Multumesc Anca Parghel




… au fost primele cuvinte care mi-au venit in minte dupa ce-am vazut ceea ce va recomand sa vedeti si voi acum.
Iata link-ul: http://www.antena3.ro/ramuri/vdtv_02_09_2006.ram
Este vorba despre o emisiune VDTV de pe Antena 3 pe care am vazut-o asta-noapte in reluare inainte sa adorm. In fisierul asta emisiunea incepe pe la minutul 9:30…ca sa nu va plictisiti cu stirile.

Daca “The pursuit of happiness” poate fi privit doar ca un film, desi se spune ca subiectul filmului este inspirat dintr-un fapt real, ei bine, aceasta “poveste” pe care o vedeti aici este reala, palpabila si este o adevarata lectie de viata.
Cata putere are aceasta femeie sa zambeasca! Cata incredere razbate din ea! Cata fericire i se citeste pe chip! Cu cata usurinta poate sa vorbeasca despre aceasta crunta boala ce la un moment dat parea ca o va dobori. 3 luni! Atat ii dadusera doctorii de trait! Si iat-o, dupa acele 3 luni, in carne si oase, venind in fata tuturor zambind si povestind cat de usor este sa vrei sa traiesti, sa vrei sa castigi, sa vrei sa reusesti. In definitiv, in asta consta totul, nu? SA VREI. Si SA CREZI CA POTI.

Si cand te gandesti cati oameni isi duc viata in orbire, in negura totala… “Frica ucide!”. Parca asa spune la un moment dat, nu? Si de cate lucruri marunte se impiedica unii “de frica”! Uitati-va la femeia asta cata incredere in SINE dovedeste: “Eu sunt otel de sabii de samurai!”, “Eu sunt cea puternica” si mai ales “Si cand nu puteam sa merg ma taram”. Cata atitudine! Sa vrei sa traiesti!
Intrebare: cand femeia asta ne demonstreaza ca poti sa treci peste ORICE, ce incercare de pe pamantul asta nu poate fi trecuta? Care? Cand doctorii iti spun ca mai ai 3 luni de trait si tu te incapatanezi sa traiesti pentru ca nu ti-ai dus pana la capat visul… ce altceva poate sa te impiedice sa-ti duci la capat visul? Ce altceva? Job-ul? Seful? Iubitul? Amantul? Tramvaiul ce-ti inchide usile in nas? Fleacuri…

Doar frica! Frica sa gandesti ca meriti mai mult, frica sa tintesti sus, frica sa crezi in tine. IN TINE! Nu in altii! Care altii? Toti cei din jurul tau sunt niste instrumente ce te ajuta sa-ti duci visul la capat. Suna urat, nu? Dar si tu esti un instrument pentru visul celor din jurul tau. Acum suna mai bine? Fiecare dintre noi suntem niste instrumente pentru cei din jurul nostru si la randul lor, cei din jurul nostru sunt niste instrumente pentru noi. Uitati-va la Anca: baietii ei sunt cei mai buni pentru ca o ajuta si o sustin, doctorii sunt extraordinari, preotul …de-aia s-a internat, ca sa-l cunoasca pe preot :-). Pana si Tom Boxer ala sau cum il cheama …pe acel Tom Boxer IL IUBESTE!
Il iubeste?!?!? Da! De ce? Pentru ca ura, alaturi de frica, alaturi de tristete, alaturi de frustrare, alaturi de gelozie, alaturi de “plansul de mila” nu sunt sentimente cu care sa poti construi…ci doar demola! Nu poti sa construiesti decat cu dragoste, cu bucurie, cu curaj, cu incredere, cu credinta . Ce rost are sa privesti cu ura cand poti sa privesti cu iubire? (Vezi acel “multumesc ‘cocosului'” din post-ul meu trecut.) Il iubeste?!?!? Da. Pentru ca a invatat, pentru ca stie ca nu-ti faci nici un bine sa-i judeci pe cei din jurul tau! Pentru ca nu cu asta trebuie sa-ti fie mintea ocupata . Sa-l judeci pe ala ca nu te-a ajutat, pe ala ca te-a inselat, pe ala ca nu te respecta sau pe ala ca ti-a taiat calea. Mintea trebuie sa-ti fie ocupata cu un singur scop: visul tau. In rest, nimeni si nimic nu mai conteaza. Putin egoist, nu? Dar sa urasti nu e egoist?

“The pursuit of happiness”. Sa crezi in ceea ce vrei sa faci si nimic nu-ti va sta in cale. Sa crezi! In primul rand in tine. Si apropo de povestea din emisiune cu femeia ce s-a vindecat doar prin credita. In primul rand trebuie sa crezi in tine. Dupa aia, nu mai conteaza in ceea ce crezi… ca e Dumnezeu, ca e Buda, ca e Allah…chiar nu mai conteaza. Si apropo de Dumnezeu… la intrebarea “Care crezi ca e cauza bolii tale” raspunsul a fost simplu: “Eu m-am uzat un an de zile pentru ca am vrut sa ajung aproape de public” (adica…sa-si implineasca visul). Atat! Nu am auzit nici “ca asa a vrut Dumnezeu” nici “eu am gresit”. Caci, in definitiv, nimeni nu a gresit. Ea SI-A URMAT VISUL …si-atat.
Ar mai fi multe de spus…si o sa mai spun. Dar, in definitiv cam asta e filozofia: iubire si credinta.
Traiesti ca sa-ti implinesti un vis, il iubesti si crezi in el caci este visul tau iar visul tau te ajuta sa traiesti. Cercul s-a inchis. Si nu e vicios ci doar…perfect!

Superb. Inca o data, multumesc Anca Parghel.
Plecaciuni.

Daca ti-a placut acest articol aboneaza-te prin mail!

Similar Posts:




Comments

Laurentiu-Guran.ro

Tags: ,

3 Comments

  1. Nu stiu daca vei apuca sa citesti acest comment…nu stiu daca poate voi primi vreodata replica :)…am vazut in postul tau…cuvantul “frica”…multi dintre noi suntem bantuiti oarecum de el…odata…demult…cineva a incercat sa dea definitia fricii (nu stiu cat de corect e) dar…ea suna cam asa…”Am mers prin oras…Bucuresti, ca orice alta metropola este un organism care se schimba, se transforma…Cladirile sale tasnesc ca si cromozomii din ADN-ul strazilor…
    Bucuresti, cel mai sigur oras din tara…Dar este oribil sa-ti fie frica de locul pe care odata l-ai iubit, si sa vezi colturi de strada pe care le cunosti atat de bine, si umbre care te sperie…pasi cunoscuti pe care nu poti sa-i urmezi…
    Nu am inteles niciodata cum oamenii pot trai in frica…Femei inspaimantate sa mearga acasa, singure, oameni, speriati de pudra alba din cutiile lor postale…
    Intuneric, noapte…oameni infricosati de oameni…Intotdeauna am crezut ca frica apartine de alti oameni…de oameni slabi…Nu m-a atins niciodata…si cand a facut-o…si cand te atinge pe tine, stii ca a fost acolo tot timpul…asteptand sub suprafata a tot ceea ce iubesti…si pielea ti se increteste, si inima ti se imbolnaveste si te uiti la acea persoana care se plimba pe strazi…si te intrebi daca…daca vei mai fii din nou aceeasi persoana..” :) Daca suntem suficient de curajosi…o invingem…daca nu…ne roade incet incet…Anca Parghel este intr-adevar o femeie curajoasa…un model pentru toata lumea…si iubeste oamenii…si are o pofta incredibila de viata… :)

    Reply
    1
  2. “Ce rost are sa privesti cu ura cand poti sa privesti cu iubire?”. Te-ai pocait, maestre? Nu-mi spune ca te-a inundat bunatatea. Poate ca te emotionezi cand te citesti?
    Hai sa-ti dau o veste: intreaga ta viata o sa tot urasti , poate c-o sa-ti si para un pic de rau dupa aceea, cat sa poti adormi neintors. Si-o sa si iubesti, si tot asa.
    Dar invatamintele de genul “haideti sa ne iubim in loc sa ne scoatem ochii”, “make love not war”, etc. sunt valabile pana ajungi cu masina intersectie si refuza un dobitoc sa-ti dea prioritate. Nu-i asa ca-ti vine sa-l ucizi? Dai geamul jos (de la buton?), iti versi toata ura intr-o injuratura bine ticluita, dupa care mergi mai departe.
    Si tot asa…
    Cred ca esti tu intr-o perioada mai sensibila, sau pozezi.
    Sa auzim numai de bine! :-)

    Reply
    2
  3. Indiferent daca ceea ce spui e poza sau un efect al unei perioadei sensibile, oricum, frumos spus. Am fost aseara in Becker, si v-am vazut life pentru a 3 oara. Imi face placere sa vin pentru a reasculta muzica cu care am crescut si pe care tatal meu mi-a sapat-o in subconstient si fara de care acum nu pot trai. Mi-a placut interpretarea lui Here I Go Again, desi nu e o piesa usoara si nu multora le iese un cover dupa o astfel de piesa. Oricum, vis-a-vis de ceea ce ai postat pe blog, cateva ganduri care apartin unui om pe care il admir foarte mult:

    “The idea I’m encouraging you to celebrate is this one: each day, as we walk out into the world, the world begins to do its job on us. Negative people shout their negative beliefs at us. People in fear try to invite us into shared misery. Troubling news stories and horrible images are placed front and center on newspapers to get our attention. Angry commuters and stress-filled workers find their way into our orbit. And so we forget.

    We forget The Fundamentals. Fundamentals like every one of us is meant to be great – in our own unique way. Fundamentals like that stranger walking down the street is just like you: he was someone’s child. He hopes for some happiness. He once had dreams. He needs to be loved. Fundamentals like no matter who you are and what you do, if you choose, you can make a positive difference at work and in life today. Fundamentals like life is good. And we can find joy in the simplest of things over these coming hours. If we have the good sense to focus on them.”

    Multa bafta in continuare.

    Reply
    3

Leave a Reply

EnterClick.ro - Generator trafic web

Facebook