tabu-uri sexuale si nu numai, despre fantezii, despre credinta, despre ORICE.
– Ok
– Bun. Hai sa incepem. Eu cu M ne-am cunoscut la o partida de sex in grup.
– Whaaaaaaaaat?
– Hehe. Voiam doar sa vad cat de atenta esti! Si parca ramasese ca avem o discutie libera. Poti s-o duci? Sau ne oprim aici?
– Nu nu nu nu. Te rog, hai, incepe povestea.

– Ne-am intalnit intr-o zi de toamna in redactia in care lucram amandoi, eu ca jurnalist de vreo sapte ani, ea ca asistent corector de vreo jumatate de an. De fapt, o remarcasem din primele zile in care a aparut in redactie. Era o copila bruneta, cu un zambet copilaros si dragastos si cu niste ochi calzi si veseli. Nu puteai sa n-o remarci. Spre deosebire de cohorta de femei din redactie, femei mature in marea lor majoritate, ea era un copil ce inca se incalta in Conversi si purta blugi si bluzite colorate. De cate ori treceam pe langa biroul ei in drumul meu spre tigara nu ma puteam opri sa nu-i admir zambetul si dragalasenia. Apoi, intr-o zi, pe la pranz, m-am intalnit cu ea pe culoarele redactiei. Cara dupa ea o sacosa de mere verzi pe care abia le cumparase. Am salutat-o cu zambetul pe buze pentru ca nu ma puteam abtine sa nu zambesc de cate ori o vedeam. Mi-a raspuns la salut, s-a oprit o clipa din drumul ei si m-a intrebat daca nu vreau un mar de la ea. Gestul ei m-a facut sa izbucnesc in ras! Era ca o fetita care ii da un mar prietenului ei de la gradinita. Un gest atat de natural, atat de uman si totusi atat de rar intalnit la “oamenii mari”. M-am indragostit pe loc. Am luat marul si i-am multumit. Am plecat apoi spre treaba mea zambind, gandindu-ma la inocenta gestului ei.
Incet incet am inceput sa vorbim pe mail desi eram la cativa metri distanta. De cate ori treceam pe langa biroul ei ii faceam cu ochiul iar ea imi raspundea zambind. Apoi am inceput sa ne vedem in micile pauze. Preferam sa renunt la fumat pentru a sta de vorba cu ea. Nici nu stiam cum, ce sa-i spun, dar de fiecare data nu ma puteam abtine sa nu-i fac complimente. In scurt timp am aflat ca avea pe cineva. Nici nu ma indoiam ca avea. Dar intr-o seara, spre uimirea mea a acceptat sa iasa cu mine la un suc pentru a pune lucrurile la punct. Mi-a spus ca el stie ca este in oras cu fetele si si-a inchis telefonul. Am iesit la Cafeneaua Actorilor amandoi, eu am mancat o pizza, ea o salata bulgareasca. Imi tot repeta ca trebuie sa fim cuminti pentru ca ea a iesit cu mine doar ca sa reglam lucrurile si sa-mi explice ca are prieten. Nu ma puteam abtine insa sa nu-i fac complimente. Era o placere chiar, cand o vedeam cat de copila este si cum se rusina si ii placea sa le auda. La plecare ne-am urcat in masina si am sarutat-o. Mi-a raspuns atat de pasional la sarut! Dar a tinut sa precizeze ca este primul si ultimul. Apoi am oprit in Cismigiu si ne-am plimbat pe aleile parcului. Ne-am sarutat din nou. La fel de pasional. Ne strangeam in brate ca doi adolescenti … apoi … brusc … s-a desprins din bratele mele si a luat-o la fuga spunandu-mi ca nu vrea sa ma mai vada, ca mai bine de acum incolo ne ocolim. M-am tinut mult dupa ea, pana am vazut-o urcata in taxi. Mi-a mai trimis apoi un mesaj in care imi spunea acelasi lucru: Te rog, lasa-ma in pace, am facut o greseala!
Am plecat incet spre casa bulversat de ceea ce se intamplase … si totusi zambind … in sufletul meu se intampla ceva … simteam ca se va razgandi … intre noi era o atractie incontrolabila… intre noi avea sa se intample cea mai frumoasa, pasionala si nebuneasca iubire.

O poveste de dragoste sau "De ce o mai iubesc pe M"

Este doar o incercare … poate o sa continue …

Introducere

– Astazi am vazut-o pe M. Si ne-am salutat. :-)
– Aham. Si? N-ai intrebat-o ce mai face? ;-)
– Eeeee, stai, incet, deocamdata abia ne-am salutat. Da’ de ce n-o intrebi tu?
– Cu mine nu vorbeste. Se incapataneaza sa ma ocoleasca.
– Hmmmm. Ma, tu o mai iubesti!
– :-) … Still. Yet. :-)
– Uf. Si de ce nu faci nimic? Du-te, spune-i.
– Eh, i-am spus o data. Am incercat. E randul ei… De fapt … a incercat si ea, dar neconvingator. Dupa care … m-a ocolit din nou.
– Pot sa fac eu ceva? Ma duc eu si ii spun.
– Hahahaha. Din secunda in care vei deschide gura, te va uri. Nu te pune cu furia ei!
– Ok. Si de ce m-ar uri?
– Pentru ca, in opinia ei, eu nu pot avea “doar prietene” … cu siguranta am facut si altceva cu tine… ;-). Deci … te va uri … si pe mine si mai tare! Pentru ca ma iubeste. Si ma uraste. Pentru tot ceea ce sunt. Pentru tot ceea ce am fost. Ea uraste pana si femeile pe care le-am iubit inaintea ei.
– Hai maaaaaa. Nu cred asta!
– Ba da…Poate o sa-ti povestesc intr-o zi. Ea ma uraste acum de exemplu si pentru faptul ca spun ca sunt fericit. . Parca si-ar dori sa ma vada trist in fiecare zi. Pe ea…de cate ori o vad, e trista… sau poate isi ia fata asta cand sunt eu in preajma ei. Dar eu nu vreau s-o vad asha, nu-mi place. As vrea sa o stiu fericita. Cu sau fara mine, cu sau fara ea, avem dreptul sa fim amandoi fericiti.
– Dar tu chiar esti fericit acum?
– Da. Desi asta nu inseamna ca atunci cand o vad nu ma apuca amintirile si parerile de rau. Asta nu inseamna ca nu-mi tresalta inima de cate ori o vad. Asta nu inseamna ca nu-mi vine uneori sa urlu prin peretele care ne desparte 8 ore pe zi: TE IUBESC, M. Astea sunt chestii pe care nu ai cum sa le stergi cu buretele, nici daca ai vrea. Dar nici nu inseamna ca trebuie sa stau sa oftez zi de zi, clipa de clipa. Nu inseamna ca nu ma pot indragosti, nu inseamna ca nu pot iubi, nu inseamna ca nu pot sa ma simt iubit, nu inseamna ca nu pot zambi, nu inseamna ca nu pot fi fericit.
– Stai putin! Deci o iubesti pe ea, dar poti iubi si pe alta?
– Probabil… Nu am incercat inca … Oricum, ar zice ca sunt ipocrit… Dar ca sa-ti raspund : vezi tu, sufletul nostru este o mica particica din infinit. Si o parte din infinit – tot infinit se cheama… si o parte din sufletul nostru este o mica particica din infinit si tot asa! Sunt iubiri mari, iubiri mici, iubiri trecatoare … In sufletul nostru toate sunt cate un mic infinit dintr-un alt infinit. Toate fac parte din sufletul nostru. Nu se sterg, fac parte din experienta noastra, din existenta noastra.
– Si crezi ca ea te mai iubeste? De fapt, ce spun eu aici … cred ca si ea inca te mai iubeste!
– Cu siguranta! Daca m-a iubit vreodata, da. Poti sa urasti, poti sa judeci pe cineva. Dar o faci cu mintea. Si da, ura, planurile de razbunare pe care le faci in cap, imaginea pe care ti-o creezi … toate rezultate ale gandurilor tale … lasa urme si in suflet … si sufletul reactioneaza. Te simti rau. Dar nu urasti cu sufletul. Urasti cu mintea. Sufletul nu uraste, sufletul doare. Cu sufletul doar iubesti. Si atunci, singura care ramane, pura, este iubirea.
– Ok, am inteles. Si ce-ai sa faci acum cu M?
– O s-o iubesc in continuare. E singurul lucru pe care pot sa-l fac, nu? Si o sa strig cat pot de tare ceea ce sunt. Asta fac si acum,nu? Si poate, o data, intr-o zi, sper, va inceta sa ma urasca pentru ceea ce sunt. Va inceta sa se urasca pentru ceea ce este. Si va ramane doar iubirea.

– Frumos spus. Dar cum adica vei striga ceea ce esti? Cum adica? Nu esti cam egoist? Ea nu conteaza?
– :-) Si ea imi spunea ca sunt egoist, ca e cel mai usor sa spun: asta sunt, luati-ma asha sau nu ma luati deloc. Marturisesc ca nu am stat niciodata sa analizez aceasta afirmatie, care nici macar nu-mi apartine! Dar uite, stau acum. Da, sunt egoist! Dar cred ca sunt mai putin egoist spunand “Asta sunt” decat sa incerc sa o schimb pe ea. Da, are dreptate! Sunt egoist. Eu contez cel mai mult. Si asha si trebuie sa fie. Indiferent de ce am fost invatati, prin neobosirea cu care isi cauta de-a lungul intregii vieti implinirea sa, nu a altcuiva, intotdeauna, SUFLETUL SE IUBESTE MAI INTAI PE SINE! Atunci cand intinzi mana si ajuti pe cineva, cum te simti?
– Bine!
– Observi? TU te SIMTI bine ca ai ajutat pe altul! Tu asta simti, nu simti ce simte celalalt! Poti eventual sa crezi ceea ce simte celalalt, dar este relativ!
– Revenind … Ea nu conteaza?
– Ba da, conteaza. In primul rand pentru ea! Eu nu pot decat sa presupun ceea ce este in sufletul ei, nu pot decat sa presupun cum se vede ea dimineata in oglinda, cum se vede ea vis-a-vis de mine. Si nu pot decat sa presupun ca ceea ce vede ea, sau vrea sa vada, sau nu vrea este ceea ce este si in sufletul ei. Ce stiu sigur este cum ma vad eu fata de ea, cum ma simt eu fata de ea. Te poate uimi sa privesti din exterior si sa vezi intr-o relatie ca fiecare il considera pe celalalt altfel decat se considera celalalt pe el, ca amandoi se gandesc: “Ce asteapta celalalt de la mine in aceasta relatie” in loc sa se gandeasca: “Ce astept eu de la aceasta relatie”. Ne grabim sa ii analizam pe ceilalti dupa experienta noastra si sa le dam roluri in relatie. Fara sa ii lasam pe ei sa-si aleaga rolul. Poate eu ma insel, poate ea nu este asa cum cred eu. Dar ea cu siguranta nu se insala: ea este asa cum crede ea! Acolo, in adancul sufletului, nu la suprafata, nu la nivel declarativ, nu in relatie cu mine, cu altii sau cu ce spun altii. Am mai spus-o: numai sufletul este absolut. Restul este relativ.
– Bun. Deci esti egoist. Preferi sa spui “Asta sunt”.
– Da. In viata, intr-o relatie, poti sa faci concesii, sa faci compromisuri. Dar la un moment dat sufletul va reactiona. Se va simti neimplinit. De-asta nu merg multe relatii. Pentru ca oamenii fac compromisuri.
Noi ar trebui sa invatam sa-i acceptam pe cei din jurul nostru pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ceea ce vrem noi sa fie. Orice om din viata cu care interactionezi, voit sau nu, intamplator sau nu, din momentul in care ajungi in contact cu el devine parte din experienta ta, din (re)descoperirea ta. Si trebuie sa-i multumesti pentru ca exista, pentru ca te ajuta prin actiunile sale sa-ti descoperi sinele. Nu sa-l urasti, nu sa incerci sa-l schimbi. Sa-l iubesti. Pentru ca exista.
– Si tu de cate ori ai facut asta?
– De prea putine ori!
– Dar zici ca o relatie nu poate sa mearga facand compromisuri…
– Categoric! Pentru ca le faci, totul merge bine o vreme, dupa care incepi sa ai frustrari. Dupa frustrari apar indoielile. Apoi certurile. Apoi neincrederea. Si s-a dus totul pe apa sambetei. Nu poti sa traiesti din compromisuri! Pentru ca te vei simti intotdeauna neimplinit. Nu poti sa traiesti spunand “Nu vreau asta”. Pentru ca exact aia vei avea. Inevitabil! Spune intotdeauna “Eu sunt asa!“. Iar oamenii care te vor accepta asa cum esti vor ramane in jurul tau. Ceilalti se vor departa.
– Si atunci ? M ?
– Pai … exact de-aia am spus ca este randul ei. Daca va fi sa fie, va fi. Daca sufletul ei va rezona cu al meu, daca se va simti fericita, implinita langa mine va veni. Nu pot, nu vreau sa mai intervin brutal in viata ei. Am facut-o. Si a iesit rau (una peste alta, tot o experienta din care am invatat amandoi ceva!). Nu pot sa-i cer eu sa se schimbe. Eu stiu cum sunt si stiu ce vreau. Iar atunci cand imi spun: “M se va intoarce la mine” sufletul meu se bucura.
Stiu si cum este ea, dar ceea ce stiu eu este relativ. Important este cum se vede ea. Iar daca dorintele, visele, conceptiile noastre despre viata vor fi similare, vom fi intr-o zi din nou impreuna. Nu trebuie sa facem noi nimic. Viata ne va purta pasii unul catre celalalt. Cu forta nu reusesti nimic. Doar cu iubire.

– Ok. Deci vom avea o poveste de dragoste.
– Si nu numai. Daca vom continua, o sa avem o discutie d
espre viata, suflet, pasiune, realitati, reguli, tabu-uri, relativitate, adevar, minciuna, tradare, ce e bine si ce e rau, oameni, atractie. Dar toate, tot ce exista si va exista graviteaza in jurul sufletului. E frumos sa spui, sa auzi asta … dar e si mai frumos sa o intelegi.
– De ce sa nu continuam?
– Ramane de vazut …

Uite ca scriu …

De fapt … nu stiu ce sa scriu. Sau, si mai precis, as scrie atat de multe incat …

O sa incep cu un gand pentru tatal meu care saptamana trecuta s-a simtit foarte rau … o problema mai veche care a recidivat dupa 11 ani. Dar, speram cu totii sa fie ok. Tata este un luptator! Si va fi bine. Pe 14 iulie avem nunta Ancai, sora mea … pana atunci o sa fie bine.

Saptamana trecuta am fost prinsi cu organizarea unei nunti la care am cantat sambata. Foarte misto! Am cantat la niste tipi pe care de cand i-am cunoscut i-am vazut de atatea ori incat mi-au devenit prieteni. A fost o nunta atipica …pentru ca au vrut sa si-o faca la ei acasa, “la mosie”, cum zic ei: o curte superba de vreo 6000 de metri patrati, cu pomi, cu flori, cu gradina … superb. Ma gandesc sa-mi iau si eu teren acolo si sa-l vand pe cel din Tunari care mi se pare foarte inaccesibil din cauza smecherilor cu masini multe si mari care si-au facut case in Pipera-Tunari.
Zona este superba, cu lac, cu peste, cu paduri… 30 de km de Bucuresti. Chiar ma gandeam pe scena … n-am obosit deloc, asta din cauza aerului “conditionat” de padure. Ce inseamna sa respiri AER si nu GAZE!
Totul s-a intamplat acolo… Cu scena acoperita ca la concertele in aer liber, cu lumini, cu tot tacamul. Invitati … toti prietenii lor, ca la nunta, na. Am cantat cu ei, am dansat, am facut glume, ne-am imprietenit … Ne-am simtit ca intre prieteni.

A, vineri mi-a placut in Becker! In Becker e din ce in ce mai bine!!! Oameni normali, nu mai vad camasi albe suflecate si desfacute cat sa se vada lantul gros de aur, pantaloni de shtofa si pantofi de lac! Incepe lumea sa inteleaga ca acolo nu mai e discoteca! :-)) (Cel mai tare a fost cu o mireasa acum cateva saptamani care a ajuns acolo si dansa pe rock ca la manele :-))) ). Mdea…vineri seara … o tipa pe You Can Leave Your Hat On a facut furori in club! Si culmea e ca a venit si mi-a dat si invitatie la nunta ei … Ginerica era in sala! Asha da femeie! Jos palaria! De fapt … You can leave your hat on …:-)))
Ieri am fost la mare. Scurt. M-am prajit un pic. Dar n-am fost cu motorul. Too dangerous for me … yet… Apropo de noua mea dragoste, Gabitza, stai linistita, amandoi suntem ok. Si poti sa ai incredere in ea, ea nu va dezamagi niciodata.
Astazi am fost liber … si am avut o zi cu totul si cu totul speciala. I’m happy.;-)

Cam asta a fost … asha … la suprafata… ce poate fi spus.
In rest … am un feeling. Am un feeling ca se schimba ceva in viata mea. Sunt pus in ultima vreme in mijlocul unor intamplari, cunosc oameni noi cu care stau de vorba pe diverse teme. Si constat ca, pe zi ce trece gandesc altfel, simt altfel, ma bucur altfel, apreciez alte lucruri. Brusc, mi s-au deschis ochii, mi s-au deschis noi orizonturi, mi se ofera alte oportunitati. Incep sa constientizez cine si ce sunt cu adevarat. Nu inseamna neaparat ca m-am schimbat, ci mai mult ca inteleg, constientizez gandurile mele, actiunile mele si consecintele lor. Este foarte ciudat. In sensul bun al cuvantului. Este ca si cand viata mea a fost o bezna in care am facut ce am facut (de cele mai multe ori ce-am vrut), iar acum cineva (sau chiar eu) aprinde un bec si vad: ce e in jurul meu si mai ales pe mine. Iar lumina ma ajuta! Ma ajuta de exemplu sa gasesc raspunsuri corecte (pentru mine) la multe intrebari, mult mai usor decat o faceam alta data! Daa, stiu, unii se uita chioras la mine … dar cred ca mai important e cum ma simt si ma vad eu, decat altii. E normal sa nu fii inteles si acceptat de toata lumea, nu am cum sa cer asta. Ma rog, daca m-ar intelege si accepta, nu toti … macar cateva persoane f importante pt mine… ar fi ceva.
Apropo de scris, mi-a spus cineva care a citit blog-ul ca apreciaza ce se “intampla” aici. Si ma sfatuia sa incerc sa scriu ceva. Hmm, cum ar fi? Ce scriu eu aici insa, ma refer mai ales la cele de la categoria Diverse ganduri, nu sunt ideile mele! Nu le-am inventat eu! Sunt idei despre care au scris si altii, dar, intr-adevar, pe care le exprim trecandu-le prin mintea, sufletul si experientele mele. Asha ca nu stiu inca despre ce sa scriu… Nu pot scrie ce au scris altii inaintea mea. Sau pot … dar cu totul altfel. Sunt atatea lucruri de spus! As putea vorbi atat de mult despre dragoste, ura, suflet, vise, ganduri, egoism, relativitate, reguli, societate.
Dar cum? E, vezi, inca n-am un raspuns la TOATE intrebarile… Sau … Poate am … ;-)

Cu politisti

Trebe sa va povestesc un episod cu Garcea.
Pe drumul de intoarcere de la Satu Mare spre Bucuresti ne opreste un nea Caisa pe drum pe langa Aiud. Si-i da amenda soferului ca n-avea luminile aprinse. Asta ia amenda si cand sa se urce in masina auzim dinspre masina de politie tipand: Domnilor, acest politist este ilegal aici!
Hopaaaaaaa. Ia sa vedem despre ce e vorba. Sunetistul ia telefonul sa faca poze si traversam inapoi la masina de politie. Acolo un domn il lua pe Garcea la trei pazeste. Ca arata-mi domle legitimatia, ca nu te-ai legitimat. Arata-mi ordinul de serviciu ca ai dreptul sa stai aici. Pe asta de ce nu-l opresti ma, nu vezi ca n-are luminile aprinse? Garcea deja era plin de nervi. Langa domnul cu pricina era o doamna judecatoare din Cluj care s-a apucat sa-i recite lu Garcea din lege. L-a pus pe Garcea sa-i scrie in procesul verbal (ea dicta, si el scria :-)))) ):
Contest amenda pentru ca: politistul nu s-a legitimat, nu a prezentat ordinul de serviciu si opreste masinile in mod aleator.
Scrie asta tot acolo, iau si eu procesul verbal din mainile soferului nostru si ii zic lu Garcea: ia scrieti si la noi la fel. Asta arunca procesul verbal pe jos, ii zice colegului: “ia cheama ma mascatii”, tranteste usa de la masina si fuge. Foarte taaaaaare.
Ne-am dus la Aiud cu judecatoarea la sediul politiei, am cerut sa vb cu sefu lu asta, ne-a ascultat omu si l-a chemat pe nea Caisa prin statie. Asta a venit la sectie da tot facea pe fitzosu … l-a luat sefu deoparte …pana la urma si-au cerut scuze si au anulat procesele verbale. Sa vezi ce spasit era Garciosu … a dat mana cu noi … ca ne cerem scuze … ca bla bla… Baietii erau de fapt pusi pe praduiala…
Deci de retinut: de legitimat politisti si de cerut sa arate ordinul de serviciu.

Ce-am mai facut …

Saptamana trecuta am fost plecati la Satu Mare. Lansare de showroom Skoda si lansarea noii Skoda Fabia. Toate bune si frumoase … numa’ drumu ingrozitor. Am facut 16 ore la dus si 14 la intoarcere. Opriri dese … mici … ciorbe … A, sa nu va opriti niciodata pe Dealul Negru sa comandati ciorba. Micii nu i-am incercat, dar ciorba era o zeama slinoasa si fara gust. Yac!
Valea Oltului am mai vazut-o … frumoasa ca de obicei. Mi-a fost lene insa sa fac poze.In schimb ne-am oprit si am mancat corcoduse… mmmmm
Am ajuns dupa multi ani din nou in Cluj. Foarte multi ani… Din pacate nu am putut sta decat pret de o tigara … Clujul… Atat de frumos, de calm, de linistit, de cosmopolit. Si oamenii sunt altfel… Nu stiu de ce, dar cam au dreptate sa ne considere niste necivilizati. Bucurestiul este de-a dreptul scarbos cu adunatura de betoane, praf, mizerie, basculante, tarani, neciopliti, manelisti…
Am lasat Clujul in urma si la un moment dat ne-am oprit la o bariera. Am deschis usile microbuzului si de pe canapeaua din spate de unde stateam m-a izbit un cer plin de stele. Atat de clar si de senin. Si mi-am adus aminte de o noapte de august … cu un cer plin de stele … pe dealurile Dragasanilor. Mi-e dor … sau mi-e dor sa-mi fie dor.
…tarziu in noapte am ajuns la Satu Mare – ne-am dus direct la Westcar si ne-am apucat de montat. Am terminat dimineata, am dormit cateva ore si apoi am mers la probe. Lansarea a fost ok.
Joi spre vineri pe la 3 dimineata paraseam Satu Mare – inapoi in Bucuresti. Pe drum am dormit aproape tot timpul.
Am ajuns in Bucuresti la fix pentru un dus si apoi … la Becker.
Am spus-o vineri noapte la finalul concertului … m-am simtit atat de bine pe scena incat am uitat de oboseala, de dureri de oase de pe drum … de tot…
Sambata seara a fost la fel… De fapt, cred ca a fost mai misto. Una peste alta, am avut un weekend foarte tare la Becker.

Back online

Am fost certat ca am parasit blogul. Nu l-am parasit. Numai ca nu mi-am gasit timp sa scriu. De fapt … asta e o scuza si atat. Si am si niste comentarii la care as vrea sa raspund ca na … am ramas dator.
So … I’m back

Anonimi …

Hai ca m-am enervat. Deci cum e asta frate sa primesti comentarii pe blog si sa nu stii cine ti le-a scris? Si ma mai si cunoaste, de-mi zice Guran. Ma mai si lauda… Da’ nu se semneaza. I-o fi rusine sa zica, ba, io sunt ala (aia) de-ti zice bravo!
tz tz tz tz
Cat de club … normal ca-l promovam … sa vina lumea, nu? ca mie nu-mi place sa cant la mese goale :-D
Deci … azi e joi, incepe distractia. Yes!!!!

Good mornin' people

Astazi traficul in zona Colentina a fost liber. Nu inteleg. Ieri se mergea pe contrasens, pe a doua linie de tramvai, astazi era super liber. Si-or fi lasat toti masinile acasa??? Pai mai lasati-le oameni buni, mai veniti si voi cu metroul.
Bine, nici asa cu fara trafic nu e bine, ca era sa-l busesc pe-un imbecil care s-a apucat el sa depaseasca coloana care facea stanga pe banda 1 si apoi sa faca el stanga. Toti inteligentii au carnet. M-am oprit la doua degete de el. Loganul meu fara ABS … Am avut bafta. Hmmmm. Daca eram pe motor ma opream? Probabil ca-l ocoleam.

Aseara m-am plimbat prin Parcul Carol. Nice, liniste, calm, pasarele, gangurit de copii, indragostiti plimbandu-se de mana sau sarutandu-se pe o banca la umbra. Inflorisera vreo doi salcami ce mi-au alintat narile iritate de aer conditionat, gaze de esapament si fum de tigara. Parca lipsea totusi ceva. Ah, da. Fitzele de Herastrau! Tz tz tz. Imi e dor de ele. La un moment dat am vrut sa ma intorc la masina sa-mi pun rolele. Dar … cam periculoase aleile in panta pentru un incepator ca mine. Poate incerc data viitoare.

A inceput lumea sa-mi citeasca blogul. Ba chiar sa si comenteze. Virtual, am prieteni! Cristiana mi-a trimis chiar poze de sambata. Saru’ manaaaa.

Deci, cum acum am cititori … Good mornin’ people. :-)