Blogu’ lui Laurentiu (ASHA)

…la Becker Brau nu a fost o sambata noapte oarecare. A fost poate cea mai frumoasa si emotionanta seara de cand s-a deschis clubul si pana acum. Am trait emotia secundei in care cei poate peste 500 de oameni s-au ridicat in picioare si au devenit … haiduci. O secunda, atat le-a trebuit … Stefan nu a spus decat atat: “am dedicat aceasta piesa domnului Nicu Covaci prezent in aceasta seara aici…”. O secunda… si din public s-a auzit versul “Fie sa renasca numai cel ce har“… apoi toata sala, in picioare, a cantat mai departe: “Are de-a renaste curatit prin jar / Din cenusa-i proprie si din propriu-i trup / Astazi ca si maine pururi si acum“. Cata frenezie!… Nicu Covaci a salutat, apoi … Nici nu stiu cand m-am trezit cu el, cu omul ale carui piese le ascultam si le cantam in copilarie pe pick-up-ul colegului meu de scoala, pe scena. Pe scena, langa noi. Ma intalnisem cu el de atatea ori, la concerte, chiar la sala noastra de repetitii dar nu mi-am imaginat vreodata ca va veni seara aceea in care sa se urce pe scena cu noi si sa cante Andri Popa. A luat chitara lui Stefan, s-a asezat la microfon si a cantat. Nu e nevoie sa mai spun ca-mi tremura vocea ca atunci cand am iesit prima oara sa cant in public, in scoala generala … si am cantat, binenteles, tot Andri Popa. Si Mica Tiganiada. Si We will rock you…
Caut cu infrigurare pe net poze sau filmulete din seara aceea dar ..in zadar (parc-as fi Canarul galben ca un galbenus ). Singura poza pe care am reusit s-o fac a fost cand mi-am dat seama ca am aparatul la mine, dupa ce se consumase toata faza. Dar pe scena, pe scena nu am. Si sunt sigur ca s-a filmat sau macar s-a pozat. Deci, cine are … sa-mi dea si mie. Sau sa posteze pe un youtube, ceva. Heeelp! (Apropo de youtube, am gasit ceva filmulete de la Becker postate… thnks for the advertising, ralumedeea)…
Si pana vin pozele, raman cu amintirea … si cu poza facuta dupa…

O noapte de sambata, intr-un club din Bucuresti…acelasi Bucuresti…
Imi simt sufletul mugur de fluier…

… dupa club, pe strazile Bucurestiului lui Videanu…primarul “Bordura”
Nu, nu este un mesaj electoral desi ar fi la moda …caci suntem bombardati la greu zilele astea pe toate posturile cu magariile, mitocaniile, minciunile ordinare ale tuturor catindatilor ce-si doresc functia de “bordurist sef”. Ma mai uit si eu ca de … pensionar fiind…am mai mult timp liber de irosit in van. Neamuzant deloc de altfel … singurul care mi se pare amuzant in toata povestea asta (politica, stiri and stuff) si la care ma uit cu placere de cate ori il prind e Mircea Badea. Mircea Badea rullz! Baiatu e dus cu capu’ rau! E chiar ciumeg, bai ciumegule, ca sa-l citez.
In fine, sa revenim la oile noastre. Pardon. La caini, ca de ei vreau sa povestesc. Ca sa fiu clar de la inceput, mie-mi plac animalele in general si cainii in special, chiar daca acum am in casa o pisica zgubilitica. Dar cred ca am o problema cu cainii astia denumiti academic “comunitari”. Prima mea cazatura cu motorul s-a datorat tot dumnealor, atunci grupati intr-o mica haita de 6-7 astfel de minunate exemplare. Haita mi-a sarit in fata la atac, eu m-am speriat, am franat si datorita pietrisului intins in mod legal pe asfalt de catre basculantele ce umplu Bucurestiul de praf si mizerie… ZBUF pe jos. Chestiune de fractiune de secunda… Blugi rupti, buba la genunchi… aia e… Dup-aia io ma scuturam si cainii veneau sa ma linga si sa dea din coada…
De data asta a fost altfel! Vineri noaptea am avut o intalnire cu doua astfel de patrupede, prieteni de spritz probabil, caci stateau ca alcoolistii la colt de strada pandind motociclistii. Sau poate nu le-a placut fata mea. Cand m-au vazut plecand de la stop s-au repezit spre mine voiniceste. Unul din ei s-a dovedit a fi mai sprinten de picior si de … colti… caci acestia, ultimii, coltii adica, au ramas infipti in mine. Initial am crezut ca doar in blugi caci n-am simtit vreo durere ingrozitoare. Abia cand am ajuns acasa am constatat ca individul a tinut sa-si lase amprenta dentara si in pulpa mea dreapta. Acuma… pe cine sa dau vina? Pe mine, ca n-am ridicat picioarele ca am zis ca de data asta nu ma mai sperii? Pe caini, ca faceau concurs cati fraieri prind pe seara? Pe Videanu?
Whatever. Deci. Muscatura de caine nu e asha dureroasa sau traumatizanta cum credeam. M-am dus pe propriile picioare la farmacie s-o intreb pe tanti ce trebuie sa fac. Tanti, cu simt civic mi-a zis sa ma duc DE URGENTA la spital sa ma vaccinez. Cum, zic, acum, la doua noaptea? Daaaa, zice ea, neaparat. Nu trebuie asteptat. Bine, ma urc pe motor si ma duc la spital. Singurul spital din Bucuresti, a se nota: SINGURUL (in anul de gratie 2008) in care se face vaccinul anti-rabic este Victor Babes. Asta e gradul de dezvoltare atins de Romania. Un spital la 2 milioane de oameni in care se face vaccinul anti-rabic. Genial. Macar ca nu se mai face in burta, ci in mana. Dar tot trebuie sa ma duc de 5 ori sa il fac… Si apropo de Romania, intreb acolo la spital: si daca sunt in Viena (o sa va zic io de ce) intr-una din zilele cu programare, pot sa-l fac acolo? Raspuns: Nu, ca la Viena s-a eradicat rabia. Aham… secolul 19! Lumea a treia! Cum dreacu ne-au primit astia in UE? Dup-aia m-am dat la glume cu asistentul care m-a injectat, mi-a zis ca sunt al 10-lea in decurs de 4 ore, asta probabil ca sa nu ma oftic prea tare. Mi-au dat oamenii si reteta sa iau si antibiotice. 5 zile. Ca cica sa nu se infecteze rana. Care rana frate, ca a treia zi abia mai aveam o zgarietura. Si de unde regula asta ca antibioticul se ia obligatoriu minim 5 zile? Ca altfel n-are efect? E cred ca este 5-a, a 6-a oara in viata cand iau antibiotice si niciodata nu le-am luat minim 5 zile. Si n-am murit! Inca, cel putin!
Ah, da, si era sa uit! Deci n-am ramas cu nici o trauma psihica si nici fizica…in schimb… pe toata perioada vaccinarii, adica inca vreo 4 saptamani de acum incolo n-am voie sa beau: cola, red-bull, cafea, alcool. Asta da problema…Aici se pune problema de a cere daune cainelui! Bine, oricum, cineva, persoana importanta, nu spun cine, zice ca oricum probabil ca a turbat cainele deja… asha ca pot sa ma consider razbunat.

Joi 24 aprilie ne-am luat la revedere de la publicul nostru de la Becker Brau pentru urmatoarele doua weekend-uri, cel cu Pastele si cel de 1 Mai.
Ziua de vineri a fost rezervata pregatirilor de plecare. Spre seara, duba venita de la Balchik special pentru scule a ajuns in Bucuresti, condusa chiar de patronul terasei Hemingway, Peter. Am indesat tot ce-am putut in ea case-urile cu lumini, schela, monitoare, tobe, chitari. Am lasat in urma doar sonorizarea de fata ce venea de la Sibiu abia a doua zi. Am terminat de incarcat pe la 2 noaptea si am purces cu totii spre Balchik. Duba in fata, la vreo jumatate de ora cat am luat ce-am uitat de acasa (cadoul meu :-))) ) masina mea si undeva mai in urma masina lui Stefan. Miscare proasta de altfel sa plecam separati caci, daca undeva pe la mijlocul distantei eu am prins si depasit duba din urma, Stefan nu ne-a mai prins caci a ratat iesirea din Ruse spre Varna si a pornit pe un ocol de vreo 200 de km spre … Sofia. N-a ajuns pana la Sofia dar a vazut cam jumatate de Bulgarie noaptea. 3 ore si 45 de minute am facut pana in Balchik. Eu. Stefan nu mai spun … Doua opriri, una la vama, una de pipi. Drum bun, liber, nu tu politie, nu tu raketi, nu nimic. Am ajuns asadar la Balchik spre dimineata. Peter ne-a invitat la restaurant si ne-a preparat niste sandwich-uri apoi program de somn.
Prima surpriza, nu foarte placuta, a fost cazarea. Am fost cazati vis-a-vis de Marina City, la un hotel - Morskaia Zvezda parca…Un fel de “Vraja marii” :-)) Camerele curatele, daca n-am fi constatat ca avem colocatare niste mici vietuitoare care pofteau la ciocolata noastra. O intreaga colonie de furnici. Nu s-au zgarcit la banii trupei dar s-a zgarcit la cazare… ciudat…dar, de inteles sa zicem. Nota 6 la capitolul asta. Anyway, se putea trai, dar luni am preferat sa ma mut totusi “Acasa 2″, adica vis-a-vis, la Marina City, pe banii mei of course. Fitze…
A doua surpriza neplacuta a fost la trezire, sambata, cand s-a montat scena, ce a ramas in sarcina gazdelor sa o pregateasca. Scena ok, insa acoperisul era doar… acoperis, fara a fi si laterale scenei protejate in vreun fel. In fine, au adus ceva cu veleitati de prelata care s-a dovedit insuficienta pana la urma dar ne-am descurcat. Daca si vremea ar fi tinut vreun pic cu noi…
Viata de noapte in Balchik… VIATA DE NOAPTE IN BALCHIK??!?! :-O. No way! Balchik, statiune de pensionari. Cei mai pensionari, colegii mei de trupa. Cel mai putin pensionar, binenteles eu. Sambata noapte, prima vizita intr-un club din Albena. Eu cu fata, Preslav, baiatul patronului cu fata lui si o gasca de prieteni bulgari deveniti intr-o secunda si prietenii nostri. Meniul serii: whisky si red-bull. Stins la final cu bere. Rezultatul: trotil. La intoarcere, plimbare romantica pe plaja avand ca scop precis alungarea partiala a aburilor. De alcool, normal. Pe care…vorba lu’ Malaiele … i-am baut…hac..pardon, scuzati.
Ziua de duminica. Montat, probe de sunet si seara cantare. In ciuda ploii in rafale de se balanganea scena, deschidem cantarea cu “Have u ever seen the rain”. Am tot vazut-o pe ploaie si zilele urmatoare… fir-ar… Ajutor principal pe scena pentru lupta impotriva frigului si intemperiilor: vodca de productie bulgareasca denumita ad-hoc: metronom. Cica fara ea nu putem sa tinem tempo-ul constant. Public: “localnici” de nationalitate bulgara si britanica in principal. Pentru ca la Balchik se cumpara case la greu, principalii investitori fiind cei britanici, urmati cred de nemti si de …romani.
Luni pe zi am facut o vizita la Varna. La mall si in centru, un centru pietonal, un fel de Lipscani. Preturile cam ca la noi. Rezultatul: 3 perechi de blugi si poze cu niste pescarusi obraznici si cersetori.

Concluzie personala dupa vizita de la Varna: bulgaroaicele sunt nashpa. Foarte nashpa. Dar nashpa rau!!! Luni seara: concert. Cu ploaie, normal. La 12 i-am cantat lui Mihai “Multi ani traiasca”.
De marti s-a mai inseninat. In sfarsit vedeam si noi un pic de soare. Nu foarte mult, ca cica sa nu ne invatam… Deja intrasem in rutina. Trezire, alergat, papa, plimbat, ploaie, somn, cantare, ploaie, papa, bautura. Dupa 12, a venit randul meu sa mi se spuna La multi ani. Am primit si o parte din cadouri dar, dupa proteste vehemente, petrecerea am amanat-o pentru miercuri seara caci am zis ca mai vreau sa ma bucur inca o noapte de prefixul “2″. Ma cam apucasera tristetile…
Va urma…