Familie Archives - Laurentiu-Guran.ro

Category: Familie

Autodenunt

Subsemnatul Guran Laurentiu Cristian, in etate de aproape 36 de ani, mergand spre 40, necasatorit, de profesie liber-profesionist, ma autodenunt prin prezentul articol de blog ca inca imi face mama de mancare si inca ma duc saptamanal din cartierul Pantelimon in cartierul Rahova cu sacosa plina de casolete goale si ma intorc cu ea cu casolete pline cu bunatati. Azi de exemplu mi-a facut ciorba de vita, limba cu taitei si cartofi cu branza la cuptor. Yummmmy.
Si nu mi-e ma rusine, nu mi-e. Ce, e mama mea. Bine, daca de maine ar refuza sa-mi mai faca mancare, cred ca va trebui sa ma insor!
Dar nu, nu luati in calcul aceasta varianta, ca m-am gandit la ea, spre dezamagirea bunicii care nu ma mai vede o data insurat:))). Mi-as angaja o filipineza. Ca thailandezele vorbesc engleza spurcat, va spune baiatu’. Deci filipineza. Dar tot trebuie s-o duc la un training de facut sarmale la mama :))

Te pup mamaaaa!
Sursa foto: Bucataria Romaneasca.

De ce il iubesc pe tata

M-am hotarat sa va scriu despre tata. Este o poveste cam lunga, asa ca daca nu aveti rabdare, pe scurt este asa: tata este omul pe care il iubesc si il respect cel mai mult pe acest pamant. Mama, te rog nu fi geloasa, stii ca asa e :))
Si daca vrei sa stii de la inceput tu, cititorule, nu e nimic scandalos in ce scrie mai jos. Dimpotriva, doar lucruri dragute. Deci daca te plictiseste, poti inchide pagina acum. Dar inainte de a o face, poti sa ii dai un share. Ca asa e frumos, sa mai share-uim si lucruri dragute, nu numai scandaluri. D-astea e satula lumea.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=RESCe0AJeeA[/youtube]
Povestea lunga.
Tata. Tata are 63 de ani. De cand il stiu este un om echilibrat si cu capul pe umeri. Il iubesc pentru ca de la el am invatat ce inseamna sa fii om, ce inseamna sa fii corect, ce inseamna sa fii demn. De la el am invatat ce inseamna familie. Ce inseamna sa iti iubesti sotia. Si copiii. Sa iti respecti sotia. Si copiii. Tata nu a intarziat o data acasa nefondat. Tata n-a plecat in delegatii inventate la vecina de dedesubt. Poate o fi trecut pe la ea… intr-o pauza de serviciu. Sau poate era o colega de serviciu. Habar n-am. Dar daca a facut-o, a facut-o mega regulamentar. Astfel incat copiii lui, nevasta lui, parintii lui, bunicii nostri … noi toti n-am stiut. Din cauza asta si din cauza lui tata, sau poate datorita lui nu m-am insurat. Nu inca. Pentru ca n-am putut sa ma insor cu gandul ca o sa raman toata viata langa ea, ca o sa-mi faca copii, ca o sa trebuiasca sa-mi pese de ei mai mult decat de mine. Ca o sa-i iubesc mai mult decat orice pe lume. Si imi doresc al dracului de tare copii. Macar doi. Dar sa fii sot si tata nu-i usor. Iar pentru asta draga tata, jos palaria.
Tata m-a sustinut intotdeauna in viata. Nu orbeste, ci cu sfaturi. Imi aduc aminte de momentul in care am ales sa fac Liceul de Informatica (Vianu) si cat m-a sustinut in treaba asta. Dar despre asta am mai povestit acum vreo 2 ani aici.
Ii multumesc lui tata pentru ca m-a sustinut in toate deciziile. Intotdeauna m-a ascultat si apoi m-a sfatuit de bine. Dar decizia finala mi-a apartinut. Cel mai tare e cu fetele. L-am intrebat o data daca ii place de o tipa. Si mi-a raspuns: “Nu ma intreba niciodata treaba asta. Pentru ca poate eu iti spun ca nu-mi place si tu te indragostesti, o iei de nevasta si dup-aia nu mai vorbesti cu mine toata viata ca eu ti-am zis stramb. Sau invers. Imi place, ea te insala si dup-aia dai vina pe mine”. Fair enough, right?
Ah, era sa uit! AUTODENUNT! Ma autodenunt pe mine si il denunt pe tata! Eu am furat, iar tata tainuieste asta!
In clasa a1a, a2a, ceva de genul – oricum inainte de a 5-a ca intr-a 5-a eram la revolutie – am planuit impreuna cu un prieten sa fim niste robin huzi. Ca sa ne razbunam pe femeile ce vindeau la alimentara si dadeau pe sub mana tiganilor (pe vremea aia asa se chemau) toate produsele cautate, ne-am apucat sa furam pachete de biscuiti de pe rafturi. A functionat treaba cateva zile. Ajunsesera cainii din fata blocului niste imbuibati :)). Pana au aflat parintii. Ei bine, cand a aflat tata, mi-am mancat mare papara iar apoi m-a pus sa dau o declaratie pe care a tinut-o ani de zile in sertarul de la noptiera – in care recunosteam ca am furat si eram de acord sa fiu dat pe mana militiei daca mai fac vreodata!. Deci, eu faptuitor, tata tainuitor. Dar mi-a prins bine. ;)
Dar cel mai mare lucru pe care i-l datorez tatalui meu este ca m-a invatat sa cred. Sa cred in mine, sa cred in puterea mea, in munca mea, in vointa mea, sa cred in credinta mea. Niciodata nu mi-a spus: nu cred ca poti face asta. Intotdeauna mi-a spus: fa-o! Demonstreaza-ti ca poti! In orice domeniu! Iar exemplul cel mai concret si cutremurator intr-un fel pe care-l pot da si care pana acum este momentul care mi-a dat cea mai mare experienta de viata este urmatorul.
Tata a avut un prim atac cerebral cu o saptamana inainte de a face eu 18 ani. Un atac depistat destul de tarziu, un vas de sange spart pe bulbul rahidian care ii provoca o stare de amorteala pe jumatate de corp dar pe care o singura doctorita, dupa multi altii care dadeau raspunsuri de gen “e ceva pe fond nervos”, l-a depistat. La cativa ani dupa atac, cand tata se refacuse deja, mergand la un control doctorita i-a marturisit: “Domnul Guran, sa stiti ca in fiecare dimineata cand veneam spre spital ma intrebam daca mai sunteti in viata.” Fusese intr-adevar un atac foarte grav, inoperabil, si cu sanse foarte mici de a fi tratat. De altfel dupa acest atac tata a fost mult slabit, avand zile in care se resimtea vizibil. Va spun un pic mai tarziu de ce “resimtea”.
La peste 10 ani dupa, cu cateva saptamani inainte de nunta surorii mele, tata a avut al doilea atac. De data asta pe creierul mic. Manifesta aceleasi simptome, a reluat tratamentul de data trecuta numai ca a gresit un medicament vaso-dilatator pe care l-a luat intr-o concentratie mult mai mare. A fost naspa. Foarte naspa. Am ajuns cu dosarul lui medical si cu ultimul RMN la un mare neurochirurg. M-a primit, s-a uitat pe dosar, mi-a aratat locul vechiului atac si locul nou, mult mai pronuntat. Mi-a spus sa stau linistit, ca nu e chiar atat de grav, ca intre timp s-au mai descoperit solutii de tratament, ca sunt sanse mari sa se recupereze. I-a prescris un medicament pe care m-a ajutat prietenul Mircea Hohoiu (multumesc draga Mircea) sa-l gasesc la Frankfurt. Inainte sa plec insa de la medic i-am pus urmatoarea intrebare: “Avem nunta surorii peste doua saptamani. Poate sa mearga la nunta?” Raspunsul doctorului a fost cat se poate de cutremurator: Daca vreti sa-l duceti de la nunta pe targa la spital sau mai rau la morga, luati-l cu voi. Are nevoie de repaus total, nici nu incape discutie”. Am ajuns acasa.
Am intrat la tata, imi amintesc si acum, nu se mai ridica din pat si era complet alb la fata. I-am spus cum sta treaba pe un ton megapozitiv iar la final i-am dat vestea proasta, ca nu poate merge la nunta Ancai. La care replica lui a venit neintarziat: “Nu, eu de astazi am inceput sa ma simt mult mai bine iar la nunta la Anca voi dansa”. Mama s-a panicat toata si a inceput sa se agite in stilul caracteristic … pana am luat-o frumusel de mana si am dat-o afara din camera. Si i-am spus: “daca asta vrea, asta o sa faca, lasa-l in pace”. Si asta a facut. In ziua nuntii s-a urcat pe bancheta din spate a Loganului meu (Intre timp l-am vandut unei prietene, o astept sa ma sune sa facem actele pe el ca sa nu mai platesc impozite si sa-mi vina amenzi acasa. Sau ma rog, poate sa ramana si asa daca ramanem ok, ca sa nu plateasca timbru de mediu vreo 2000 de euro … dar sa-i fac macar un act de comodat or something, sa poata iesi din tara la o adica). In fine, tata pe bancheta din spate, eu m-am uitat in oglinda retrovizoare si l-am intrebat: “Cum se simte tata?” si mi-a raspuns uitandu-se sigur pe el in oglinda, drept in ochii mei: “Bine, si este ultima oara pana maine dimineata cand ma intrebi asta”. A dansat toata noaptea. A fost cel mai frumos exemplu de cum sa vrei sa traiesti si sa te bucuri ca o faci.
Tata si-a revenit acum. Iar de cand s-a nascut Larisa, nepotica lui si a mea, cea pe care ne intrecem iubirea, il simt pe tata mai tanar cu 15 ani cel putin. Si nu-i mai vad momentele in care se resimte. Este voios si plin de viata. Si ma bucur tare pentru el.
A, am cu tata si firma. De fapt era a lui, dar am luat si eu jumatate ca sa pot desfasura activitatea muzicala legal. El a folosit-o pentru ca la 63 de ani si cu doua atacuri cerebrale face administratie la vreo 6 blocuri. Oare cu cine o semana fi-su? A, si cica si oamenii il iubesc pentru ca e gospodar, serios si cinstit. Nu-i asa domnul Vlady Cnejevici, ca tot v-ati intalnit cu tata zilele trecute?”
Si nu, tata nu e in campanie electorala. Nu are nevoie de aplauze, nu are nevoie nici de … prostii. Are nevoie sa fie lasat in pace, sa munceasca, sa se bucure de copii si de nepoti. Oare cine nu-si doreste asta?
Multumesc pentru rabdare. Si multumesc tata.

24 ianuarie 2012

Dragilor,
azi de ziua Unirii eu mai sarbatoresc doua lucruri foarte importante. In primul rand este ziua mamei mele, astazi face 62 de ani. La Multi Ani mama! Ah, era sa uit, am trait s-o vad si p-asta! Mama are cont de Facebook (ca sa poata sa ma urmareasca mai usor : )) ). Deci, La Multi Ani Gabriela Guran.
Al doilea lucru pe care il sarbatoresc azi este 1 an de cand m-am lasat de fumat! Nu, n-am numarat zilele, nu, nu mi-a fost greu deloc. De un an de zile nici un strop de nicotina nu mi-a mai intrat in organism. Si asta datorita unei carti minunate pe care v-o recomand cu drag. Allen Carr – The Easy Way. O gasiti usor, trebuie doar sa vreti ;-).
Eu am cam vrut. Si de la 4 pachete de tigari pe zi (da, stiu, sunt nebun. dar vorbesc serios!) la 0 tigari fara nici un fel de stres … cam asta e treaba. Si am reusit. Si sunt mandru de asta!
V-am pupat.

La Multi Ani tata!

Cele mai multe sfaturi le-am primit in viata – cum era si normal – de la tata. Si inca mai primesc sa stiti! Mai presus de sfaturi insa am primit incurajari si sustinere. Intotdeauna mi-a transmis cumva, poate nu textual, mesajul asta:”In viata trebuie sa faci ceea ce-ti doresti”.
Imi amintesc si acum cum in clasa a 8-a eu alesesem sa fac ori Liceul de Informatica, ori Sava. Iar tata a venit intr-o zi, m-a luat de mana si am plecat de acasa. Am schimbat 2 autobuze Read more

Larisa vine sa ma vada cantand

Nu m-am gandit la asta cand am zis ca sa ne apucam sa cantam asa in mijlocul strazii… Dar uite ca a fost o idee buna! Caci intr-adevar e mai complicat sa aduci copii sambata la Tribute de exemplu.
M-a sunat sor-mea! A citit ea pe Facebook ca mi s-a pus pata sa cantam in strada… in Centrul Vechi … si o intreaba pe asta mica Read more

De duminica seara…

Tocmai m-am intors de la ai mei. Am impartasit cu mama opinii despre concertul de aseara de la Jukebox. Nu va zic de care din colegii noi i-a placut cel mai mult. Va las pe voi sa va dati cu presupusul.
In schimb pot sa va spun ca i-a placut atmosfera. Atat de mult incat a si dansat! De altfel am spus-o si aseara, pe scena, la microfon: “ia uite domle, danseaza mama”. Intre noi fie vorba, m-a certat … ca cica nu stia unde sa se ascunda… Sentimentul meu este ca pozeaza in victima, nu? Ah, si sa mai dau ceva din casa. Tata cica s-a lasat rugat sa o invite pe mama la dans. Oricum, totul e filmat. Asta insa e film de pastrat in arhiva familiei.
In schimb … E las, ca va mai povestesc si saptamana care vine. Fuga la somn. Sa aveti o saptamana buna.

Ouale mele :)

Ouale mele

Nepotica, unchiuletul, matusica

Pfuu, am uitat sa postez pozele cu nepotica mea facute in weekend.
Nu va minunati, aici e cuminte. In mod normal e mare scandalagioaica. Are niste plamani…

[flickrset id=”72157623505057202″ thumbnail=”square” overlay=”true” size=”medium”]

Am nepotica

Aseara am devenit unchiulescu.
Am o nepotica, o cheama Larisa Ana Maria, s-a nascut ieri, 3 februarie la ora 22:45, in timp ce unchiulescu era la repetitii. Are 47 cm, 3,160 Kg si azi ma duc sa o vad si sa-i pun ceva rock sa stie cum e treaba cu muzica. Si o iau si pe Loredana sa inceapa sa ia notitze.

Larisa Ana Maria

Rocca prima oara la mare

In weekend am fost la mare. Ca de obicei, am ales Bulgaria. In primul rand pentru ca am gasit un hotel in care sa ne lase cu Rocca, in al doilea rand pentru ca ai voie pe plaja cu caini, in al treilea rand ca prefer litoralul bulgaresc celui romanesc.
Nu am fost Acasa2, la Balchik, acolo este programat sa ajungem la inceputul lui septembrie. Drept pentru care am ales Golden Sands. Hotelul in care am stat – Bonita – un hotel de 3 stele, ofera strictul necesar. Este curat, primitor, Read more