Protejati-va urechile -Laurentiu-Guran.ro

Protejati-va urechile

Am postat zilele trecute pe facebook poza de mai jos de la ultima petrecere privata la care am cantat cu ASHA. Si am primit de la diverse persoane intrebarea ce e cu firele alea de imi atarna din ureche. De altfel aceeasi intrebare o primesc si cand sunt vazut pe la concerte.
Firele alea portocalii sunt de fapt un singur fir ce tine unite doua dopuri de urechi. Utilitatea dopurilor ar trebui sa va intereseze si pe voi. Si ca sa ma intelegeti despre ce vorbesc o sa va povestesc o istorioara.
Poza trupa ASHA
Acum ceva ani am plecat prima oara in Germania. Abia scapasem de vize si am prins o super oferta la o companie low cost si am luat bilete de avion pentru toti colegii de pe atunci din trupa ASHA. Biletul daca imi aduc aminte ne-a costat 1 Euro + taxe de aeroport. Super oferta, ce sa mai!
Ajunsi in Frankfurt ne-a gazduit un roman cu care mai apoi am ramas foarte buni prieteni si ne vizitam de cate ori putem – Mircea Hohoiu. Mircea, iti multumesc si pe aceasta cale ca ne esti prieten :).
Odata cazati am inceput sa alergam prin diverse magazine de instrumente muzicale ca doar plecasem la shopping … :)) Iar la un moment dat colegii mei au vazut un afis cu un concert tinut undeva pe langa Frankfurt – daca nu ma insel in Aschaffenburg – de un trio de instrumentisti celebri -Billy Sheehan, Tony MacAlpine si Virgil Donati – si am decis sa mergem sa ii vedem. Seara am ajuns in acest club micutz dintr-un orasel de provincie. Cred ca eram in jur de 150 de nemti si … noi.

Si aici intervine amanuntul care ne intereseaza. Ei bine, in afara de noi, toata lumea prezenta in acel club – am ramas socati de altfel – purta in urechi astfel de dopuri. Ulterior am mai vazut si prin alte tari pe la diverse concerte, prin diverse cluburi – ca este o chestie absolut normala, tine de educatie si de civilizatie. De ce? Pentru ca in general nivelul muzicii in astfel de locatii – cluburi, locatii de evenimente este peste ceea ce urechea umana ar trebui sa suporte. Sunt sigur ca nu o singura data v-ati intors acasa si v-au tiuit urechile o noapte intreaga sau poate si a doua zi de la muzica din club, indiferent ca e vorba de muzica live sau de bumtzi-bumtzi. Asta inseamna ca urechile voastre au suferit o trauma. Si nu, nu e de glumit cu asta pentru ca incet, incet, trauma cu trauma, urechea voastra s-ar putea sa cedeze la un moment dat. Poate in cativa ani … dar nu cred ca va doriti sa purtati aparat auditiv tot restul vietii asa ca mai bine luati masuri de acum. Cand iesiti un oras luati-va cu voi o astfel de pereche. Eu am ales acest “model” pentru ca mi-e mai greu sa le desperechez astfel – dar exista si fara fir pentru cei carora li se par inestetice. Pretul este infim – undeva in jur de 3-5 RON perechea si teoretic le gasiti in orice farmacie. Sunt niste bureti care se preseaza si se introduc in ureche ca apoi sa expandeze si sa inchida urechea. Nu inseamna ca nu veti mai auzi muzica deloc, dimpotriva, veti auzi chiar foarte bine si uneori chiar mult mai clar decat ati auzi in zgomotul acela infernal. De asemenea, veti putea purta chiar o conversatie normala cu vecinul de langa FARA SA FIE NEVOIE SA TIPATI. De altfel, acesta este cel de-al doilea motiv pentru care port aceste dopuri – cu ele in urechi pot vorbi fara sa mai tip asa cum fac atunci cand nu le am in ureche pentru ca automat intr-un mediu zgomotos creierul iti dicteaza sa vorbesti mai tare. Asa, scap de raguseala si nu ajung acasa chiaun de la zgomot.
Tare mi-as dori sa incercati. Costa aproape nimic, nu pierdeti nimic din fun … castigati insa niste ani in plus de auz normal. Poate incercati chiar la unul din concertele noastre…le gasiti aici:
http://trupaasha.ro/calendar-evenimente-private-petreceri-corporate-cluburi/

Daca ti-a placut acest articol aboneaza-te prin mail!

Similar Posts:

Comments

Laurentiu-Guran.ro

No Comments

Leave a Reply