Blogu’ lui Laurentiu (ASHA)

- La cateva zile dupa povestea cadoului, M mi-a spus ca ar vrea sa iasa weekend-ul urmator cu o prietena in oras pentru ca prietenul ei pleaca din capitala. Nu inainte de a-mi spune inca o data ca ea nu iese cu mine, ci cu prietena ei, i-am smuls totusi promisiunea ca va incerca sa vina in acelasi club in care eu stabilisem deja ca ies cu prietenii mei. Si astfel, sambata seara ne-a gasit pe amandoi intr-un club din Bucuresti, in mijlocul unei multimi total euforice ce-si reprima laolalta frustrarile din timpul saptamanii cu alcool, dans si priviri incarcate de erotism. Ne-am salutat, ne-am zambit, ne-am facut cu ochiul … Am avut nevoie de doua beri - pentru curaj - ca sa ma duc, un pic ezitant spre ea si, din vorba in vorba, sa-i spun ca mi-as dori sa o sarut. S-a uitat la mine… ochii ei ziceau da … dar raspunsul a fost ceva de genul:
- Hei, fii cuminte, ne vede lumea … pe un ton ce se voia a fi al unei fete ce-si dojeneste fratiorul prea zburdalnic.
- Nu se uita nimeni la noi, prietena ta este la baie iar in rest, daca ne-ar vedea cineva, n-ar conta.
- Mai bine nu, zise ea … dar in acelasi timp capetele noastre s-au apropiat cautand parca sa ne intelegem mai bine in zgomotul acela infernal … atingandu-ne, ca din greseala, o secunda, buzele. M-am departat apoi spre grupul meu de prieteni, intorcand din cand in cand capul dupa ea. Avea din nou privirea aceea de copil prins in ciresul vecinului…vinovat ca pofta l-a impins sa sara gardul pentru a gusta macar un pic din … “fructul oprit”.
Nu stiu exact cand a plecat insa la un moment dat m-a sunat sa ma roage sa ies din club pentru ca ar vrea sa vorbeasca un pic cu mine. Mi-am aruncat haina pe mine si am pasit grabit pe scari in sus. Ma astepta singura, in mijlocul strazii. Pe prietena ei o urcase intr-un taxi spunandu-i ca ea il va asteapta pe al doilea. Eram pe o strada din centrul vechi al Bucurestiului, mai mult pustie, pe care treceau sporadic cupluri iesite din cele cateva cluburi din zona grabindu-se spre casa pentru a incheia noaptea intr-un mod … constructiv. M-am apropiat de ea si, ajuns in dreptul ei, a tras aer in piept, pregatinde-se parca sa plece din bloc-starturi in finala olimpica de 100 de metri, spunandu-mi apoi cu o privire speriata:
- Uite de ce te-am chemat, voiam sa-ti spun ca …(a urmat o pauza teribil de lunga) TE VREAU. In seara asta…izbucni ea! O reactie de descarcare pe care am s-o mai intalnesc o data la ea, cateva luni mai tarziu…
Acel “TE VREAU” a picat ca un trasnet. Si acum mi-l aduc perfect aminte … In clipa aceea nu mai existam decat eu si ea. Eram ca intr-un univers paralel. Totul in jurul nostru nemiscat… Doar noi doi … Ne-am aruncat pur si simplu unul in bratele celuilalt, gura in gura celuilalt, limbile noastre dansand in cel mai erotic dans. Ne devoram pur si simplu. Mainile noastre se incolaceau strans in jurul trupurilor noastre, incercand parca sa recupereze lunile pierdute…Ne atingeam, ne pipaiam… acolo, in mijlocul strazii…si totusi, departe de toti.
Nu stiu cat a durat acel sarut… O vesnicie? Un minut? Einstein avea dreptate. Timpul e relativ … Al naibii de relativ.
Era doar inceputul … inceputul primei noastre nopti de dragoste, pasiune si desfrau.

Am promis … si incerc sa ma tin de cuvant.

…….
Am plecat incet spre casa bulversat de ceea ce se intamplase … si totusi zambind … in sufletul meu se intampla ceva … simteam ca se va razgandi … intre noi era o atractie incontrolabila… intre noi avea sa se intample cea mai frumoasa, pasionala, nebuneasca iubire.

A doua zi dimineata ea a fost cea care a dat primul mail. Sa ma intrebe ce fac. Avusesem dreptate! Intr-un fel sau altul, intr-un moment sau altul, va veni la mine. Dar am hotarat sa o las pe ea sa faca urmatorul pas. Ne comportam amandoi ca inainte, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Asta cateva saptamani bune. Tot ceea ce faceam era sa-i aduc aminte din cand in cand ca sunt atras de ea, ca o doresc. Dar fara a mai forta in vreun fel nota.
Uneori ma suna seara tarziu… si-mi spunea doar ca voia sa vada ce mai fac. Simteam in glasul ei o tristete, uneori simteam si lacrimi. Stiam ca se certa cu el, desi nu mi-o spunea niciodata. Dar faptul ca ma suna pe mine cand ii era greu, insemna mult.
- Ce ciudat… Daca se certa cu el de ce statea cu el? Mi se pare ciudat si unfair sa te certi cu iubitul si sa-l suni pe altul sa-ti cauti alinarea.
- Ai inceput deja s-o judeci? Hahaha. Tu n-ai facut-o niciodata?
- Ba da. Nu, dar …
- Ma faci sa rad. Nu conteaza. O sa-ti raspund. Ti-am mai spus-o si o sa ti-o mai spun. Tu chiar crezi ca sufletul tine cont de vreo regula? De vreuna din regulile stupide care ne inconjoara si ne limiteaza existenta? Sufletul face ce e bine pentru el. Si daca bine pentru ea era sa ma sune pe mine, daca ea isi gasea linistea cand ma auzea pe mine, asta facea… O sa vezi … La un moment dat ea isi va gasi alinarea cu altul… dupa certurile cu mine. Chestiile astea se intampla! Si e normal sa se intample! Toti le facem dar cand auzim de altii ca au facut-o … sau si mai rau, cand ni se intampla noua, ni se pare cel mai cumplit lucru de pe pamant.
- Bine, dar daca se certa cu el de ce nu-l parasea? De ce nu venea la tine?
- Sunt doua lucruri de care o sa tot pomenim in povestea asta. Dependenta de celalalt si frica de necunoscut. Amandoua, paradoxal, pun piedica atat in dezvoltarea unei relatii armonioase cat si in desprinderea dintr-o relatie. Am fost invatati sa ne bazam pe celalalt in loc sa ne bazam pe noi insine. Si am fost invatati sa ne fie frica. Si atunci, nu e asa usor sa spui: Eu plec. Trebuie sa ai o motivatie suficient de puternica incat sa te bazezi pe ea. Adica, trebuie sa te legi, trebuie sa depinzi din nou. De altcineva. Nu poti pleca fara ca, ombilical, sa fii legat de altcineva. Frica de necunoscut e foarte mare. Frica…si dependenta …Dar o sa mai vorbim despre asta. Hai sa revenim.
- Ok.
- De ziua ei m-a intrebat daca vreau sa vad ce cadou a primit de la colegele ei. Binenteles ca voiam. M-a avertizat sa nu rad. Dupa multa munca de convingere s-a lasat induplecata … sa faca lucrul pe care oricum voia sa-l faca :-).
- Da, da. Cunosc genul. Si ce primise?
- Mi-a trimis o poza. Cu ea, cu cadoul in brate: prima mea carte. O carte ce nu avusese mare succes, habar n-aveam ca mai exista undeva de vanzare. Dar pe care prietenele ei se pare ca o gasisera intr-o librarie uitata de lume.
- Vaaaai. Ce dragut!
- Dap. Binenteles ca nu era intamplator cadoul… Iti dai seama ce revelatie am avut in ziua aceea? Ea li se destainuise lor, prietenelor ei, despre mine… Mi-am dat seama, inca o data, ca nu ma inselasem. Sufletul ei tresarea cand se gandea la mine…iar ea le impartasea asta prietenelor ei.. Ce putea fi mai frumos?
- Doamne, dar la voi a fost o intreaga telenovela pana sa … De cate semne aveai nevoie ca sa faci ceva? Te credeam mai tupeist. Trebuia s-o iei pe sus!
- Mda. Marile iubiri se castiga greu si se pierd usor, asa se zice, nu? De cate semne … nu stiu … promisesem ca o las pe ea sa vina, cand vrea ea. Si pana la urma a venit. In cel mai surprinzator, pasional si erotic mod cu putinta. Exact cum nu-mi imaginam ca o sa se intample …

Saptamana trecuta a fost una full pentru noi. Cu o cantare la Sinaia miercuri pentru Transelectrica-Siemens, joi si vineri in club, sambata un party tot in club pentru un congres al medicilor si duminica … din nou la club, un club cam gol ce-i drept, dar a fost prima duminica cu trupa din toamna asta.
Vineri seara a fost una din cele mai frumoase seri la Becker de pana acum.
Va postez doar cateva poze. Ar mai fi una de postat dar … nu ma lasa (co)proprietara drepturilor de imagine… cei care au fost vineri seara stiu de ce … pentru ceilalti insa, imi pare rau, data viitoare incercati sa fiti prin preajma.
Pentru poze, thnks to Dan&Laura.

As mai avea o poza cu mine si cu o mica dihanie paroasa de rasa canina si anume labrador, langa bestia mea si a lui Dan, si ele tot de rasa, de data asta Yamaha - de la gratarul de sambata, dar, tot asha, trebuie sa cer acordul proprietarilor…sa vad daca mi-l dau.

In rest, da, stiu, am promis ca va chinui cu niste intrebari… n-am uitat. Si…probabil ca am sa va chinui si cu povestea despre M.

A, apropos, asha, de deschidere… O intrebare pentru fete. Chiar vorbeam cu o prietena si-i povesteam despre cineva care dupa ce s-a descotorosit de fostul il cauta sa-l intrebe daca este ok. Si concluzia ei a fost: “E clar ca nu-l iubeste. Are doar un sentiment de vina pe care incearca sa si-l acopere, asa am facut si eu. N-are legatura cu iubirea sau cu faptul ca i-ar pasa.”.
Carevasazica asha sta treaba? In fiecare zi aflu ceva nou despre voi … si probabil si cand oi muri n-o sa stiu tot. Si voi vreti sa ma puneti sa-mi dau cu parerea despre M …

Noapte buna … sau buna dimineata.

Balchik-ul este un mic orasel cu case asezate terasat pe spinarea unui mic munte, cu drumuri ce urca si coboara serpuind spre malul malul marii si inapoi pe coasta in sus. Din loc in loc, intre casele mici si batranesti isi fac loc ceva vile moderne si cateva hoteluri noi. Hotelul Marina unde am fost cazati este construit pe locul unui vechi strand comunist, la 20 de metri de mare, chiar in fata portului de yacht-uri ce are aceiasi proprietari ca si hotelul.
Diferenta dintre turismul romanesc si cel bulgaresc este simpla: in timp ce noi ne bateam cu pumnii in piept cu celebrul “nu ne vindem tara”, bulgarii si-au vandut cam tot. In timp ce ai nostri isi falimentau hotelurile ca sa le cumpere la pret de nimic tot ei si apoi sa scoata bani fara sa investeasca nimic, nici macar in saltelele de 20 de ani ce duhnesc de cand intri in camera de hotel si in farfuriile cu ONT Carpati pe ele, bulgarii au vandut tot nemtilor… Acuma nu stiu ce sa ascult mai intai … spiritul meu nationalist … sau senzatia pe care am trait-o cand am intrat in camera de hotel? Pardon, apartamentul cu un living cu bucatarie si doua dormitoare, dotat cu … ce vrei tu … 3 televizoare, frigider, aer conditionat si un mic seif (?!?!) - apartament ce a costat 60 de euro pe noapte, cam aceiasi bani pe care i-as fi platit doar eu pentru o camera vai de ea in Mamaia sau Vama Veche.
Ce sa mai spun cand am coborat la piscina hotelului construita pe o terasa in asa fel incat iti dadea senzatia ca se varsa in mare si in care am facut prima baie pana pe la 8-9 seara? Dupa baie am luat-o la picior pe faleza in cautare de un loc in care se mananca bine.
De mancat … ai cateva optiuni, cateva terase chiar pe malul marii, construite pe stabilopozii micului port.

Majoritatea meselor insa le-am luat chiar la terasa din dreptul hotelului nostru, nu din comoditate ci pentru ca se manca foarte bine iar chelnerul nostru pe care ni l-am facut repede prieten, George (sau Georgica, cum il strigam noi) era un tip super simpatic, mereu zambitor, mereu pus pe glume si tot timpul atent. Pe mine m-a poreclit Sancho pentru ca in prima seara i-am cantat piesa aceea cu care se incheiau desenele animate la 7 jumate la bulgari pe vremea lui Ceasca (mai tineti minte? era ceva de genul asem sancho … leganosht detza (noapte buna copii) :-))…bine, asta pentru cei care au prins vremurile acelea.. ).
Georgica al nostru era studios. Ne intreba de fiecare data cum se zice in romaneste: “salata de rosii”, “ciorba”, “10 leva”. De altfel, pe tot litoralul bulgaresc, de la Ecaterina, o dragutza si simpatica receptionera de la Marina, pana la vanzatoarele de tricouri si casierele de la alimentara, toata lumea vorbeste cu tine intr-o combinatie de englezo-germano-romano-bulgara… ma si gandeam … sa te duci la tiganii ce vand piersici la Mamaia sa ii intrebi cat e kilul in engleza … :-))).
Dupa 12-1 noaptea micul oras intra intr-o stare de somnolenta… iar plimbaretii se raresc pe faleza presarata cu terase cochete odata cu trecerea minutelor dupa miezul noptii. Spre ora 1:30 rar mai intalnesti cate un om prin Balchik. Nici nu-mi doream altceva decat sa ma odihnesc, departe de zgomot, discoteci, cluburi sau manele ce rasuna din masini fitzoase sau Dacii rablagite.
Zilele urmatoare le-am dedicat in marea lor majoritate plimbarilor pe mare cu barca lui Cristi Becker, o mica ambarcatiune de 4 locuri cu un motor de 90 de cai. Ieseam din port, mergeam de-a lungul coastei, un kilometru in larg, aruncam micutza ancora ce ne indica adancimea apei (cam 15-20 de metri) si apoi lancezeam la soare. Cand oboseam, faceam o baie! Pe barca senzatiile sunt diferite. Balanganitul peste valuri ce in prima zi m-a facut sa dau la … meduze … ca boboci nu sunt pe apa :-)) … iar in ultima zi s-a transformat intr-un leganat usor ce m-a adormit, da am adormit, deasupra soarele, jos marea… Sariturile, scaldatul, datul la peste(of course ca n-am prins nimic), totul este un pic altfel. Iti da o senzatie de libertate si de liniste, combinata cu anxietatea ca nu ai pamant sub picioare, ca esti in voia marii ce se poate starni oricand un pic mai tare, suficient insa sa rastoarne scoica in care ne leganam.

… va urma …

Am asteptat toata vara sfarsitul lui august pentru a parasi cei 4 pereti in care stau, duhoarea, zapuseala, traficul ingrozitor, zgomotul basculantelor si prafuiala Bucurestilor. Concertele de la Becker Brau si serviciul m-au tinut toata vara prizonier al acestui oras in care am ajuns sa nu ma mai regasesc. Am avut in toata aceasta vara doar doua evadari scurte la mare - pe un litoral in care se inghesuie din pacate toata Romania, cu catel, cu purcel, cu lant de aur la gat si mertzane decapotabile. Drept pentru care, acum cateva luni m-am hotarat ca anul asta sa incerc altceva. E drept, atunci cand am ales Balchik motivele nu tineau numai de mine. Mi-am pastrat insa destinatia din incapatanarea mea de a pastra o amintire frumoasa si de a-mi gasi linistea, indiferent si departe de abilitatile si incapatanarea unora de a mi-o strica. Nu stiam despre Balchik decat ca este un loc linistit, cu munte de-o parte si mare de cealalta parte, locul in care Regina Maria si-a ales resedinta de vara si locul in care i-a fost inmormantata inima, la dorinta ei expresa.
Am plecat asadar spre Balchik joi dimineata evitand insa litoralul nostru si Vama Veche scapand astfel o aglomeratie fara sens. Am strabatut tot Bucurestiul plin de gropile lui Videanu si am iesit spre Giurgiu. Drumul pana la Giurgiu il mai facusem cu cateva saptamani inainte (prilej de alte amintiri) si este ok cu exceptia unei mici portiuni - dupa Jilava. Am ajuns repede in vama si am trecut-o rapid si fara probleme doar cu buletinul si cu deja celebra taxa de pod. Primul contact cu pamantul bulgaresc a fost un soc. Blocuri ca dupa razboi si o sosea la fel - ce traversa Russe de la un capat la altul si care nu functiona decat jumatate, mergandu-se astfel decat pe un singur sens. Am nimerit cu greu indicatorul catre Varna caci era pus doar pe sensul opus, noi aflandu-ne teoretic pe contrasens. Noroc cu GPS-ul si cu avertizarile lui Cristi Becker care facuse deja drumul asta de cateva ori.

Odata iesiti spre Varna insa am dat peste o sosea ca in palma facuta “nemteste” asa cum observase si colegul Mihai claparul acum cateva luni. Drumul pana la Varna este impecabil, doar autostrada (vreo 70 de km) este din loc in loc peticita dar nu la fel de romaneste ca la noi -doar ca se vede si se simte un asfalt mai rugos.
Primul contact cu cetatenii bulgari despre care am auzit (inclusiv dupa intoarcerea mea de la Balchik) ca sunt foarte scarbosi a avut loc la o benzinarie unde am intrebat daca stie cineva engleza, am fost directionati catre un vanzator care foarte amabil ne-a schimbat ceva euro in leva la un curs acceptabil si apoi ne-a servit cu cafele si ceva dulce. Pana aici totul ok … nimeni nu s-a uitat urat, n-au aparut din boscheti nici banditi si nici politisti pusi pe praduiala asa cum toata lumea ne avertizase.
Am traversat in fuga Varna, un fel de Constanta a noastra, un fel de capitala a litoralului bulgaresc, un oras destul de cochet si aglomerat din cate am apucat noi sa vedem, cu semafoare cronometrate si plin de indicatoare catre statiunile lor, inclusiv catre Balchik. Asa ca n-am apucat sa ne ratacim. Aveam oricum si GPS-ul. Un alt soc insa! Toata lumea in Bulgaria circula conform legilor. In localitati 50, in afara fara depasiri nebunesti. Si mirarea cea mai mare, in Varna, aglomeratie mare insa toata lumea isi respecta banda. Singurii care s-au trezit ca sunt pe banda de facut la stanga la o intersectie pe o strada cu 3 benzi cu semafoare separate pentru fiecare banda … eram noi … romanii… adica eu! Nu intelegeam de ce pana mea e coada aia pentru inainte cand pe banda de la stanga sunt doar 3 masini! Drept pentru care la urmatorul semafor m-am cumintit, respectandu-mi banda.
In fine, am iesit din Varna cu directia Balchik unde am ajuns dupa cateva zeci de minute. Ne-am ratacit un pic pe stradutele intortocheate ce urcau si coborau micul munte pe care se afla Balchik-ul pentru ca GPS-ul meu nu stia de hotelurile bulgaresti. Am oprit la un moment dat sa intrebam niste gabori de Marina City, hotelul nostru, acestia ne-au aratat foarte acri ca trebuie sa intoarcem si un batran ce vorbea binisor romaneste (totusi, Balchik-ul este fost teritoriu romanesc ce tinea de Cadrilater) ne-a indrumat spre hotel.

… va urma …